luni, 15 februarie 2016

Unde e Antena 3?

Antena 3 este un post de televiziune creat de patronul Trustului Intact, familia Voiculescu, explicit și exclusiv pentru a face propagandă anti-Băsescu.

Foto: dcnews.ro

Capul familiei, domnul Dan Voiculescu, fusese folosit de domnul Băsescu Traian, în calitate de „soluție imorală”, în 2005, iar domnului Voiculescu nu i-a plăcut deloc asta. Așa cum nu i-a plăcut deloc disprețul cu care fusese tratat public de fostul său coleg Băsescu. Mai ales că, pe lângă soluție imorală, proaspătul pe atunci președinte al României l-a acuzat de pe domnul Voiculescu tocmai de ceea ce făcuse chiar el, Băsescu, în relațiile sale cu Securitatea Statului comunist.
Astfel, Antena 3 a capitalizat mediatic un curent, anti-băsismul, ce a devenit, cu timpul, din ce în ce mai popular în România, pe măsură ce Băsescu însuși a devenit din ce în ce mai prost, ca președinte și mai scârbos, ca persoană.
Audiența ridicată de care s-a bucurat din ce în ce mai mult Antena 3 a dus la auto-susținerea financiară a postului de televiziune, patronul ajungând să poată plăti toate facturile, inclusiv salariile, și să aibă și un profit. Substanțial, ziceau chiar ei, anteniștii.
În cei zece ani de existență, din punct de vedere al conținutului, ori al politicii editoriale, Antena 3 a evoluat și, apoi a involuat. Din propagandist antibăsist, postul a evoluat într-o televiziune de știri independentă, atâta vreme cât nu avea de ce să îl laude pe Băsescu pentru modul de guvernare a României. A fost perioada de maximă audiență și de maximă credibilitate. După care, anteniștii au trecut la un fel de televiziune de atitudine. Pe lângă anti-băsism, desigur.
Asta, până acum patru ani, când domnul Voiculescu a fost acuzat de infracțiuni penale, săvârșite prin telepatie. Moment în care televiziunea Antena 3 a găsit un sponsor în persoana domnului Ponta Victor și în partidul unde acesta era președinte. Ponta, cel care devenise și premier al României, să nu uităm.
Așa că, pe lângă anti-băsiști, anteniștii au devenit și pontiști convinși. Atât de convinși încât nici după ce Ponta a pierdut alegerile prezidențiale, nici după ce a pierdut partidul și, apoi, guvernul, anteniștii, mai ales prin vocea directorului postului, domnul Gâdea, nu s-au oprit din osanale aduse complet nejustificat domnului Ponta.
Cum nu s-au oprit nici din vituperarea împotriva tuturor adversarilor politici ai lui Ponta, în frunte cu actualul președinte al României, domnul Klaus Iohannis. Ceea ce a fost foarte ușor de făcut, având în vedere că Antena 3 a excelat, pe parcursul campaniei prezidențiale, într-o campanie negativă, portretizându-l pe viitorul președinte ca pe un contrabandist internațional de organe de copii români, ca pe un potentat care și-a cazat părinții într-un palat cu zeci de încăperi, în Germania, și ca pe un acaparator de case de mare valoare, în Sibiu.
Asta, concomitent cu ascunderea sau ignorarea adevărului că domnul Iohannis nu vânduse nici măcar o unghie de copil, părinții săi locuiau modest, iar proprietățile din Sibiu erau vai de capul lor. Cel puțin, comparativ cu proprietățile lui Ponta Victor.
Revenind la succesiunea evenimentelor, acum doi ani și mai bine, domnul Dan Voiculescu a fost condamnat pentru chestia cu telepatia și a devenit și primul condamnat din România asupra căruia s-a aplicat măsura confiscării extinse a averii. Astfel încât instanța a confiscat și clădirea Antenei 3, în vederea valorificării, adică a transformării bunului confiscat în bani.
Acum, Antena 3 este somată să evacueze clădirea în care funcționează, într-un termen de cinci zile. Aceeași măsură a fost luată și împotriva postului de televiziune generalist Antena 1, ocupant al altei clădiri supuse confiscării.
Știrea a fost primită cu satisfacție de băsiști, precum și de unii dintre criticii Antenei 3.
Deși mă număr printre cei care au criticat prestația anti-jurnalistică a unora dintre salariații Antenei 3, mai ales a domnului director Gâdea, eu nu mă număr printre cei ce se bucură de iminenta închidere a Antenei 3, ca urmare a dării afară din studiourile postului de televiziune.
Din contră, sunt îngrijorat de o asemenea situație. Așa cum am fost îngrijorat și când domnul Voiculescu a fost condamnat pentru altceva decât pentru ce făcuse domnia sa penal sau, măcar, imoral. Am fost și mai îngrijorat atunci când am văzut că, alături de el, au fost condamnați sever și alți inculpați, pentru fapte ce nu au avut caracter penal decât într-o interpretare contorsionată a „justiției” care și-a motivat decizia prin aspectele telepatice ale dosarului.
Îngrijorarea mea este una de cetățean român, care nu vrea să trăiască într-un sistem politic în care cineva, nu importă cine, poate comanda decizii ale curților de justiție.
Chiar dacă inculpatul este vinovat de ceva real și reprobabil, cum ar fi colaborarea cu Securitatea comunistă, sau gestionarea în folosul personal a unor fonduri publice, moștenite de la Regimul Ceaușescu, mie mi se pare inacceptabil ca o curte de justiție să născocească o vină oarecare, doar pentru ca vinovatul să fie pedepsit. Indiferent pentru ce.
Îngrijorarea mea este legitimă, deoarece un sistem de justiție în care se poate întâmpla așa ceva este un sistem în care nu mai domnește legea, ci comanda politică sau secretă. Ori, un asemenea sistem este întotdeauna împotriva cetățeanului. Care cetățean este firesc să fie îngrijorat.
Cum nici nu vreau să trăiesc într-un sistem politic în care se poate închide, administrativ, emisiunea unui post de televiziune.
Chiar dacă această emisiune este una de prost gust, anti-jurnalistică, propagandistică și anti-educație, este inacceptabil pentru mine ca altcineva decât publicul să determine închiderea ei. Iar publicul nu are nevoie de măsuri administrative, pentru asta. El poate închide orice post de televiziune, prin simpla ignorare a existenței acelui post.
De aceea, nu numai că nu mă bucur de închiderea prin dare afară a Antenei 3, dar și protestez împotriva unei asemenea atitudini inacceptabile.



2 comentarii:

  1. foarte misto si echilibrat scris. nu e normal sa ai logica asta de razboi civil, in care, daca ai ajuns la putere, iti capuiesti toti adversarii.
    asta nu e democratie, e "game of thrones". la fel ar fi fost de anormal ca ponta sa inchida pro tv sau b1 pentru ca au datorii, fara sa incerce o esalonare a lor.

    RăspundețiȘtergere