joi, 4 iulie 2013

Happy 4th of July!

La mulți ani, America, de Ziua Națională!
Această urare vine de la un cetățean român și european, preocupat de stadiul și viitorul parteneriatului strategic dintre Statele Unite ale Americii și România, în special de componenta strategică americană de securitate a României.


Nu orice cetățean român și totodată european are o asemenea preocupare și, dacă nu ar fi fost situația de acum un an, cu suspendarea președintelui român Băsescu Traian, în vederea demiterii sale prin referendum, marea majoritate a românilor cetățeni europeni nici n-ar fi știut că există un parteneriat strategic al României cu America și nici o asemenea componentă strategică americană de securitate a României.
Desigur, specialiștii știu că această componentă este suficient de clar și relativ complet definită, este funcțională și eficientă în ambele sensuri, produce securitate la nivelul așteptat atât pentru România cât și pentru Statele Unite ale Americii, și este evaluată cu deplină satisfacție de ambele părți implicate. Iar evoluțiile politice din ambele state, fie ele previzibile ori surprinzătoare, nu pot atinge această componentă. „Cooperarea pe care am avut-o în domeniul securităţii, în Afganistan şi nu numai, cu scutul antirachetă, nu a avut de suferit deloc în timpul crizei constituţionale” (de anul trecut), spunea, de curând, șeful misiunii diplomatice americane la București, însărcinatul cu afaceri ad interim Duane Butcher.
Dar mai sunt destui membri ai publicului românesc care se tem că această componentă strategică americană a securității României este doar o formă fără conținut, o expresie politică a interesului american pentru anumite avantaje pe care România le poate aduce atât guvernului cât și sectorului privat de peste Oceanul Atlantic, precum și o modalitate de acceptare și de susținere în Statele Unite a regimului politic și exponenților acestuia din România.
Ca expert în domeniul securității și al politicilor de apărare, emitentul urării din titlul acestui articol știe că este greu de definit stadiul actual al relațiilor de securitate româno-americane, în general, și, la nivel strategic, în particular.
Din punct de vedere instituțional, orice investigator al acestor relații este nevoit să lucreze cu date pațiale, deoarece sistemul național de securitate și apărare al României nu este complet și coerent instituționalizat. Cea mai mare gaură în acest sistem o produce lipsa oricărei politici de securitate și apărare, adoptată de Parlament și implementată de Executiv. Americanii sunt foarte conștienți de această gaură, dar nu îi conferă o semnificație strategică, din motive neclare. Există, însă, ceva speranțe că, în acest al doilea mandat, președintele Barack Obama ar putea face mai mult pentru România, în sensul încurajării ei să își combată propria corupție instituționalizată, măcar în sectorul securității și apărării naționale, și să o înlocuiască cu instituționalizarea politicilor de securitate și apărare națională, care să fie cât mai responsabile, transparente și realizabile.
Lipsa din dezbaterea publică românească a subiectului componentei strategice americane de securitate s-ar părea că se datorează, în mare parte, faptului că America intervine în ecuația de securitate românească într-o factură ce este rezervată, prin consens româno-american, doar unor cercuri elitiste, aflate la guvernare sau influente în actul de guvernare din cele două state, ceea ce nu are cum să încurajeze nicio formă de discuție independentă. Mai mult, nici pentru publicul din cele două state nu este deloc interesant același subiect. În particular, publicul românesc de diferite facturi nu dă niciun semn că ar avea oarecare preocupări și nici dorințe privind propria sa securitate, ceea ce face irelevantă pentru el orice contribuție americană.
În teoria relațiilor dintre state, s-a observat de mai multe decenii că doi parteneri tind să coopereze în realizarea unui obiectiv comun de valoare strategică, care le este egal benefic amândoura, deși fiecare partener se confruntă cu suficiente tentații de a-l folosi sau exploata pe celălalt partener pentru obținerea de avantaje proprii, pe termen scurt. Dacă operăm aceste diferențiri pe palierele relațiilor româno-americane, vom putea evita confuzia creată de situații concrete, observabile direct, în care același partener străin este deosebit de cooperant cu România pe probleme de securitate națională și extrem de competitiv pe probleme de comerț sau de repatriere a capitalului firmelor sale cu investiții în România.
Privite din public, relațiile americano-române se văd doar la nivelul celor comerciale, minore din punct de vedere strategic și de securitate națională. Toate datele culese la acest nivel ne indică faptul că majoritatea, dacă nu toate companiile americane au fost și sunt mulțumite cu aranjamentele existente la data intrării lor în relații comerciale cu România, aranjamente care s-au bazat mai degrabă pe contacte personale, între ambasadorii americani și înalții demnitari români, decât pe consolidarea democrației reale și funcționale de aici, care i-ar fi introdus în piața liberă românească pe criterii pur comerciale și de beneficiu reciproc.
Cu alte cuvinte, americanii comerciali au fost mulțumiți cu nivelul de corupție înaltă din România și nu au investit în activități americane de curmare sau diminuare a ei. Ba, mai mult, ca un fel de răsucire a valorilor, președintele actual al României, notoriu pentru nivelul excesiv de înalt de corupție atins, a fost constant promovat de ambasadorii americani și de ceilalți reprezentanți ai intereselor private americane în România ca unicul garant al protecției acestor interese față de corupția generalizată și instituționalizată, românească. Ceea ce, trebuie să recunoaștem, sună ca și când ar fi spus că au făcut o înțelegere cu capul tuturor capilor mafiilor, astfel încât au obținut protecția maximă în România.
Alta ar fi fost situația dacă americanii ar fi preferat o abordare de combatere a corupției, nu atât prin întărirea elementelor justițiare de combatere, ce s-au dovedit total ineficiente și chiar corupte ele înșile, ci prin încurajarea și susținerea eforturilor românești de ordonare și re-instituționalizare a administrației publice de stat și locale românești, astfel încât actul de corupție să nu se mai poată produce. Atunci, întreaga discuție de anul trecut, despre demiterea celui mai notoriu corupt demnitar al României, ar fi fost de valoare strategică, fără îndoială.
Pentru publicul român, însă, cel mai important este palierul emoțional, unde rolul americanilor în rândul românilor este consolidat, chiar dacă nu este și definit corespunzător. America este, în continuare, o sursă strategică de speranță pentru România anului 2013, așa cum era și acum 20 sau 50, sau chiar și acum o sută de ani. Ceea ce așteaptă românul de rând de la americani este mai degrabă susținere și încurajare, precum și transfer de cunoaștere în guvernarea de bună calitate și confirmarea progresului autohton atins până acum, decât revărsarea directă a bunăstării americane asupra românilor, așa, ca un cadou sau ca o pomană.
Numai că, aceste așteptări pot produce și resentimente, atunci când durează prea mult realizarea lor, sau când sunt semne că ele nu vor fi niciodată realizate. Ca să nu mai vorbim de semnele date recent, la nivel sub-strategic, că americanii nici nu iau în considerare sentimentele și opiniile publicului român, atunci când se poziționează față de România.
La un an de la referendumul de demitere a președintelui român, încă nu se poate spune dacă sentimentul anti-american produs de comportamentul subiectiv al reprezentanților Statelor Unite, ce l-au favorizat excesiv pe domnul președinte Băsescu Traian și au desconsiderat peste șapte milioane de votanți are sau nu efecte de natură strategică. Ce putem constata cu ochiul liber este că actualii guvernanți români, fie ei membri ai Parlamentului sau ai Guvernului, refuză să dea o asemenea valoare sentimentului anti-american. Probabil că, în opinia lor, anti-americanismul nu este definitoriu pentru populația României. Și, la fel de probabil, au dreptate.
De partea cealaltă a Atlanticului, încă nu știm dacă decidentul aflat la nivelul strategic american, respectiv președintele Barack Obama, aude și ține seama de opiniile, năzuițele și așteptările atâtor milioane de români, care, prin număr și calitate, se situează la nivel strategic, fără îndoială.

Ne dorim, totuși, să audă și să țină seama măcar de urarea de bine și fericire adresată poporului său, de Ziua Americii: Happy 4th of July!



2 comentarii:

  1. Articolul este cu siguranta mai mult si mai placut decat ceea ce asteapta un cetatean roman de la cel autodefinit in fraza a 5-a. Pe scurt: mai mult-pentru ca merge mai departe dacat simplul conformism si limbajul cu care suntem obisnuiti; mai placut-pentru ca spune americanilor-cu eleganta-si ceea gresesc, nu au facut si ceea ce, cu rabdare unica, mai asteptam de la ei. Unii numesc aceasta atitudine naivitate, eu o percep ca efect firesc al lipsei de alternative; în plus, SUA reprezinta un model de la care orice natiune invata, cu certitidine, mai mult de bine. Cel puţin calitatile acestui model şi generozitatea cu care se lasă studiat justifica urari sincere la aniversare: La multi ani, America!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Total de acord! Multumesc pentru comentariu!

      Ștergere