marți, 8 ianuarie 2019

Pericolul de securitate natională

Peste douăzeci de zile, Dăncila Viorica Vasilica va împlini un an în funcția de premier al României. Adică, de un an, domnia sa conduce Guvernul Dăncilă și coordonează activitatea membrilor acestui guvern, din interior, așa cum prevede Constituția României, la articolele 102 (3) și 107 (1). 

Exact în momentul când a intrat pentru prima dată în Palatul Victoria și s-a așezat în spatele mesei de lucru a premierului, Dăncila a aflat că, în timpul mandatului său, are câteva puncte fixe în timp, în agenda națională. Adică, din dimineața zilei de 29 ianuarie 2018, premierul Dăncila avea scris în agendă că, în 31 decembrie 2018, deci peste 336 zile, expiră mandatul de șef al Statului Major al Apărării al ocupantului legal și legitim al funcției, generalul Ionel Ciucă. 

Asta știu cu siguranță că așa a fost. Ce nu știu dacă așa a fost, dar știu că așa ar fi trebuit să fie, este dacă punctul acesta din agenda premierului avea alăturat sau nu avea și o trimitere de referință la Legea organizării Ministerului Apărării Naționale, cu articolul care spune că șeful Statului Major al Apărării este numit de Președintele României, la propunerea ministrului apărării naționale, cu avizul ei, al Dăncilei. Dar, indiferent dacă a a aflat sau nu a aflat ce are de făcut până la sfârșitul anului, Dăncila a devenit responsabilă de avizarea propunerii de numire a șefului Apărării în momentul în care a venit pentru prima dată la serviciul ei de premier al României.

Pentru a aviza o propunere, indiferent dacă știe sau înțelege ce înseamnă asta ori nu, premierul Dăncila  răspunde legal, adică penal, pe bază de Constituție, de Legea răspunderii ministeriale, de Legea organizării Ministerului Apărării Naționale și de Codul penal, de acordarea unui aviz avizat pentru numirea propusă de ministrul apărării naționale. 

Procesul de avizare a propunerii, presupus a fi parcurs de premierul Dăncila, conține cu necesitate următoarele elemente: 

(1) Premierul verifică dacă cel propus se află la data propunerii în funcția de locțiitor al șefului Statului Major al Apărării, ori în funcția de șef al unuia dintre statele majore ale forțelor terestre, aviației militare sau marinei, precum și dacă propusul are un stagiu în funcție suficient de lung pentru a-i convinge atât pe superiorii politici cât și pe subordonații militari că insul are habar de cerințele concrete ale funcției de șef al Apărării și de conținutul intim al agendei multi-anuale, strategice, a celor două mari domenii ale Apărării militare a României: (a) constituirea puterii militare prin instruire, educare, exerciții, structură și înarmare, și (b) operațiile probabile și în desfășurare, conform misiunilor strategice și operative ale Armatei României.

(2) Mai verifică premierul că ministrul care propune, cel coordonat permanent și constituțional de premierul care avizează, a parcurs până la propunere un proces de selecție a propusului dintre cei patru propozabili în deplină transparență instituțională. Adică, pentru a avea calitatea de element de securitate națională, propunerea ministrului nu poate fi niciodată vreo supriză pentru nimeni din domeniu. Nici pentru Președintele României, nici pentru actualul șef al Apărării, nici pentru ceilalți propozabili legali, nici pentru vreun membru al Consiliului Suprem de Apărare a Țării, nici pentru omologii din NATO ai șefului Apărării, nici pentru principalii actori din Ministerul Apărării Națioanle și, desigur, din Statul Major al Apărării. 

(3) Totodată, premierul este obligat să se convingă de faptul că generalul propus dintre cei patru propozabili a fost verificat conform celor mai exigente standarde și pe baza celor mai performante proceduri că este într-adevăr capabil, din toate punctele de vedere, să își îndeplinească atribuțiile funcției de șef al Apărării și că este loial exclusiv poporului român,  precum îi cere expres Constituția.

Așa că, atunci când premierul Dăncila a avizat propunerea de numire în funcția de șef al Statului Major al Apărării a unui general care nu este unul dintre cei patru specificați cu caracter de exclusivitate în lege, indiferent de care ar fi argumentele din afara legii, formulate de ministrul care propune, ea, premierul, a comis o infracțiune. A devenit penală. 

Întâmplarea concretă care a declanșat observațiile de mai sus este că, cu câteva zile înainte de data de 31 decembrie 2018, în ultima ședință a Consilului Suprem de Apărare a Țării, ministrul apărării naționale, Leș, i-a prezentat Președintelui României o propunere de decret de numire a generalului reprezentant militar național al șefului Statului Major al Apărării României la NATO, în funcția de șef al Statului Major al Forțelor Terestre. Cu explicația că, imediat după numirea generalului în funcția respectivă, care este într-adevăr una dintre funcțiile din care poate fi nominalizat șeful Apărării, același general va fi propus de același ministru ca șeful Statului Major al Apărării. 

Bineînțeles că Președintele României a refuzat o asemenea propunere, ca fiind nu numai ilegală, dar și profund imorală. Este adevărat că generalul de la NATO mai fusese șeful Statului Major al Forțelor Terestre. Dar re-numirea lui doar pentru a fi apoi numit „legal” șef al Apărării era o propunere absurdă. De ce? Deoarece chiar dacă președintele Iohannis l-ar fi numit la Trupele Terestre, propunerea următoare, de numire a aceluiași general în funcția de șef al Apărării ar fi avut un aviz al premierului Dăncila cu totul infracțional. Pentru că, în secundele dintre numirea în funcția de la tereștri și cea de la Apărare, Dăncila n-ar fi putut îndeplini niciuna dintre cele trei condiții discutate mai sus. Așa că, prin refuzul de a-l numi pe generalul propus la forțele terestre, președintele Iohannis a împiedicat-o pe Dăncilă să comită o infracțiune. Doar că, dacă ne uităm atent în legi și în Codul penal, am putea găsi acolo o prevedere din care să deducem că și tentativa se pedepsește.

Dar asta nu este totul. Profitând de faptul că președintele Iohannis este extrem de permisiv cu ceilați trei demnitari de sub el, în ordine ierarhică constituțională, demnitari care îi desconsideră atribuțiile constituționale și îl iau permanent în derâdere, ca și când ar fi un neavenit în Palatul Cotroceni, premierul Dăncila și ministrul Leș, cei doi infractori neconfirmați în justiție în ale propunerii ilegale de șef al Statului Major al Apărării, au ieșit în public. Și în decembrie 2018, și în primele zile ale acestui an. Și, ieșind ei în public, au anunțat că președintele ar fi procedat ilegal și chiar neconstituțional, atunci când a refuzat să intre în jocul lor infracțional și când, în limită de timp și în absența oricărui dialog instituțional, a fost practic obligat să asigure continuitatea la șefia Statului Major al Apărării României prin prelungirea mandatului generalui Ciucă cu un an, așa cum îi permite legea.

Declarații publice ce se constituie fără nici cea mai mică îndoială în infracțiunea prevăzută de Articolul 404 Cod penal, de răspândire de informații false, prin care se pune în pericol securitatea națională a României. 

De ce ar fi falsă informația că președintele Iohannis i-a prelungit ilegal și chiar neconstituțional mandatul actualului șef al Statului Major al Apărării? Din trei motive: 

(1) Nici premierul și nici ministrul apărării nu au competențe legale și/sau constituționale să determine care acte ale Președintelui României sunt legale și care nu. Care sunt constituționale și care nu. Este drept că premierul contrasemnează unele dintre actele președintelui și, prin această contra-semnătură, exercită un control de legalitate și de constituționlitate al întocmirii actului respectiv, dar, în materia numirilor, Constituția prevede expres că premierul va sta deoparte de actul numirii. Iar ministrul nici nu are treabă cu ce face președintele. Deci, nu au niciunul dintre ei de unde să știe, nemijlocit, dacă președintele Iohannis ar fi emis ori nu un decret ilegal de prelungire a mandatului. Dacă totuși spun treaba asta public, atunci categoric dezinformează. Adică, spun informații false.

(2) În situația că premierul ar fi avut totuși vreo suspiciune că politica sa ori a guvernului său în materia Apărării naționale se lovește de vreo problemă în relația cu Președintele României, singura procedură constituțională pe care o are premierul la dispoziție este, conform Articoului 107 (1), să prezinte uneia dintre cele două camere ale Parlamentului României, respectiv Camerei Deputaților  sau Senatului, un raport sau o declarație privind această problemă de politică de securitate națională a guvernului, pe care camera receptoare este obligată să o dezbată cu prioritate. Ceea ce Dăncila nu a făcut. Ea s-a adresat publicului intern și internațional, deinformându-l. 

(3) În materia securității naționale și, implicit, a apărării naționale, și premierul și ministrul sunt subordonați ierarhici Președintelui României. Adică, dacă vreunul dintre ei sau amândoi ar fi depozitarii vreunei informații că șeful lor strategic ar fi încălcat legea sau Constituția, ierarhia de securitate națională îi obligă să tacă față de public. Dacă totuși vor să vorbească publicului despre opinia lor privind comportamentul Președintelui României, regula scrisă și nescrisă, valabilă peste tot în lume, este că, mai întâi ieși de sub subordonarea celui pe care vrei să îl critici și abia apoi îl pârăști publicului. Adică, întâi demisionezi și abia apoi îți exprimi nemulțumirile pe care le ai față de șef. Pentru că un subordonat care își critică șeful sau comandantul în public și rămâne în funcția aceea de subordonat săvârșește infracțiunea morală și penală de insubordonare. Chiar dacă șeful sau comandantul este realmente criticabil.

Interesant este că, pentru a fi infracțiune dezinformarea publicului, ea trebuie să pună în pericol securitatea națională a României. Adică, premierul și ministrul apărării nu sunt condamnabili penal pentru că mint publicul, ci pentru că minciuna lor periclitează securitatea națională. Astfel încăt, chiar dacă publicul îi crede, sau nu îi bagă în seamă, deoarece s-a periclitat securitatea națională, mincinoșii devin penali automat. 

Cazul este similar cu cel al hoțului de fier vechi, care fură buloanele/cuiele de prindere a șinelor de traverse, pe distanța de o sută de metri din zece mii de kilometri de cale ferată, furt făcut cu scopul de a le vinde la fier veghi, pe 20 - 30 de lei. Doar că acea pagubă de câțiva lei, prin furt, pune în pericol securitatea transportului feroviar, cu pagube inestimabile, dar nu mai mici de milioane de lei.

Dăncila și Leș deja au fugit cu buloanele, dacă nu cumva i le-au și vândut șefului lor politic. Mai urmează acum să se stabilească pericolul în care au pus securitatea națională. Singura speranță care ne mai rămâne este că cei doi încă nu au apucat să producă chiar pagube reale și că, acum că tot am descoperit furtul, adică minciuna, la timp, cei responsabili de securitatea națională vor lua toate măsurile necesare și obligatorii pentru eliminarea acelui pericol. Înainte de a trece trenul menit să deraieze de pe șinele fără buloane.