Orice copil
bucureștean, lăsat să se joace singur, la o distanță mai mare de două bănci de
locul în care s-a așezat în tihnă bunicul să fumeze o țigară, știe că marea și
principala problemă a Capitalei României, București, este corupția.
Foto: historia.ro |
Din cauza acestei
corupții nu avem noi autostrăzi care să înconjoare orașul, nu avem artere
interoare cu circulație fluidă mai lungi de 50 de metri, nu avem parcuri, nu
avem săli de sport în care să încapă în tribune măcar familiile și prietenii
jucătorilor profesioniști, nu avem parcări și garaje de reședință și nu avem
parcări temporare, nu avem aer curat și nu avem civilizația străzii.
Și tot din cauza corupției avem o mână de derbedei comunitari, care taie și
spânzură prin Primăria Generală și își înfundă buzunarele cu banul public, fără
să pățească vreodată ceva. Așa cum avem poluare, avem circulație blocată
aproape tot timpul și aproape peste tot, avem cartiere fără apă curentă și cu
toaleta în fundul curții, avem străzi nepavate, avem borduri verticale, după ce
le-am schimbat pe cele orizontale de zece ori, avem intermediari în piețele
țărănești, avem spitale nedotate și medici puțini, avem școli în curțile cărora
domnește teroarea bătăușilor străzii, avem profesori care iau bani de la
părinți dar nu îi învață pe copii nimic serios, avem poliție locală de ochii
lumii și interlopi care fac legea. Toate din cauza corupției patronate întotdeauna de primarul general al Capitalei, oricare i-ar fi fost numele.
Dacă această corupție este problema principală, care credeți că este
soluția găsită de Partidul Național Liberal, ca pretendent credibil la
câștigarea alegerilor locale în București, din vara acestui an? Naționalistul
exponențial!
Adică, naționalistul care face cât zece. Sau, ce zic eu zece? Cat o sută!
Poate chiar cât o sută de mii, dacă tot este exponentul ideilor naționalist păguboase.
În mintea lui, dacă străinii ne vor recunoaște pe noi ca urmașii în linie
directă și neîntreruptă ai traco-geto-dacilor, dacă le vom ridica statui noi
vechilor noști eroi și alte statui eroilor noștri cărora nu avem voie să le
zicem eroi, dacă ne vom recupera suveranitatea de la instituțiile cotropitoare
Nato și Ue, dacă vom reuși să ne conștientizăm odată identitatea noastră
etnică, dacă vom elimina complexele culturale ce ne-au fost induse de străini,
dacă vom repune în prim planul vieții noastre valori ca „familia, satul,
școala, biserica, armata, credința creștină, limba română, reperele spirituale,
culturale și istorice”, dacă vom descuraja orice acțiuni antiromânești, atunci
corupția asta din Capitala României și toate consecințele sale, cele arătate
mai sus și multe altele, vor dispărea de la sine.
Totul este să îl alegem pe naționalistul nostru primar general.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu