duminică, 26 februarie 2023

Orgoliul nuclear al Rusiei


Singura cheie cu care poate fi descifrată retorica alambicată și agresivă a Federației Ruse, pe subiectul amenințărilor tranșante cu  folosirea arsenalului său nuclear ofensiv este cea a orgoliului nejustificat pe care conducerea de la Kremlin, cu Putin Vladimir Vladimirovici în frunte, îl exacerbează compulsiv, de mai bine de un deceniu încoace. 

 

Să ne înțelegem bine, de la început. Federația Rusă nu este Uniunea Sovietică. Și, ca actor internațional, nici nu poate fi măcar urmașa de fapt a Uniunii Sovietice, deoarece, spre deosebire de URSS, Rusia nu se poate constitui în pol de putere planetară, pe niciuna dintre coordonatele clasice, de la puterea militară, la cea politică, economică, culturală sau la puterea de civilizație.

 

Ca putere economică, Rusia este mai slabă decât Canada, care are o suprafață teritorială semnificativă, dar este populată doar de un sfert din cât este populația Rusiei. Iar ca nivel al produsului intern brut pe locuitor, Rusia se situează sub România cu trei locuri și cu vreo 2000 de dolari americani mai puțin.

 

Cât despre puterea militară efectivă a Rusiei, comparativ cu cea a Americii, trebuie să acceptăm că bugetul anual al Departamentului Apărării al Statelor Unite este ceva mai mare decât jumătatea produsului intern brut, creat în Federația Rusă prin munca celor 147 milioane de locuitori. Asta, în condițiile în care, din acel produs intern brut, guvernul rus cheltuiește doar o treime (adică întregul buget federal rus e mai mic cu 40 la sută decât bugetul militar american). Cât despre bugetul Ministerului Apărării al Federației Ruse, acesta este ceva mai modest decât bugetul alocat de Pentagon doar pentru cercetare și dezvoltare!

 

Singura paritate strategică reală între Federația Rusă și Statele Unite ale Americii este în domeniul arsenalului de arme strategice ofensive, din triada nucleară (arme cu lansare de la sol - din silozuri, arme cu lansare de pe submarine și arme cu lansare din aer, de bombardierele strategice). Iar această paritate a fost obținută pe seama tratatului privind reducerea arsenalului strategic ofensiv nuclear, care a fost încheiat, în formă nouă, în 2010, la Praga. Și care este valabil și în zilele noastre. Cel puțin pe hârtie. 

 

Simultan cu agresiunea neprovocată, nejustificată și ilegală a Rusiei asupra Ucrainei, de la Kremlin, Putin a lansat și un șantaj nuclear global, dar având ca țintă declarată statele lumii de civilizație occidentală și în special pe cele din Europa, state pe care Putin declară că le consideră ca fiind satelitare sau subordonate (țări de mâna a doua) Statelor Unite. 

 

Șantaj nuclear care a avut trei componente: 

- militarizarea centralelor nucleare de pe teritoriul invadat al Ucrainei (ocuparea și transformarea lor în garnizoane, adică expunerea lor acțiunilor de luptă, în special de lovire din aer sau cu artileria), ceea ce se pretează șantajului cu catastrofa nucleară;

- amenințarea nevoalată că orice intervenție militară din afara Ucrainei dar în favoarea guvernului de la Kyiv va fi contracarată cu arme de distrugere în masă, mai ales nucleare și

- trecerea într-un stadiu de alertare superior a întregului arsenal nuclear strategic rus, astfel încât Putin să poată ordona oricând lovirea Statelor Unite și a aliaților ei, cu acele arme strategice nucleare ofensive, despre care e vorba în Noul Tratat START.

 

Prin această manevră de șantaj nuclear, Putin și-a asigurat exclusivitatea prezenței militare rusești în teatrul de război din Ucraina, precum și reținerea comunității de state civilizate occidental de a da posibilitatea ucrainenilor să lovească în vreun fel Federația Rusă, pe propriul ei teritoriu, prin sprijinul militar acordat, până la acest moment (adică nu arme ofensive în adâncime și nici rachete cu rază lungă de acțiune).

 

Cum bine am putut observa în acest an de război, șantajul nuclear rusesc a funcționat între parametrii impuși de Kremlin. 

 

În data de 21 februarie, adică acum câteva zile, adresându-se Adunării Federale, Putin a dedicat un capitol de 1000 de cuvinte, din lungul său discurs despre starea națiunii ruse, problemei tratatului START. Respectiv, problemei de paritate nucleară strategică ofensivă, între Federația Rusă și Statele Unite ale Americii. 

 

Dacă lăsăm pe afară aspectele retorice, fără substanță, de ipocrizie combinată cu expresia complexelor de inferioritate, drapate ca și când ar fi fost complexe de superioritate, ce ne rămâne din cele 1000 de cuvinte dedicate subiectului este că Rusia își suspendă activitățile specifice, convenite prin Tratatul START, inclusiv prin Protocolul care face parte integrantă din el, deoarece are impresia că acel tratat îi este defavorabil, dacă nu chiar ar fi împotriva intereselor vitale ale Federației.

 

Cu alte cuvinte, Rusia nu iese din tratat. Nu îl denunță. Ci doar încetează să își îndeplinească obligațiile prevăzute expres în el. Cum ar fi cele de notificare și de primire a inspecțiilor. Mai mult decât atât, Rusia suspendă și activitatea Comisiei Consultative Bilaterale, astfel încât părțile - Rusia și SUA - nu vor mai putea să se întâlnească și să își clarifice nedumeririle pe care le au privind comportamentul sau atitudinile celeilalte părți.

 

Doar că Rusia a făcut asta încă de la mijlocul anului trecut. De atunci a refuzat să mai convoace Comisia Consultativă Bilaterală, care ar fi trebuit să se reunească de cel puțin două ori, până acum, dar nu a vrut Rusia. Ceea ce i-a putut da lui Putin motive să acuze Statele Unite că ar face unele activități neconforme cu Tratatul START, adică pe ascuns.

 

În context, la data de 3 februarie, anul acesta (cu aproape trei săptămâni înainte de discursul putinist), NATO a emis o declarație (statement) cu privire la Noul Tratat START, prin care cheamă Rusia la îndeplinirea obligațiilor ce îi revin din tratat, prin facilitarea inspecțiilor Noului START pe teritoriul rusesc și prin revenirea la participarea în Comitetul Consultativ Bilateral, organul de implementare al tratatului (”call on Russia to fulfil its obligations under the Treaty by facilitating New START inspections on Russian territory, and by returning to participation in the Treaty’s implementation body, the BCC”).

 

Așa că Putin a deschis capitolul din discursul său dedicat acestui subiect cu observația că NATO ar face prin acea declarație un fel de „teatru al absurdului”, pretinzând Rusiei să accepte inspecții ale americanilor în locurile de pe teritoriul ei unde ea își pregătește loviturile împotriva Ucrainei și, prin Ucraina, împotriva NATO. 

 

După care și-a adus cu glas tare aminte că în NATO mai sunt și alte puteri nucleare decât SUA, respectiv Franța și Marea Britanie și a anunțat că ar fi interesat să includă și aceste state în paritatea sa cu America. Adică, să aibă Rusia un arsenal nuclear cu lansare terestră, de pe submarin sau din aer cât al Franței, Marii Britanii și Statelor Unite, la un loc. 

 

Ceea ce are sens, nu-i așa, dacă tot a declarat Putin că toți ăștia la un loc vor să distrugă complet Rusia.

 

Problema fiind, cum am spus, una de orgoliu, până la urmă. Orgoliu rusesc nejustificat. Căruia i-am putea alătura atributul de penibil, dacă materia din care a ales Putin să îl clădească nu ar fi cea mai distrugătoare posibil, din istoria multimilenară a omenirii.




Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu