Ceaușescu și poporul

Pentru cei care au trăit pe vremea aceea și care mai trăiesc și astăzi, credeți că Nicolae Ceaușescu ar mai fi căzut, dacă, în decembrie 1989, ar fi fost vorba să alegeți între el și domnul Ion Iliescu? Dacă nu s-ar fi văzut la televizor că întreg poporul român este împotriva sa, ci doar că domnul Iliescu vrea să îi ia locul, ați mai fi fost de acord cu schimbarea de regim?

Dacă ar fi venit toată televiziunea, că doar una era, precum și cele trei ziare de atunci și v-ar fi zis că, dacă pică Ceaușescu, lumea așa cum o știți va dispărea și în locul ei va veni alta, mult mai complicată și mai grea, ați mai fi stat pe-acasă, lăsându-i pe ceilalți să îl dea jos, sau ați fi optat pentru stabilitate și, implicit, pentru Ceaușescu?

Fiecare dintre dumneavoastră știți răspunsul la aceste întrebări. Dacă vi-l dați singuri, în intimitate, probabil că va fi un răspuns sincer. Și, tot probabil, răspunsul ar fi că ați fi ținut cu Ceaușescu, în condițiile descrise aici.

Este evident că pe asta contează, astăzi, strategii propagandei domnului Băsescu Traian Suspendatu.

Ei contează pe faptul că românul majoritar este conservator din fire. Că îi place ca viața sa să fie previzibilă, chiar dacă nu este cea mai bună, cea mai confortabilă și cea mai prosperă. Ca să nu mai vorbim de o viață cât mai demnă. Mai contează că, într-o confruntare între doi politicieni, românul majoritar, întotdeauna și irațional, va lua partea celui mai slab, mai oropsit dintre ei. Și, mai contează și pe faptul că românul majoritar are și un respect ancestral față de străini, pe care nu vrea să îi supere ori să se facă de rușine în fața lor.

De aceea, cele trei teme de campanie băsistă sunt că, la referendum, avem de ales între (1) stabilitate sau haos, (2) Băsescu sau Ponta cu Antonescu și (3) respectul sau disprețul străinilor.

Asta, pe când, de-adevăratelea, la referendum avem de ales între Băsescu-demis sau Băsescu-președinte. Atât.

În plus, propaganda băsistă inversează și direcția discuției. Băsescu-demis este discutat în direcția consecințelor viitoare ale demiterii, pe când Băsescu-președinte este discutat în direcția „realizărilor” trecute ale acestuia.

Asta, pe când, de-adevăratelea, Băsescu ar trebui demis pentru ceea ce a făcut în trecut, de la infracțiuni înainte sau în timpul mandatelor sale la acte de corupție și crimă organizată. Sau, dacă se preferă, Băsescu ar trebui menținut președinte pentru ceea ce va face în viitor.

Este mai mult decât evident că nimeni nu are cum să penalizeze poporul român pentru demiterea domnului Băsescu.

Din interiorul Țării, singurii care au de suferit de pe urma debarcării băsescului sunt profitorii sistemului mafiot de stat edificat încă dinainte de mandatele sale și perfecționat cu minuție de domnul Băsescu însuși. Ori, suferința sistemului mafiot înseamnă bunăstarea celor mulți și nu invers.

Din exterior, cei ce au de suferit din cauza dispariției „șefului de stat” român sunt cei care au făcut afaceri bune pentru ei și păguboase pentru români, de la alimentele produse în Occident și vândute în România, în locul produselor noastre și până la dobânzile mari la împrumuturi de stat, oferite de băncile străine. Asta ca să nu mai vorbim de înstăinarea resurselor naturale, de la petrol la aur și uraniu, înstrăinare ce nu ar mai fi așa de pe degeaba dacă pleacă domnul Băsescu de la Cotroceni. Ori, suferința acestora înseamnă, evident, creșterea prosperității românilor și nu invers.

În schimb, menținerea domnului Băsescu în scaunul prezidențial înseamnă, în viitor, accentuarea sărăcirii populației, dezbinării morale a acesteia, maximizarea rușinii de a fi român, continuarea cursului spre analfabetism de masă, spre sănătatea tot mai precară a celor mulți și spre insecuritate națională.

De aceea, propaganda băsescului nu vrea să vorbească despre consecințele menținerii în funcție ci doar despre cele ale demiterii domnului Băsescu, despre care dezinformează cu seninătate.

Acum, la referendum, sunt două opțiuni clare, indiferent de propaganda pro sau anti Băsescu. Și cei care vor vota DA sau NU la referendum, și cei ce vor sta acasă, „după perdele”, cum se zicea în decembrie 1989, trebuie să știe că făcând ceea ce fac își exprimă una dintre aceste două opțiuni.

Una este cea a demiterii, care deschide o nouă oportunitate strategică pentru români. Ea nu garantează că cel ce va veni ca nou președinte va fi mai bun sau mai priceput decât domnul Băsescu Demisu, dar garantează că acest demis nu va mai putea să continue „opera” sa de distrugere a statului și poporului român. Doar electoratul poate garanta cum va fi noul președinte. Și, după exercițiul demiterii băsescului, este foarte probabil ca noul președinte să se gândească de două ori înainte de a face ce a făcut Demisu.

Cealaltă opțiune este de menținere în funcția de președinte a domnului Băsescu Traian. Aceasta îi va da autoritate domniei sale să își continue „opera” sa de distrugere a statului și poporului român. Sau, în cel mai bun caz, va face din România un fel de Belarus european, cu un demn urmaș al lui Ceaușescu în fruntea Partidului și Țării. 

Suspendatul si suspendacii

Să fi fost transmisia ori televizorul meu de vină, dar domnul Băsescu Traian, președintele suspendat al României, a apărut azinoapte, la o conferință de presă intempestivă, ca fardat cu fond de ten pe toată suprafața capului, inclusiv pe calviția sa emblematică. Dacă așa a fost, atunci înseamnă că, deja, domnia sa a început campania de câștigare a referendumului prin care poporul român se va pronunța dacă suspendarea va deveni sau nu demiterea sa. Pentru că fondul de ten arată grija pentru cum apari la televizor, ceea ce este, înainte de toate, expresia considerației față de telespectatori.

Conținutul acestei prime conferințe de presă de după votul covârșitor, în Parlament, în favoarea suspendării băsescului nici nu merită analizat. Domnul Băsescu a vrut  să se arate victimă și a folosit toate cuvintele și gesturile pe care le știe pentru a trasmite acest mesaj. A zâmbit strâmb, a repetat la nesfârșit aceiași frază, cu aerul că nu își dă seama că a mai spus-o odată și încă odată, și-a înecat glasul într-o lacrimă fugară când a vorbit despre sine și cum nu a mințit domnia sa niciodată, a explicat că, în calitate de victimă, este nevoit totuși să lupte și să muște, dar nu pentru el, personal, ci pentru funcția ce trebuie apărată, chiar dacă domnia sa nu ține neapărat la ea, funcția și așa mai departe.

            Conferința de presă va rămâne memorabilă pentru că a introdus o nouă poreclă colectivă. Cei care au votat pentru suspendarea sa în Parlament, numiți „Cei 322”,  acum cinci ani, sunt astăzi „Suspendacii”. Ei sunt călăii, torționarii, cuțitarii pe la spate, iar domnul Băsescu Traian este victima. Raporturile sunt clare, cel puțin în mesajul suspendatului.

            Există posibilitatea ca domnul Băsescu chiar să se creadă o victimă inocentă a propriei guvernări. Dacă domnia sa a fost sincer când a spus publicului că „e perfect”, atunci este foarte posibil ca și acum să creadă, cu sinceritate, că nu a făcut nimic rău, sau, cel puțin, nimic grav, astfel încât să merite să fie suspendat și apoi demis.

            Desigur, altele ar fi fost trăirile domniei sale dacă ar fi fost acuzat de ceea ce a făcut și nu doar de ceea ce a zis. Pentru că domnul Băsescu a făcut multe și rele. Probabil, pentru că nu sunt date și dovezi concrete, aceste fapte nu au fost aduse în discuție nici în Parlament, nici în fața opiniei publice. Dar este evident că numai prin fapte reprobabile și-a putut îmbogăți familia până la nivelul de opulență actual. Cum este evident că numai prin corupție a putut crea sistemul de pârghii sociale și economice pe care îl conduce cu mână forte și în care își impune voința sa fără comentarii.

           În lipsa unor acuze de săvârșire a unor asemena fapte, domnul Băsescu s-a arătat consternat de ideea de a fi condamnat pentru vorbe, sau „declarații”, cum le-a zis domnia sa. Ba, chiar le-a dat lecții publice acuzatorilor, arătându-le cum ar fi trebuit ei să găsească fapte de care să fie făcut vinovat, ca, de exemplu, eventuale decrete prezidențiale date în afara competențeleor constituționale.

         Adevărul este că nimeni nu a stat să investigheze cu minuție gesturile de guvernare băsiste. Nu s-au făcut anchete, nu s-au colectat dovezi, de tipul înregistrăilor convorbirilor telefonice între președintele Băsescu și primul ministru Boc, ori stenogramele secrete ale ședințelor Consiliului Suprem de Apărare a Țării. Nimeni nu i-a intervievat pe consilierii prezidențiali sau pe alte persoane apropiate domnului Băsescu, sub jurământ și sub pasibilitatea pedepsei penale pentru declarații false, pentru a vedea cum transmitea acesta ordine către diverși demnitari sau justițiari. Toate acuzațiile au fost întemeiate pe ceea ce a văzut toată lumea că a zis domnul Băsescu.

            Acest lucru este de înțeles. Acuzatorii s-au bazat pe două elemente de succes. Unul a fost colectarea numărului suficient de voturi în Parlament pentru suspendare și celălalt a fost popularitatea foarte scăzută sau, mai bine zis, impopulariatea masivă a suspendatului, ceea ce dă speranțe mari că va pierde referendumul de demitere. În plus, încălcarea gravă a Constituției nu ține de materia de drept penal ci de politic, ea nefiind tranșată în justiție ci în Parlament și, apoi, în electorat. Dezbaterea politică este cu totul altceva decât administrarea de probe. Așa că „suspendacii” nu s-au mai încurcat cu detalii de tipul dovezilor materiale sau faptice ale încălcărilor grave băsesciene ale Constituției României.

       De altfel, dacă s-ar fi colectat asemenea dovezi, nici nu ar mai fi fost nevoie de suspendare și referendum pentru demitere, pentru că domnul Băsescu s-ar fi încadrat direct în prevederile Codului penal.

Să sperăm că lucrurile nu se vor opri aici. Că, odată demis, domnul Băsescu Traian nu va fi lăsat să își vadă liniștit de viața sa, să caute, de exemplu, vreun armator care să îi dea pe mână un vapor, de căpitan de vas ce este. Pentru că domnul Băsescu este, în continuare, pasibil de pedepse penale pentru foarte multe fapte și nu vorbe. Trebuie numai ca cineva să le probeze. Ceea ce n-ar fi atât de dificil.