Oare ce apără Occidentul în România?

Nici până astăzi nu a fost explicată convingător intervenția brutală și disporporționată a unor înalți funcționari și demnitari occidentali în România, în lunile iulie și august, anul curent, exclusiv în favoarea domnului Băsescu Traian, președintele suspendat și revenit al acestui stat european. Asta, deși ocazii de oferire a explicațiilor au existat. Domnul comisar șef Barroso de la Comisia Europeană chiar s-a lăudat cu ceea ce a comis și a afirmat cu tărie că este mândru de faptele sale, fără însă a le justifica, în orice fel. Frau Merkel von Deutchland a evitat, la rândul domniei sale, să spună cum este cu susținerea necondiționată a domnului Băsescu, pe timpul cât era suspendat, dar s-a arătat încântată de rezultat.

Desigur, „explicațiile” oficiale au fost că se apără astfel „statul de drept” și „instituțiile” acestuia, dar aceste explicații nu stau în picioare, din două motive. În primul rând, pentru că au fost propuse chiar de domnul Băsescu personal, evident părtinitor și direct interesat să își păstreze tronul presidențial. În al doilea rând, pentru că lexicul folosit, care include și sintagmele „război civil” și „lovitură de stat”, este cu totul necorespunzător situației de fapt din România, unde se petrece o banală luptă pentru puterea politică.

Singurii care nu au fost solicitați să își explice poziția au fost americanii domnului Obama de la Washinton D.C. Asta, pentru că poziția lor este clară și neschimbată de cinci ani încoace, adică de la ultima suspendare a domnului Băsescu. Atunci, politica lor față de România a fost devoalată în câteva telegrame confidențiale schimbate între amabasador și Centrală, din care rezulta cu sinceritate că domnul Băsescu Traian este atât exponentul intereselor americane particulare în România, cât și agentul de influență al Guvernului american în Consiliul Suprem de Apărare a Țării. Ce s-a schimbat de atunci, au fost doar numele unora dintre companiile cărora domnul Băsescu le netezește calea spre afaceri românești, în general de tip exploatare. Așa cum a declarat recent domnia sa, „au apărut Exxon și Chevron-ul”.

Nevoia de explicații privind politica europeană de susținere a domnului Băsescu este accentuată și de faptul că, pe vremea când americanii schimbau între ei telegrame cu acest subiect, rezulta că președintele român susținea interesele lor nu împreună cu, ci împotriva celor europene. Câtă vreme voi fi eu președintele Consiliului Suprem de Apărare a Țării, România nu va cumpăra avioane de luptă europene, era citat domnul Băsescu că le-ar fi promis, în secret, americanilor. Iar, pe față, l-a făcut „samsar de avioane” pe ambasadorul suedez la București, care îndrăzinse să își promoveze avionul de luptă național în Aviața Militară Română. De unde și nedumerirea multora: ce i-o fi determinat pe europeni să îl țină strâns în brațe pe acest declarat americanoid?

În absența unor răspunsuri oficiale, putem observa, de exemplu, că este impropiu de vorbit despre toți europenii, deși cancelarul german Merkel și guvernul său lasă mereu impresia că ei sunt toată Europa, cel puțin atunci când vine vorba despre „salvarea monedei unice”. Cum putem observa că nici toată America nu este băsistă, ci doar domnul ambasador american, care a făcut și alte pasiuni conexe domnului președinte român, cum sunt domnul Morar de la Parchetul Anticorupție și doamna Macovei, cea de nicăieri și de peste tot.

Asta, la nivel personal. Pentru că, la nivel instituțional, lucrurile sunt ceva mai nuanțate. Cam toți politicienii români, indiferent de vopseaua partinică, se declară și, probabil, chiar sunt devotați intereselor occidentale în România. Deci, nu ar trebui să fie o problemă îngrijorătoare schimbarea celor de la cârma treburilor statului, pentru că nici un stat occidental nu ar avea nimic de pierdut din această schimbare. Dacă ar fi însă să ne uităm la cine are cel mai mult de câștigat de pe urma „victoriei la masa verde” a domnului Băsescu împotriva multor milioane de cetățeni români, vom constata că avem de vorbit mai degrabă despre crima organizată, despre corupție, contrabandă și evaziune fiscală decât despre interese legitime străine în România.

Nu ne aventurăm să spunem că oponenții Băsescului ar fi niște luptători neînfricați împotriva corupției generalizare și instituționalizate, ori niște tăietori în carnea vie a contrabandei cu te-miri-ce produse prohibite. Doar că ei sunt mai puțin cunoscuți ca fiind nași sau fini de interlopi, ori subiecți de dosare penale puse la rece de cei „promovați” și menținuți în funcții cheie la Procuratură, special pentru aceasta. Și, fiind ei așa modești, este posibil să nu inspire încredere mafiei petrolului, aurului, uraniului, cimentului, fierului, armamentului, prostituției, alimentelor, țigărilor, alcoolului și altor asemenea domenii ce prosperă neîngrădite în România, în dauna banului public și a bunăstării generale.

Nu putem însă ajunge la miezul problemei, fără să includem în analiză și factorul timp. Momentul de ducere a luptei pentru putere, așa, la marginea legii, cum îi stă bine oricărei bătălii politice, are semnificații multiple. Culmea este că aceste semnificații sunt mai puțin interesante pentru români decât pentru străini. Românii ar fi putut aștepta câteva luni în plus, până la alegerile generale, în condițiile în care actuala guvernare nu a îndrăznit să experimenteze grăbirea acestora, în locul referendumului bramburit de demitere a președintelui. Alții însă nu își pot perimte să aștepte. România trebuie să demonstreze acum că este ori neguvernabilă, ori guvernabilă exclusiv cu mâna forte a procuraturii și „serviciilor de informații”, numite eufemistic „instituțiile statului de drept”, alături de Curtea Constituțională a României, și al căror exponent de frunte este domnul Băsescu Traian.

Singurul eveniment extern ce justifică o asemenea grabă este revenirea domnului Vladimir Vladimirovich Putin la conducerea de drept a Federației Ruse și are o legătură aproape ombilicală cu situația strategică a Republicii Moldova. Domnul Putin are suficientă putere de persuasiune atât la Washington D.C. cât și la Berlin, ori chiar la Bruxelles, ca să-i poată determina pe înalții funcționari și demnitari de acolo să facă România  cât mai puțin atractivă pentru românii moldoveni. Astfel, rolul strategic pe care Occidentul i l-a atribuit domnului Băsescu, de apărător al „frontierei de Est” a NATO și Uniunii Europene, cum a raporat, de curând, că a înțeles domnia sa, este în relație directă cu Republica Moldova, vecinul nostru de la Est, în afara Ucrainei, cea care are un statut special atât cu NATO cât și cu Europa, statut ce exclude România.

Deci, pe lângă faptul că domnul Băsescu Traian se opune vârtos și deschis unirii celor două administrații ale aceluiași popor, statul al cărui președinte este trebuie să fie dominat de lupte interne pentru putere, să aibă o justiție coruptă și aservită politic, să fie obedient în fața puternicilor lumii și rezervat în a formula idealuri naționale de orice fel și, mai presus de orice, să fie guvernabil doar după placul și interesul Occidentului, care, se pare , are cel puțin o ureche foarte benevolentă la interesele rusești în zonă.

Articol publicat inițial în ZiuaVeche.ro