duminică, 4 decembrie 2016

Votul de peste o săptămână

În accepțiunea cea mai generală, votul de peste o săptămână, pentru alegerea noului Parlament al României, este ca și dat. Partidele parlamentare, cele care au pregătit legislația pentru alegeri și au făcut toate aranjamentele electorale dau semne că sunt mulțumite de munca lor și că așteaptă cu răbdare să încaseze dividendele. Nu există nici cea mai mică îngrijorare, emoție, nesiguranță ori zbatere că aceste partide nu vor obține ceea ce și-au propus.


De unde atâta liniște, siguranță și împăcare cu un rezultat implacabil? Toate indiciile ne arată că vom beneficia de business as usual și în aceste alegeri, cum am avut în toate precedentele. Mai puțin în alegerile prezidențiale de acum doi ani, când pesedistul Ponta a concurat singur și a ieșit pe locul doi. 

Câteva certitudini: 

(1) Toți cei ce puteau vota independent, în urma unui proces independent de luare a deciziei de vot, sunt ținuți departe de urne. Fie nu sunt în țară, iar în străinătate pot vota doar o mică fracțiune dintre ei. Fie sunt agresați continuu cu mesajul că votul lor nu va schimba nimic, că sistemul este prea puternic pentru a se speria de un vot la întâmplare, că jocurile sunt deja făcute, că nu are rost să votezi răul cel mic, deoarece va deveni imediat după alegeri răul cel mare. Și așa mai departe. Astfel că vor sta acasă. Scârbiți de situație ori convinși că nu au cu cine să voteze. 

(2) Niciun partid nu va obține majoritatea în alegeri. Vom avea două partide mari, minoritare și un partid mai mic, dacă nu chiar minuscul, care va decide majoritatea parlamentară, postelectorală. Și, implicit, guvernul. Va fi ca în 2004, în 2008 și în 2012. Specific tuturor parlamentelor rezultate în urma alegerilor de atunci a fost că partidul minuscul, numit uneori „partidul-balama", a depins de surse de putere internă nedemocratice sau, mai bine zis, neelectorale, cum a fost susținerea oferită de un serviciu secret, oficial ori particular, de un mogul de presă, de un grup etnic ori profesional, sau de un grup omogen ideologic. Cu mențiunea că o susținere anume nu excludea vreo altă susținere, astfel încât cel mai bine plasat partid-balama a fost cel care a acumulat cele mai multe și mai diverse susțineri neelectorale.

(3) Imediat după alegeri se vor reconfigura raporturile de putere între partide. Deși se va vota pe liste de partid, unii aleși vor fi constânși, alții vor fi convinși, iar alții vor primi ordin să formeze majorități ori ierarhii altele decât cele rezultate din alegeri. Cu alte cuvinte, este cert că rezultatul votului nu se va reflecta deloc în configurarea Parlamentului României. 

(4) Noul guvern nu va fi cel preferat de electorat. De altfel, electoratului nici nu i s-a dat vreo șansă de a alege vreun program de guvernare, vreun premier sau vreo politică executivă în domeniile esențiale, cum sunt educația, sănătatea, apărarea națională sau economia. Premierul și guvernul său vor rezulta din jocurile de culise, complet nedemocratice, în care vor interveni elemente exterioare votanților, cum sunt Președinția, Uniunea Europeană, Departamentul de Stat, alte agenții de influență de pe teritoriul României sau din afara lui.

(5) Cea mai concludentă certitudine este că, în continuare, publicul votant nu va fi reprezentat în Parlamentul rezultat din alegerile de peste o săptămână. Desigur, anumite grupuri de interese vor fi suprareprezentate, dar ele nici nu prea fac parte din public, de-adevăratelea. 

Ce e de făcut?

(1) Merg la vot. Votez cum cred că este mai bine pentru mine, ca membru al publicului român. 

(2) Cu siguranță, nu votez nicio listă care are cel puțin un penal, ori cel puțin un idiot, ori cel puțin un  compromis. 

(3) Cu siguranță, nu votez ca la loterie, anticipând rezultatul. Adică, revin la punctul (1), cu mențiunea că nu mă interesează cum votează oricine altcineva. Chiar dacă sunt aproape sigur că votul meu e unul minoritar. Sau chiar insignifiant.

(4) Dacă știu că jocurile sunt deja făcute, că partidele parlamentare și-au luat toate măsurile ca rezultatul votului de peste o săptămână să fie așa cum și-l doresc ele, atunci sunt obligat să votez. Pentru că, dacă nu votez, eu nu fac altceva decât să validez rezultatul votului celor care votează, oricare ar fi el. Pe când, dacă votez, sunt de acord doar cu votul meu și pot să resping moral oricare alt rezultat, ca pe unul care nu mă reprezintă. Dacă nu mă reprezintă, desigur.

Cam asta e de făcut. În circumstanțele date.


luni, 21 noiembrie 2016

Americanii nu pot fi condamnabili, dar sunt criticabili

Președintele Statelor Unite ale Americii, domnul Barack Obama, aflat într-un circuit de vizite internaționale, ultimul din mandatul său, ne recomandă nouă, opiniei publice internaționale, să avem răbdare cu președintele-ales, domnul Donald Trump și să vedem întâi ce face, înainte de a-l condamna public pentru poziția pe care a avut-o în timpul campaniei electorale. Atunci când s-a declarat rasist, misogin, radicalist, anti-musulman și s-a arătat incapabil să își însușească limbajul și principiile guvernării domeniilor securității naționale și relațiilor internaționale, precum și incompetent în înțelegerea recomandărilor și în formularea deciziilor din aceste domenii, la nivelul celui mai puternic om al planetei.
Foto: newsweek.com

Președintele Obama a precizat și cât timp ar trebui „să așteptăm și să vedem”. Până după ce președintele-ales Trump va depune jurământul de ungere în funcție. Asta întâmplându-se în data de 20 ianuarie 2017. Cum spuneam de la început, ca să fim bine înțeleși, domnia sa adresându-se doar opiniei publice internaționale. Opiniei publice interne, americane, neputând domnul Obama să îi facă precizări de comportament sau de atitudine, deoarece nu intră în competențele funcției sale așa ceva.
Doar domnul Trump poate să facă așa ceva. Să fie nemulțumit de atitudinea publică a unor membri ai publicului, să condamne tot public respectiva atitudine, ba, chiar să ceară ca acei membri ai publicului să își ceară scuze că l-au nemulțumit pe domnul Trump. Va fi și acesta un aspect de urmărit, după 20 ianuarie, la anul. Dacă președintele pe atunci Trump se va mai rățoi la public sau nu? Dacă da, înseamnă că am așteptat degeaba să vedem cum va fi președinte domnul Trump. Pentru că am fi știut cum va fi încă de pe acum. În sensul că ăsta e omul și că funcția nu îl va schimba nici să îl pici cu ceară.
Când ziceam că nu intră în competențele unui președinte american să se rățoiască la propriul public și să îi spună ce atitudine să adopte, mă refeream la o cutumă, la un obicei stabilit de la începuturi și presupus ca o fiind o regulă nescrisă. Nicio lege din State sau din Lume nu îl obligă pe președintele american să nu cumva să facă așa ceva. Adică, nimeni nu îl poate condamna pentru obrăznicie manifestată față de oricare membru al publicului.
La fel de valabilă este această observație și pentru gestionarea afacerilor personale. Nu este ilegal ca acestea să rămână în familie, iar președintele viitor Trump să își țină un ochi informal și asupra acelor afaceri, concomitent cu guvernarea Americii. Prin intermediul copiilor săi. Este doar profund imoral. Și extrem de păgubos pentru credibilitatea sa ca președinte-comandant-șef al forțelor armate. Mai ales în contextul în care, în campanie, domnul Trump s-a arătat dispus să înarmeze, contra-cost, state și guverne care nu ar trebui înarmate. Mai ales cu arme nucleare. Sau să nu își îndeplinească angajamentele de aliat decât dacă aliații vor plăti ei înșiși costurile angajamentelor americane.
Dar, deocamdată, suntem nevoiți să urmăm recomandarea domnului Obama și să așteptăm, să vedem cum va fi. Așteptare lovită de două dificultăți.
Una este că, din momentul în care a fost declarat președinte-ales, domnul Trump a încetat să mai informeze publicul, prin mijloacele tradiționale și formale. În afara „ciripiturilor” de pe Twitter, acest domn a mai făcut doar niște gesturi și a mai strigat doar câteva vorbe din ușa reședinței sale de pe un teren de golf, unde a tot primit musafiri presupuși a forma noul său guvern. Și atât. În rest, opacitate totală. Ceea ce, cum spuneam, nu este ilegal, dar este neobișnuit. De ce toți ceilalți președinți-aleși de dinaintea lui au fost transparenți în această perioadă, dacă legea nu i-a obligat să facă asta?
Pentru simplul motiv că orice opacitate produce speculații, comentarii defavorabile și chiar știri false, niciuna dintre acestea nefiindu-i benefice alesului și echipei sale. Iar cea mai cumplită speculație este că domnul Trump va face exact ceea ce a promis că va face în campania electorală, atunci când toată lumea a râs de el cât de nepregătit este pentru o asemenea funcție. Ceea ce provoacă o mare neliniște în societatea americană, apropo de promisiunile electorale de politică internă, precum și între membrii societății mondiale de state, a căror pace și prosperitate depind fundamental de America și, în mare măsură, de președintele ei.
A doua dificultate este că, până la depunerea jurământului, președintele-ales Trump ar fi trebuit să purceadă la reunificarea partidului său republican și, concomitent sau subsecvent, după pofta inimii sale, și la reunificarea întregii națiuni americane, puternic divizată atât de rezultatul alegerilor prezidențiale, cât și de caracterul radical, rasist, exclusivit al principalelor promisiuni făcute de câștigătorul mandatului. Care nu a fost nici pe departe și câștigătorul majorității voturilor liber exprimate. Ori, deocamndată, nici măcar o singură decizie, sau măcar o singură declarație angajantă a domnului Trump nu indică demararea vreunui proces de vindecare a rănilor politice, ca să nu mai zicem nimic despre adunarea tuturor, politicieni și public, în jurul viitorului lor președinte.
Singurii care tot vorbesc, doar ca să ne dea speranțe, ori să ne aburească, cum zic micii interlopi bucureșteni, sunt cei din preajma domnului Donald Trump. Numai că aceștia sunt cunoscuți opiniei publice americane ca fiind cei care, pe timpul campaniei electorale, i-au sugerat, i-au încurajat și i-au apărat public domnului Trump atitudinile rele, incorecte, rasiste, anti și cum au mai fost ele.
Ceea ce ne face așteptarea ca să vedem cum va fi Trump ca președinte în funcție și mai dificilă. Avem însă o doză scăzândă de încredere că societatea americană este articulată democratic, deși l-a produs pe președintele-ales Trump. Sperăm că mecanismele democratice inventate de părinții patriei americane și rodate de mai bine de două secole și un sfert se vor dovedi funcționale și în cazul Trump.
Zicem însă că această speranță se diminuează pe zi ce trece, pentru că vedem deja consecințe deplorabile ale victoriei electorale trumpiste, mai ales la nivelul școlilor și al străzii americane. Unde găsim cazuri de copii segregați pe motive de religie ori de rasă. Sau zeci de mii de oameni revoltați de situația asta. Vedem milioane de familii americane al căror viitor este complet incert, atâta vreme cât acestea sunt compuse din cetățeni legali americani și din imigranți ilegali deopotrivă. Vedem obstinația cu care se încăpățânează cei mai intimi sfătuitori ai lui Trump să anunțe public convingerea lor intimă că islamul este o amenințare în sine și că nici măcar nu este o religie, ci „o mișcare politică”. Ceea ce, în capul lor, ar justifica pregătirea unei legislații și a unor măsuri administrative de ghetoizare a musulmanilor americani și de interzicere a liberei circulații în America a unor persoane din afară, pentru simplul fapt că aparțin acestei „mișcări”.
Dacă n-ar fi toate acestea și multe altele neamintite aici, i-am putea promite președintelui american Barack Obama că urmărim cu interes pregătirile pentru formarea Administrației Trump și că avem încredere că americanii știu ce fac și că totul va fi bine și democratic. La ei acolo și la noi, în Lume. Dar toate acestea și multele altele sunt. Ceea ce nu este condamnabil, pentru că nu se încalcă nicio lege. Criticabil, însă, este. Din păcate.