Aseară eram sub un umbrar de viță de vie, alături de un grătar cu jar de mesteacăn pe care sfârâiau costițe de miel și, cu un bun vin de casă în paharul din față, discutam vrute și nevrute cu ceilalți comeseni. Știți dumneavoastră, tipul acela de discuții când fiecare se simte bine și, deci, vrea să vorbească cât mai mult și numai despre sine.
Ce a fost inedit și memorabil pentru mine, de am ajuns să scriu despre asta, a fost momentul când câțiva dintre convivi au devenit emoționali pe un subiect politic. Mai exact, pe subiectul cât de bună este guvernarea Băsescu-Boc.
Deși auzisem despre oameni care pun pasiune când vorbesc despre convingerile lor politice și chiar de certuri în familie sau între prieteni pe teme de politică intenă, până aseară nu am mai trăit o asemenea experiență pe propria mea piele.
Cu câtva timp în urmă, l-am arătat cu degetul, ironic, pe un intelectual cu barbă și burtă și scrieri de filosofie subțire, care a recunoscut în scris că atitudinile sale pe teme politice sunt „stârnite” de emisiunile de televizor și capătă forme sentimentale, de tipul suporterului de fotbal, care ține cu o echipă și urăște celelalte echipe, pe motive total subiective. Și, mi s-a părut ridicolă o asemenea confesiune la un ins care pretinde că stăpânește exercițiul rațiunii, pentru că politica este, în primul rând, un produs al intelectului și nu al viscerelor. Sau, pentru cei cu educație clasică, un comportament sine ira et studio.
Ei bine, aseară am dat peste oameni instruiți care se comportau cam la fel cu intelectualul nostru care confunda tribuna stadionului cu tribuna de discuții politice.
În timpul discuțiilor de aseară, afumate cu lemn de mesteacăn, în favoarea guvernării Băsescu-Boc s-au adus exact aceleași argumente pe care le găsiți în propaganda de resort, care sunt, de fapt, nu atât argumente sau exemple de succes, cât justificări ale eșecurilor, de la greaua moștenire a guvernelor Năstase și Popescu-Tăriceanu și până la manipularea realității de mogulii răi de presă ,astfel încât mărețele realizări ale lui Boc să pară a fi eșecuri răsunătoare. Iar dovada supremă a performaței acestei guvernări a fost dată de cât de lăudată este ea de străinii de la Fondul Monetar Internațional și Banca Mondială.
În plus, timidele mele intervenții nepărtinitoare ,dar, evident, defavorabile, au fost întâmpinate cu o nejustificată încrâncenare a interlocutorilor pro-băsiști de a refuza orice argument rațional, de tipul datelor obiective sau cifrelor din bugete.
Ajuns pe noapte acasă, am descoperit că tot ieri avuseseră loc alegeri parțiale pentru două locuri în Parlament, în Maramureș și Neamț și că, în pofida sondajelor de opinie care arătau că cei de la putere sunt în cădere liberă în preferințele electoratului, partidul de guvernământ a performat excepțional, multe mii de oameni mergând la vot în cele două județe și votând cu partidul lui Băsescu și Boc, acest partid chiar câștigând, la scor, unul dintre cele două mandate .
Măi, să fie, mi-am zis, să vezi că sunt eu cel mainpulat și nu am drepate când consider că actuala guvernare este proastă și păguboasă. Adică, m-am simțit ca atunci când trei îți spun că ești beat, deși tu te simți foarte treaz și cu capul limpede: poate știu ei ce știu.
Așa că m-am dus la carte, după bunul obicei al gânditorului. Iar cartea zice totuși că guvernarea Băsescu-Boc este așa cum o vedeam și eu cu ochiul liber.
Exact organizațiile financiare internaționale ai căror reprezentanți laudă această guvernare au emis criterii și principii de bună guvernare, care, aplicate la cazul concret al României de astăzi, dau un rezultat negativ, despre care acei reprezentanți nu au zis nimic până acum.
Din multitudinea de titluri despre buna guvernare, publicate în lume, am ales pentru această discuție o publicație a Secretariatului Commonwealth-ului, organizația internațională a celor 54 de state cu origini sau afiliație britanică, publicație intitulată „Promovarea bunei guvernări: principii, practici și perspective” (Promoting Good Governance: principles, practices and perspectives), scrisă de Sam Agere în anul 2000.
Alegerea mea s-a bazat pe două motive. În primul rând, organizația Commonwealth are cel mai credibil dosar de bună guvernare, deci publicațiile sale sunt oneste și recomandările pe care le conțin duc spre rezultate așteptate.
În al doilea rând, publicația în speță prezintă nu numai criteriile și principiile bunei guvernări, ci și o listă de caracteristici ale slabei guvernări (poor governance în engleză), ceea ce este mai aproape de nevoia mea de a mă convinge că am sau nu dreptate să apreciez că guvernarea Băsescu-Boc este una proastă.
Imediat ce am deschis cartea, am constatat că, dintre cele șapte caracteristici ale slabei guvernări, așa cum le prezintă Secretariatul Commonwealth-ului, actuala guvernare răspunde pe deplin la cinci:
- Incapacitatea de a stabili un cadru previzibil al legii, imprevizibilitatea comportamentului guvernamental și lipsa domniei legii. Nu cred că a mai fost vreodată un guvern catalogat „democratic” mai incapabil să aplice legea, sau să propună o legislație cât de cât coerentă, decât acest Guvern Boc. Pe lângă liota de legi emise de actuala guvernare și declarate neconstituționale, Boc a trecut prin Parlament foarte multe legi pe care le-a schimbat tot el, la puțin timp după promulgarea prezidențială. A emis un număr nepermis de mare de ordonanțe de urgență și a abuzat peste măsură de asumarea răspunderii pentru promovarea legislației proprii, astfel încât nimeni nu mai știe, în România, la ce să se aștepte din partea acestui guvern, în domeniul legislativ. Dacă aceste aspecte nu relevă o totală incapacitate de a stabili un cadru legal previzibil, atunci nu mai știm ce altceva ar putea să însemne această caracteristică de proastă guvernare.
- Stabilirea unor priorități altele decât cele care țin de dezvoltare, ceea ce duce la alocarea proastă a resurselor. Boc și Guvernul său au excelat în a pune resursele financiare în locuri de unde nu rezultă dezvoltare, cum ar fi bazine de înot sau cabine de teleferic de nicăierea către niciunde. Dar Boc a dat peste cap și alocarea resurselor umane. A făcut așa-zisa refromă administrativă fără să măsoare ce oameni trebuie păstrați în sistemul public și cine nu este necesar, prioritățile acestei „refrome” fiind politizarea deplină a administrației bunurilor statului prin acele deconcertate. Pentru aceasta s-a ales cu procese prin care a ajuns să plătească două salarii pentru aceiași funcție, unul pentru omul de partid pus acolo de Boc și altul pentru cel dat afară pe criterii de „priorități”.
- Procesele de luare a deciziilor sunt înguste, adică fără perspectivă, și ne-transparente. Guvernarea Băsescu-Boc este renumită prin secretomania luării deciziilor. Nimeni, uneori nici cel care le ia, nu știe ce decizii urmează să fie luate și, mai ales, pe ce bază. Boc însuși a spus de nenumărate ori că nu știe ce va decide în final, mai ales în probleme financiare. Nici Băsescu nu a fost mai bun, anunțând decizii și răsgândeli la intervale scrute de timp. Aproape în exclusivitate, deciziile luate de guvernarea Băsescu-Boc au fost pe termen scurt, sau chiar numai imediate, fără nici o perspectivă și fără anticiparea consecințelor pe termen mediu sau lung ale acelor decizii.
- Nu există coduri de conduită după care să se conducă cei care gestionează afacerile statului. Atât Băsescu, cât și Boc și miniștrii lui au devenit renumiți în a aplica doar propriul chef sau, mai politicos, liberul arbitru în comportamentul lor în funcțiile de stat. În ceea ce îl privește pe Băsescu, el a devenit renumit printr-un comprtament total inadecvat unui șef de stat. El a fost surprins declarând că vrea să facă sex oral unui „licurici”, adică unei mari puteri, căreia i-a și promis o decizie preferențială legată de achiziții de tehnică de luptă și de armamente. Nepotismul manifestat de aceată guvernare a devenit legendar, de la prietenul copilei prezidențiale numit la post la Ambasada României din apropierea reședinței domnișoarei, până la șoferul premierului făcut consilier și onorat cu sume mari de bani nejustificați. Ca să nu mai vorbim de ministrul Udrea, care face campanie de „promovare” turistică, în loc să conceapă și să implementeze politici în domeniul pe care îl gestionează ministerial.
- Nu sunt definite cu claritate premisele de la care pornesc deciziile politice. Nu cred că poate cineva să numească măcar un singur caz în care Băsescu, Boc sau cei din anturajul lor să fi justificat oricare dintre deciziile lor politice pe oricare premisă rezonabilă. Singurele justificări au fost cele de tipul: așa ne spune FMI să facem sau așa am văzut că fac și alții. Băsescu a folosit cu foarte multă stângăcie și nepricepere premisa crizei mondiale pentru a justifica deciziile nepopulare ale reducerilor și tăierilor de venituri și alocații pentru cele mai defavorizate categorii sociale, dar nu a dat nici o explicație pentru deciziile de a îndatora țara în mod excesiv și nejustificat.
La celelalte două criterii de neperformanță, Guvernul Boc se situează mai aproape de rău decât de bine:
- Incapacitatea de a face o distincție evidentă între ce aparține sectorului public și ce aparține sectorului privat, această situație ducând la deturnarea resurselor publice către câștiguri private.
- Reguli și regularizări în exces, impuse de guvern și care împiedică dezvoltarea naturală a piețelor.
Vă lăsăm însă dumneavoastră plăcerea de a găsi exemple care se pot aplica Guvernului Boc în relație cu aceste două caracteristici de slabă guvernare
În concluzie, cu toată învârtoșenia convivilor mei de aseară și cu toate rezultatele electorale din duminica trecută, am dormit până la urmă liniștit că eu am o regretabilă și tristă dreptate în aprecierea guvernării Băsescu-Boc ca fiind slabă și neperformantă, ba chiar proastă și păguboasă.
