joi, 17 ianuarie 2019

Aeriala

Am moștenit un înger nou și cărțile deja citite
Un înger antic nou doar pentru mine
Și nu știu dacă l-am moștenit ca premiu
Pentru că eu cred în îngerii de aer foc și apă
Ori eu sunt pedeapsa lui pentru cât de tare
S-a împământenit el printre oameni.

Nu știam că Mama avea un înger în posesie
Deși ar fi trebuit să îmi închipui că doar așa
Cu îngerul ei la tâmple sau în colțul ochiului
Ar fi putut Mama fi atâta minte și atâta iubire
Când își așternea un înveliș de zări și de torente
Iar eu nu știam cum să fiu copil cuminte.

Și mi-a lăsat Mama îngerul ei de taină moștenire
Mie care îmi ziceam că e suficient să cred în îngeri
Pentru ca ei să existe pentru mine și să zboare
Cât aerul să înoate cât marea să doarmă cât Planeta
Să stea cât piatra și să râdă cât Soarele
Ascuns sub dealul din vale de râul repede de munte.

Nu știam la ce altceva îmi trebuie un înger în grijă
Și l-am lăsat să facă ce știa el mai bine și mai bine
După care l-am uitat de tot acolo în copilărie
Și nu l-am luat cu mine pe unde m-au dus gândurile
Mai ales că nici măcar un înger păzitor nu părea să fie
Ci doar o nebăgată în seamă rarefiată companie.


miercuri, 16 ianuarie 2019

Curtea Constitutională în ilegalitate a României

Avem următorul text, asumat de „Compartimentul Relații externe, relații cu presa și protocol al Curții Constituționale” și publicat pe pagina oficială a Curții Constituționale a României, la adresa https://www.ccr.ro/noutati/COMUNICAT-DE-PRES-356, text accesat în data de 16 ianuarie 2019, orele 19.40: 

Plenul Curții Constituționale, învestit în temeiul dispozițiilor art.146 lit.e) din Constituție și ale art.11 alin.(1) pct. A lit. e), precum și ale art.34, art.35 și art.36 din Legea nr.47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, s-a pronunțat asupra cererii de soluționare a conflictului juridic de natură constituțională dintre Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, pe de-o parte, și Parlamentul României, Înalta Curte de Casație și Justiție și celelalte instanțe judecătorești, pe de altă parte, declanșat de semnarea a două protocoale între Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație şi Justiție şi Serviciul Român de Informații, cerere formulată de președintele Camerei Deputaților.
Curtea Constituțională, cu majoritate de voturi, a decis:
1. A admis sesizarea şi a constatat existența unui conflict juridic de natură constituțională între Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Parlamentul României, pe de-o parte, și Înalta Curte de Casație și Justiție și celelalte instanțe judecătorești, pe de altă parte, generat de încheierea între Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Serviciul Român de Informații a Protocolului nr. 00750 din 4 februarie 2009, precum și de exercitarea, în mod necorespunzător, a controlului parlamentar asupra activității Serviciului Român de Informații.
2. A admis sesizarea şi a constatat existența unui conflict juridic de natură constituțională între Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Parlamentul României, pe de-o parte, și Înalta Curte de Casație și Justiție și celelalte instanțe judecătorești, pe de altă parte, generat de încheierea între Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Serviciul Român de Informații a Protocolului nr. 09472 din 8 decembrie 2016, doar cu privire la dispozițiile art.6 alin.(1), art.7 alin.(1) şi art.9, precum și de exercitarea, în mod necorespunzător, a controlului parlamentar asupra activității Serviciului Român de Informații.
3. Înalta Curte de Casație și Justiție și celelalte instanțe judecătorești, precum și Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și unitățile subordonate - vor verifica, în cauzele pendinte, în ce măsură s-a produs o încălcare a dispozițiilor referitoare la competența materială și după calitatea persoanei a organului de urmărire penală și vor dispune măsurile legale corespunzătoare.
Decizia este definitivă și general obligatorie și se comunică, potrivit art.36 din Legea nr.47/1992, președintelui Camerei Deputaților, Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și JustițieParlamentului României și Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Pentru eventualul cititor interesat de acest subiect, ori incitat de titlul articolului meu, voi face câteva precizări punctuale, urmând textul prezentat mai sus.

Articolul 146 litera e) din Constituția României prevede: „Curtea Constituțională are următoarele atribuții: ...e) soluționează conflictele juridice de natură constituțională dintre autoritățile publice, la cererea Președintelui României, a unuia dintre președinții celor două Camere, a primului-ministru sau a președintelui Consiliului Superior al Magistraturii”. Articolul 11, alineatul (1), punctul A, litera e) din Legea nr. 47/1992 prevede că, pentru soluționarea conflictelor juridice de natură constituțională între autoritățile publice, Curtea Constituțională emite decizii. Articolul 36 din aceeași lege prevede că decizia de soluționare este definitivă și se comunică autorului sesizării, părților aflate în conflict juridic de natură constituțională, înainte de publicarea ei în Monitorul Oficial, partea I.

Din aceste precizări rezultă că nu oricine poate sesiza Curtea Constituțională privind existența vreunui conflict juridic de natură constituțională între autoritățile publice, ci doar cinci persoane, în toată țara asta. Nimeni altcineva nu poate să o facă. Nici adjuncții, nici locțiitorii, nici alte persoane, aflate în apropierea celor cinci. Ca să nu mai vorbim despre oricine altcineva. De ce numai așa? Din două motive: (1) nimeni altcineva în România nu are competența constituțională și legală să identifice existența vreunui conflict juridic de natură constituțională între autoritățile publice și (2) cei cinci nominalizați expres în Constituție și în lege sunt și în fruntea celor patru autorități publice, care exercită cele trei puteri ale statului și care s-ar putea afla în conflict juridic de natură constituțională între ele. Adică Parlamentul României, Președintele României, Guvernul României și Autoritatea judecătorească. Cea de-a cincea autoritate publică prevăzută în Constituție, la Titlul III - Autoritățile publice, este Administrația publică, constituită din ministere, agenții, prefecturi, consilii naționale și locale și altele asemenea, aflate oricum sub autoritatea unuia dintre cei cinci. 

Astfel, Curtea Constituțională, atunci când primește o sesizare privind existența vreunui conflict juridic de natură constituțională între autoritățile publice, mai înâi se uită la cine a sesizat-o. Dacă nu este unul dintre cei cinci expres nominalizați în Constituție și în lege, cum ar fi vice-președintele uneia dintre cele două camere ale Parlamentului, chiar dacă ține locul președintelui, Curtea aruncă la coș sesizarea și își vede de alte treburi. Dacă este sesizată de unul dintre cei cinci, cum este nominalizat în comunicat președintele Camerei Deputaților, adică domnul Dragnea Liviu el însuși, atunci trece la verificarea îndeplinirii celorlalte condiții impuse expres ei de Constituție și de legea proprie, în ordine inversă formulării constituțional-legale. 

Verifică dacă este vorba despre cel puțin două dintre cele cinci autorități publice listate în Constituție, la Titlul III. Dacă nu este vorba despre așa ceva, îi răspunde politicos reclamantului că a greșit adresantul, Curtea Constituțională nefiind învestită să soluționeze nimic altceva între alte autorități sau agenții ale statului. Cum ar fi cazul aici, ar fi trebuit să îi răspundă domnului Dragnea Liviu că plenul Curții Constituționale nu este învestit să se uite la ce probleme sunt între Ministerul Public și Parlamentul României, deoarece doar Parlamentul României este autoritate publică în textul Constituției, Ministerul Public fiind doar un segment al autorității judecătorești. Ca să nu mai vorbim despre instanțele menționate în speță, care sunt și mai subdiviziuni ale aceleiași autorități judecătorești. 

Doar că, în cazul din citatul nostru, se pare că plenul Curții Constituționale a ales să încalce atât Constituția, cât și legea proprie de organizare și funcționare. Și a trecut la decizie, într-o speță în care nu are nicio calitate constituțională sau legală. 

Dacă ar fi să domnească legea în România, curtenii constituționali care au decis ceva în acestă speță ar trebui deferiți procuraturii, pentru săvârșirea infracțiunii împotriva autorității, de uzurpare de calități oficiale, așa cum este ea descrisă de Art. 258 (1) Cod penal („Folosirea fără drept a unei calități oficiale care implică exercițiul autorității de stat, însoțită sau urmată de îndeplinirea unui act legat de acea calitate, se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă”). Zic asta deoarece nicio lege nu le dă dreptul curtenilor constituționali să își exercite autoritatea pentru a judeca o cauză de neînțelegere între diferitele componente ale autorităților publice consitutionale sau orice altă cauză decât cele prevăzute expres și denotativ în Constituție și în legea proprie. Iar în momentul în care, în urma exercitării fără drept a autorității de curteni constituționali au emis o decizie, adică au îndeplinit un act legat de calitatea aceea de curteni constituționali fără drept, sunt infractori în ochii legii. 

Dar plenul Curții Constituționale a mers mai departe. Și a investigat natura conflictului dintre Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, pe de-o parte, și Parlamentul României, Înalta Curte de Casație și Justiție și celelalte instanțe judecătorești, pe de altă parte, și a constatat că acesta ar fi unul juridic, de natură constituțională.

Să vedem dacă este așa! În primul rând, să notăm că însăși Curtea Constituțională a afirmat oficial că nu știe ce e ăla „conflict juridic de natură constituțională”. De aceea, Curtea a decis că singura sursă de cunoaștere a conținutului sintagmei să fie propria jurisprudență. Așa că, în orice decizie pe litera e) din articolele relevante din Constituție și din legea proprie, Curtea va menționa ceva de genul „Potrivit jurisprudenței Curții Constituționale, un conflict juridic de natură constituțională dintre autorități publice „presupune acte sau acțiuni concrete prin care o autoritate sau mai multe își arogă puteri, atribuții sau competențe care, potrivit Constituției, aparțin altor autorități publice, ori omisiunea unor autorități publice, constând în declinarea competenței sau în refuzul de a îndeplini anumite acte care intră în obligațiile lor (Decizia nr.53 din 28 ianuarie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.144 din 17 februarie 2005). Mai mult, prin Decizia nr.270 din 10 martie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.290 din 15 aprilie 2008, Curtea a statuat că textul art.146 lit.e) din Constituție „stabilește competența Curții de a soluționa în fond orice conflict juridic de natură constituțională ivit între autoritățile publice, iar nu numai conflictele de competență născute între acestea”. Prin urmare, potrivit jurisprudenței Curții, conflictele juridice de natură constituțională nu se limitează numai la conflictele de competență, pozitive sau negative, care ar putea crea blocaje instituționale, ci vizează orice situații juridice conflictuale a căror naștere rezidă în mod direct în textul Constituției (a se vedea și Decizia nr.901 din 17 iunie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.503 din 21 iulie 2009).” (DECIZIA Nr.875 din 19 decembrie 2018 asupra cererii de soluționare a conflictului juridic de natură constituțională între Președintele României, pe de o parte, și Guvernul României, reprezentat de prim-ministru, pe de altă parte, publicată în Monitorul Oficial nr.1093 din 21.12.2018).

Cu alte cuvinte, Curtea Constituțională este obligată de fiecare dată să referențieze ce înțelege ea prin „conflict juridic de natură constituțională”. Ceea ce va face și în cazul de față. Cel mai probabil, în decizia sa, Curtea va completa propria jurisprudență, afirmând că și semnarea de protocoale între agenții și subdiviziuni ale autorităților publice ar fi un conflict juridic de natură constituțională, deși Constituția nu include Serviciul Român de Informații între autoritățile publice, nici măcar ca parte a administrației publice centrale. Deci, orice act ar emana acest serviciu, în relație cu vreo autoritate publică, nu poate fi de natură constituțională. Așa cum nici controlul decis a fi „defectuos” al acestui Serviciu Român de Informații de către Parlamentul României nu poate fi de natură constituțională. Oricât s-ar simți plenul Curții Constituționale de necontrolabil, încât să decidă de capul lui colectiv că ar putea fi și așa, cum nu poate fi.

Și nu mai insistăm asupra naturii nejuridice a unor protocoale cu caracter administrativ.

Ca să fim bine înțeleși: nu putem să ne pronunțăm din public decât asupra caracterului moral sau după caz imoral al unor aranjamente administrative între Serviciul Român de Informații și diferitele entități juridice sau parlamentare, aranjamente formalizate în protocoale sau alte acte de înțelegere bilaterală. Iar această pronunțare pe moralitate va fi întotdeauna o pronunțare subiectivă, dependentă de nivelul de moralitate, dar și de cultură, de inteligență, de pregătire al fiecăruia care se pronunță.

Fără îndoială, aceste acte pot fi firești sau greșite. Pot fi legale sau ilegale. Pot fi parte a unei conspirații de control al Serviciului Român de Informații, exercitat asupra magistraților și chiar a instituțiilor magistraturii. Pot fi chiar acte de trădare, de promovare a unor interese străine, ostile României. Pot fi și intenții de compromitere a reformei justiției românești, pentru a o împiedica să devină una de tip european. Oricare ar fi cazul concret cu protocoalele menționate în comunicatul Curții Constituționale, un singur lucru este clar pentru oricare membru al publicului: cazul nu are cum să fie un conflict juridic de natură constituțională între autoritățile publice, cele prevăzute expres și restrictiv de Constituția României.

Adică, acest caz al protocoalelor secrete trebuie investigat, iar rezultatul investigației trebuie adus la cunoștința publicului. Doar că nu Curtea Constituțională poate să facă această investigație, deoarece nu are nici învestirea, nici competențele, nici instrumentele de a face o asemenea investigație și de a ajunge la vreo concluzie. La adevăr. 

Deoarece nu pentru așa ceva există Curtea Constituțională.