duminică, 7 decembrie 2014

Cazul Max

Acum vreo patru ani, într-o unitate militară de protecție împotriva explozibililor de orice fel din București a fost adus un câine ciobănesc german pregătit pentru descoperirea prin miros a substanțelor explozibile ascunse în diferite locuri și obiecte. Numele lui este Max. De atunci și până anul acesta, Max și-a îndeplinit menirea pentru care a fost selecționat și crescut, inclusiv în misiuni în teatrul de acțiuni militare din Afganistan.


Anul acesta Max s-a îmbolnăvit grav și a fost scos din serviciul activ al unității militare în care se afla. A rămas însă, în continuare, în grija și proprietatea Ministerului Apărării Naționale, aplicându-i-se prevederile legale și regulamentare existente în acel minister.
Nu am verificat, dar se pare că aceste norme nu prevăd cazul de îmbolnăvire a lui Max și, în consecință, nu prevăd nici procedurile ce ar trebui urmate într-un asemenea caz. De aici, s-a ajuns la improvizații. Ceea ce se întâmplă frecvent în Armata României, de la o vreme încoace.
În acest context, o doamnă cu numele de Sorina Hanea a aflat de faptul că Max nu mai este activ și că este bolnav, și l-a cerut cu acte de la Armată, pentru a-l îngriji acasă, până la vindecare, urmând să îl returneze militarilor după aceea, deoarece ei rămâneau proprietarii câinelui. Aceasta este o improvizație ce nu este nici ea prevăzută în normele Armatei.
Doamna Sorina Hanea a fost complet necinstită cu militarii și chiar cu Max. La două luni de la preluarea lui Max pentru îngrijire, domnia sa a lansat o subscripție publică pentru strângerea de fonduri în vederea îngrijirii lui Max. O gazetă online, Gândul, a publicat un articol devenit viral pe facebook, prin care se arăta că Max nu este un câine oarecare, ci un „câine-erou”, că a participat la parada militară de Ziua Națională de anul trecut și că, dacă doamna Hanea nu îl lua în grijă, Armata l-ar fi abandonat la un adăpost, unde ar fi fost ucis ca oricare alt câine fără stăpân.
Fiind un subiect ce a atras o audiență internaută sau, după caz, primind ordin, cel puțin două televiziuni au reluat subiectul, la știri, punând accentul pe aceleași elemente, cele cu salvatoarea fără bani și cu Armata cea nesimțitoare la tragedia personală a eroului canin. Dintre aceste televiziuni, Antena 3 a mers trei pași mai departe, încropind rapid un „reportaj” și aducându-i pe Hanea și Max în studioul moderat de Adrian Ursu, împreună cu realizatoarea reportajului, pentru o discuție în direct și un îndemn la strângerea de fonduri. Al treile pas a fost făcut atunci când postul acesta de teve a lansat o petiție online pentru schimbarea „legii Max”, cerând Ministerului Apărării Naționale să schimbe legea ce a făcut posibilă darea lui Max în grija doamnei Hanea, fără proceduri clare.
Din acea emisiune, unde am avut ocazia să o cunosc pe doamna Hanea, în condițiile în care pe Max îl cunoșteam bine, de câțiva ani, a rezultat că toată tătășenia este o afacere de bani. Cifrele vehiculate pe ecran vorbesc de la sine. Îngrijirea lui Max costă, cu tratamentul medical cu tot, vreo 750 de lei pe lună. Pentru o asemenea sumă nu se face chetă publică niciodată. De altfel, doamna Hanea a și mărturisit cu candoare că a primit oferte de preluare a lui Max de la alte persoane care îi pot asigura câinelui o îngrijire și un tratament profesionale mult mai bune, fără să ceară cuiva vreun ban pentru asta, dar doamna „nu a vrut să se despartă de Max”. Ca și când n-ar fi vrut să se despartă de sursa ei de venit financiar și de faimă publică.
În luna octombrie, deci la puțin timp de la începutul acestei istorii, l-am întrebat pe comandantul unității unde a servit Max despre soarta câinelui, iar domnia sa m-a asigurat că totul este sub control, fără ca eu să îi cer, iar el să îmi dea detalii, cum ar fi cel că tocmai doamna Hanea a preluat controlul asupra lui Max. Știindu-l un om serios și integru, sunt convins că domnului comandant nici nu i-a trecut prin gând că Max va deveni victima unei scheme de strângere de bani pentru scopuri neprecizate, ca să nu mai vorbesc de faptul că a devenit pretext de împroșcare cu noroi a Armatei, care nu știe să aibă grijă de veteranii săi, canini dar nu numai.
De altfel, „reportajul” Antenei 3, inițiatoarea petiției de impunere a „legii lui Max”, a avut grijă ca, dinspre partea militară, să consemneze doar poziția subofițerului însoțitor al câinelui Max, care a avut opinia că îi simte lipsa câinelui, când îi vede cușca goală. Nu a fost nicio lectură a normelor propiuzise ce ar trebui schimbate, cum nu a fost nicio confirmare a celor spuse de doamna Hanea privind povestea dobândirii lui Max, făcută de militari. Adică, propagandă sadea.
Acum, când doamna Sorina Hanea deja a încasat de vreo 20 de ori sumele necesare întreținerii și tratamentului câinelui Max în următorii trei ani, iar Antena 3 a strâns numărul propus de semnături pe petiția lor, ne mai rămâne să ne lămurim ce se întâmplă cu Max.
În mod normal, încă de la ieșirea din studioul Antenei 3, Armata ar fi trebuit să îl preia pe Max înapoi în custodie. Până la scrierea acestor rânduri, nu știu să se fi întâmplat așa ceva.
Este imperios necesar ca Ministerul Apărării Naționale să se disocieze imediat de doamna Hanea, pentru simplul motiv că un bun al Armatei a fost folosit pentru strângerea de fonduri private, cu destinație necunoscută. Dacă Max rămâne la doamna Hanea pe timpul chetei și după aceea, suntem obligați să presupunem că fondurile obținute sunt împărțite frățește între respectiva doamnă și militarii care au făcut posibilă cheta. Ba, poate, o parte din bani se duc și pentru salvarea gazetei online Gândul, aflată în faliment, ori chiar pentru Antena 3.
Ca suflet, Max nu a fost niciodată în vreun pericol. Desigur, în Armată, ca și în alte sectoare publice, domnește birocrația și decid contabilii, mai ales când este vorba de soluții medicale. Asta, atunci când nu avem de-a face cu vreun caz de corupție instituționalziată. Dar nu se va ajunge niciodată la gesturi extreme, cum ar fi lăsarea animalului să moară fără îngrijire medială corespunzătoare, ori abandonarea lui în vederea eutanasierii. Unul dintre motivele care duc la această garanție este că oamenii tind să fie mai omenoși cu animalele decât cu semenii lor. Nu de alta, dar animalele dau mai des dovadă decât oamenii că merită să fie tratate cu omenie.



luni, 1 decembrie 2014

De Ziua Patriei

La astrologi, este importantă data și chiar ora nașterii, ca să îi poată calcula subiectului parcursul stelar și planetar prin viață. Pentru România, astrologii și alți cunoscători sunt convinși că data ei de naștere este 24 ianuarie, ora cândva pe seară. Cu toate acestea, îi spunem României La multi ani! de 1 Decembrie.


Este o poveste separată cum s-a ajuns aici. Să menționăm doar că această zi a României este de dată relativ recentă, de vreo două decenii și ceva, pe când evenimentul de care este legată ziua de 1 Decembrie datează de aproape o sută de ani. Mai precis, de 96 de ani, de când reprezentanții publicului transilvănean s-au adunat la Alba Iulia, în Cetate, pentru a proclama unirea acestei provincii românești cu Regatul României, ce își avea actul de naștere la 24 ianuarie 1859 și cel de botez la 24 ianuarie 1862.
Deci, doar din 1990 îi spunem României La multi ani! de 1 Decembrie. Și, în fiecare an, ne întrebăm ce a făcut Patria pentru ca să merite urările noastre. Niciodată, însă, nu ne înterbăm ce am făcut noi pentru ca să merităm să îi urăm Patriei La multi ani! Și asta, deoarece ne-am obișnuit, cam de când este ziua de 1 Decembrie Ziua României, să separăm mintal și cultural poporul român de patria lui.
Ne ținem separați de România, așa cum Transilvania este ținută separat de România, deși facem parte din aceeași ființă. Și asta, deoarece România nu mai este o valoare care să ne aparțină, așa cum nici Transilvania nu este o valoare de-a noastră, ci doar o valoare pentru noi, ca beneficiari și nu ca proprietari responsabili. De aceea ne este tot timpul frică de străinii cei răi, care uneltesc împotriva României, așa cum ne este frică de cei ce vor să ne ia Transilvania și să ne lase fără ea, fără să facem însă nimic pentru apărarea României împotriva uneltitorilor străini, ori pentru ca Transilvania să nu mai poată să ne fie luată de nimeni.
Nici în cei 96 de ani de când Transilvania este România, nici în cei 24 de ani de când Ziua României este ziua în care Transilvania a devenit România, noi nu ne-am preocupat să facem măcar o singură legătură în plus între Ardeal și Vechiul Regat, față de cele existente mai înainte, cu excepția Transfăgășanului, desigur. Abia acum, că se apropie Centenarul Marii Uniri, s-a gândit Guvernul României să lărgească puțin unul dintre cele două drumuri ce traversează Carpații și leagă Transilvania de Muntenia. Și asta s-a petrecut doar la nielul intențiilor. Până la realizare va mai trece, neîndoielnic, încă un secol.
Și acesta este doar un exemplu de cum Patria se poartă cu Transilvania. La rândul nostru, noi ne purtăm cu România la fel cum ne purtăm cu orice lucru de căpătat. De când a devenit a noastră, prin democrație dar fără să avem vreun merit pentru asta ori să fi depus vreun efort personal pentru asta, Patria mai mult ne încurcă decât ne folosește.
A fost ca și când, într-o familie, a bătut cineva la ușă și le-a făcut cadou un aspirator, pentru singurul merit că era cineva acasă. Doar că aspiatorul este foarte complex, are multe accesorii, însă îi lipsește manualul de utilizare. Iar familia noastră nu a văzut vreun aspirator în viața lor, pe care și-au petrecut-o, până la momentul cadoului, la coada măturii. Nu ar fi nicio surpriză dacă o asemenea familie nu va avea grijă de cadoul nemuncit și neașteptat, nu îl va folosi la adevărata sa valoare, nu îl va curăța după fiecare utilizare, îl va lăsa pe mâna celui mai nepriceput și mai neglijent membru al familiei, ba chiar îl va împrumuta vecinilor fără grijă că s-ar putea să îl strice sau să îi piardă din accesorii. Pentru că, dacă se strică ori se pierde, nu va fi nicio pagubă. Familia va reveni fericită la coada măturii, fără grija aspiratorului, care, în plus, mai consumă și curent electric, spre deosebire de mătura și fărașul care sunt și mai ecologice, ce naiba!
Și noi, familia asta mare numită poporul român am căpătat România democratică și nu știm ce să facem cu ea, pentru că cei ce ne-au dat-o nu i-au atașat și instrucțiuni de utilizare. Și noi uităm să o curățăm când se umple de gunoaie, și noi o dăm pe mâna nepricepuților și neîndemânaticilor să o folosească, și noi o împrumutăm străinilor fără grijă că ne-ar strica-o sau ne-ar da-o înapoi fără toate componentele, și noi suntem total indiferenți la eventuala sa valoare. Și noi putem trăi foarte bine fără România democratică, așa cum am mai făcut-o în istoria noastră, de când România este Patria noastră. Pentru că, zicem noi, ne stă foarte bine la coada măturii. Sau, la coada Europei, după caz.
Deci, fără a ne lămuri care sunt meritele României ce o îndreptățesc să primească urările noastre de Ziua Ei, precum și fără să știm care sunt meritele noastre ce ne îndreptățesc să îi facem asemenea urări, îi spunem totuși Patriei LA MULȚI ANI! de Ziua Ei, ca în fiecare an.