luni, 29 mai 2017

Soldati fără solde

Nu îmi este clară și nici nu vreau să îmi clarific situația creată de „dezbaterea publică” a unei așa-zise legi a salarizării unitare. Nu știu dacă proiectul este guvernamental sau doar tolerat de partidul de guvernământ, nu știu în ce etapă de devenire a lui în lege se află în Parlament, nu am înțeles nimic din desele și contradictoriile apariții publice ale ministrului de resort, nu am consultat „grilele” de salarizare propuse. Așa că nu am cum să comentez ceea ce nu știu.

Foto: mapn.ro


Știu însă că militarii Armatei României sunt și ei trecuți în proiectul de lege. Și mai știu că acest lucru  este o problemă de apărare națională. Mai precis, de diminuare a puterii militare pe care sistemul național de apărare ar trebui să o pună la dispoziția guvernanților, pentru aplicarea politicilor și strategiilor în domeniu.

Adică, din momentul în care legea se aplică, puterea militară a României scade în mod semnificativ. Să vă dau un exemplu generic. Dacă puterea militară actuală a României ar fi de două divizii convenționale terestre, capabile să participe la o operație militară de mare intensitate, pe teritoriul național, cu durata de un an și jumătate, după aplicarea acestei legi în Armata României, aceasta ar mai fi capabilă să participe cu o divizie la operații militare pe teritoriul național și nu mai mult de șase luni. 

De unde vine diferența asta atât de mare, de înjumătățire a forțelor și de scădere la o treime a timpului în care ele ar fi capabile de luptă? Vine din trei surse. 

Prima, în orice ordine aleasă, este moralul trupelor. În momentul în care trupele de luptători sunt constituite din salariați, aceștia vor avea exact moralul pe care orice salariat cu munca la stat îl are. Ei își vor pune viața și sănătatea în slujba serviciului la care sunt angajați exact la fel de mult și cu la fel de mare plăcere ca oricare alt salariat, care merge la muncă la stat. 

Foarte concret, ca orice angajat la stat, orice militar, fie el oștean simplu (fostul soldat, pe vremea când era plătit cu soldă) sau general, se raportează la angajator cu scopul explicit de a depune exact atât de mult efort cât consideră el, oșteanul, că este plătit, indiferent de numărul de ore de muncă prevăzut în contract. Cum munca militarului este să se pregătească pentru a merge la război și, uneori, la operații militare de intensitate mai mică decât războiul, dar la fel de periculoase pentru viața lui, acel militar se va pregăti, cu siguranță, doar de câți bani primește ca salariu și nu cât i-ar trebui să se pregătească pentru a obține victoria în operația militară. Adică, pentru a învinge inamicul. 

În plus, așa cum s-a observat în alte locuri în care militarii au devenit angajați la stat, oșteanul nostru va analiza cu atenție fiecare misiune, cu lupa contractului individual de muncă și o va refuza, dacă aceasta nu se încadrează strict în prevederile acelui contract. Sau va pretinde bani în plus. Așa cum fac angajații la stat cărora li se cere să lucreze în alte condiții și pentru alte activități decât cele din contract. Având tot timpul în minte ideea că, dacă nu îi convine angajatorului, să îl dea afară și să aducă pe altul. Să vadă numai dacă mai găsește alt fraier ca el, care să lucreze la stat!

Vă dați seama că, beneficiind de un asemenea moral, puterea militară generată de sistemul național de apărare nu are cum să nu scadă la jumătate. Iar această jumătate nu are cum să nu se uzeze într-un timp de trei ori mai mare decât normalul.

A doua sursă a scăderii puterii militare este schimbarea bazinului de forță de muncă din care sunt atrași viitori oșteni. În momentul de față, militarii sunt recrutați dintr-un bazin de persoane care pun idealul național și onoarea servirii patriei mult deasupra interesului material satisfăcut de veniturile realizate prin serviciul militar. 

Transformarea militarilor în angajați, cu situarea lor în grila de salarizare, comparativ cu alte categorii de angajați la stat lărgește semnificativ bazinul de recrutare. În sensul că, cine ar fi vrut să se facă păpușar, de exemplu, are acum posibilitatea să se facă ofițer superior, pentru același salariu. Dar, în același timp, îngustează la fel de semnificativ accesul angajatorului la bazinul celor care vor să își servească patria. Sub arme. Pentru că, cel puțin jumătate dintre aceștia nu vor mai recunoaște poziția de angajat la stat ca fiind compatibilă cu cea de serviciu militar activ.

Iar a treia sursă de diminuare a puterii militare prin salarizarea propusă este corupția de stat. 

Tradițional și instituțional, militarul român este protejat de corupție de statul însuși. Care stat are obligația morală, dar și operațională, de a ține corupția cât mai departe de cetățeanul în uniformă. Pentru ca acesta să îl servească exclusiv pe el, pe stat. Și nu pe cine plătește mai bine sau are o ofertă personalizată mai bună. De aceea militarii nu au forme de reprezentare în relația cu statul. Cum ar fi sindicatele. Pentru că este în interesul statului ca militarul să fie fericit. Și să își dea viața pentru apărarea lui. a statului. 

Însă, includerea militarilor în grilele de salarizare a angajaților la stat schimbă acest lucru. Militarul nu mai este protejat de stat împotriva corupției. Iar „dezbaterile” privind constituirea grilelor indică deja acest lucru. Funcțiile predispuse la marea corupție de stat, începând cu parlamentarii, miniștrii și continuând cu demnitarii din administrația centrală și locală, precum și cu funcționarii publici specializați în domenii corupte instituționalizat, cum sunt educația, cultura sau sănătatea, sunt funcții situate pe grile mult deasupra celorlalte categorii de angajați. 

Ca să nu mai vorbim despre faptul că, în esența sa, legea salarizării unitare este o lege a corupției. Atâta vreme cât ea nu măsoară și nu plătește munca. Și nici nu are cum să măsoare și să plătească munca, atâta vreme cât unitatea de măsură este salariul lunar. Dar nu este aici locul de a critica această lege. 

Ce trebuie să înțelegem din cele spuse până acum este că organismul militar nu este imun la corupție. Că el contează pe factori exteriori să fie protejat de corupție. Și că, dacă acești factori exteriori, între care statul însuși este cel mai important, își abandonează rolul de protejare a militarilor de corupție, organismul militar va fi slăbit în bună măsură. Această slăbiciune ducând, evident, la scăderea puterii militare a României.

Concluzia firească este că militarii trebuie neapărat lăsați în afara legii salarizării unice. Dacă vrem să rămână militari, să constituie o putere militară și să fim siguri că această putere militară își poate îndeplini misiunile în cantitatea și cu efortul necesare obținerii victoriei. 

Asta, deși unii militari și, mai ales, unii foști militari au văzut în dezbaterile pe marginea proiectului de lege privind salarizarea unitară o ocazie să „negocieze” unele creșteri salariale pentru militarii activi și pensionați, deopotrivă. Iar politicienii, mai ales cei de la puterea executivă, i-au încurajat cu deplin cinism. Doar ca să arate cât de ahtiați după bani sunt militarii ăștia.

4 comentarii: