luni, 31 octombrie 2011

Biserica laică

Vineri, 28 octombrie 2011, Catedrala Mitropolitană din Sibiu era neîncăpătoare. Se aflau în ea sute de prelați, în frunte cu doi patriarhi, unul al României și altul al Alexandriei, ceva mitropoliți, episcopi și alte grade mai mici, dar suficient de importante ca să justifice aurul, argintul și pietrele prețioase cu care erau împodobiți. Mai erau acolo și politicieni, de la „centru” și locali, precum și sibieni mai importanți sau mai modești, veniți să vadă cum sfântul lor este canonizat.

Toți aceștia au fost martori la patru evenimente succesive.

Întâi a fost liturghia. Aceasta este o slujbă religioasă prin care credincioșii iau contact cu dumnezeirea, prin intermediul preoților din biserică. De data aceasta, contactul a fost intermediat de cei mai înalți prelați pe care i-a putut aduna momentul, dar nu știm dacă intermedierea a fost mai propice sau nu, comparativ cu o liturghie obișnuită. Cert este că nici credincioșii pentru care s-a oficiat această slujbă religioasă nu erau unii pe care să îi întâlnești obișnuit într-o biserică.

Apoi a fost ceremonia de canonizare a Mitropolitului Transilvaniei, Sfântul Ierarh Andrei Șaguna, care a trăit cu mai bine de un secol și jumătate în urmă. Acesta fusese acceptat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române ca fiind intrat în rândul sfinților și, acum, se confirma acest accept print-o „rânduială bisericească”. S-a optat pentru o ceremonie scurtă, care a constat doar din discursuri și din citirea Tomosului sinodal, adică a documentului prin care se consfințește în scris faptul.

Al treilea eveniment a constat din schimburi de daruri între clericii autohtoni și cei invitați, ocazie cu care s-au schimbat și câteva cuvinte, de la microfonul bisericii. Preafericitul Părinte Teodoros al II-lea al Alexandriei, precum și Mitropolitul Parnasului au dat daruri Mitropolitului Ardealului, care, la rândul său, a făcut cadouri celor doi patriarhi și Mitropolitului de Parnas.

Pentru cei neinițiați în aceste grade și denumiri de funcții și care s-ar putea arăta nelămuriți că vorbim și de Mitropolia Transilvaniei și de Mitropolia Ardealului, ca și când ar fi două lucruri diferite, trebuie să precizăm că așa și sunt, cel puțin din punctul de vedere al aranjamentelor de putere din Biserica Ortodoxă Română. Mitropolia Transilvaniei, al cărui prim ierarh a fost Sfântul Andrei Șaguna, a încetat să existe acum câțiva ani și, în locul ei, a fost înființată Mitropolia Ardealului, alături de Mitropolia Clujului, Feleacului și celorlalte părți ce au mai rămas din Transilvania, altădată unită religios sub o singură mitropolie.

De altfel, după această ceremonie, ca să fie „politic corecți”, capii bisericii au plecat a doua zi și la Alba Iulia, adică în parohia celeilalte mitropolii transilvane, pentru a canoniza și acolo un sfânt fost mitropolit. Asta, ca să nu fie vorbe.

În sfârșit, cel de-al patrulea eveniment a fost cuvântarea domnului Traian Băsescu, președintele României, cu ocazia canonizării Sfântului Ierarh Andrei Șaguna, Mitoropolitul Transilvaniei, în Biserica Mitropolitană din Sibiu, din data de 28 octombrie 2011.

Acest ultim eveniment a fost amplu mediatizat, iar o fotografie de grup, făcută la ieșirea din Catedrala Mitropolitană, a făcut furori pe internet, de a ajuns aproape sigur să fie considerată fotografia anului 2011.

Foarte multă lume a comentat negativ acest discurs prezidențial, nu în ceea ce privește conținutul, ci doar evenimentul ca atare. Această foarte multă lume a considerat că o asemenea manifestație ar fi echivalentă cu fluieratul sau chiar scuipatul în biserică. Adică, opinia acestora a fost că „nu se face așa ceva”.

Au existat și opinii favorabile, dar ceva mai modeste și mult mai trase de păr. De exemplu, un individ zburlit și cu funcția subtitrată de „teolog” a justificat, la televizor, gestul băsist cu faptul că politicienii merg frecvent în biserică, unde mai și vorbesc în public, în Germania!

Însă, așa cum am prezentat aici, corect și documentat, faptele, președintele României, domnul Traian Băsescu, nu s-a interpus nici peste slujba religioasă, nici peste ceremonia de canonizare, nici măcar peste schimbul de daruri între prelați. El, sau domnia sa, cum vreți să îl identificați, a apucat la microfon tocmai la sfârșit, când unii erau preocupați să numere pietrele prețioase de pe coperta cărții primite în dar iar alții să găsească drumul spre ieșire, fără să se împiedice în toiagurile aurite și odăjdiile preoțești cu trenă.

Alții au blamat clerul prezent la evenimente pentru faptul că acesta și biserica pe care o reprezintă sunt aserviți puterii, că face domnul Traian Băsescu, președintele României, ce vrea cu ei, de parcă ar fi doar niște simpli ofițeri de securitate pe care îi poate pune el, sau domnia sa, în calitatea de comandant al tuturor forțelor armate, să facă instrucție de front până îl doare gura, că ei nu respectă propriile lor reguli și canoane și așa mai departe.

Acestora le putem spune, fără să greșim, că acest cler, atât de blamat, este compus din oameni dedicați lui Dumnezeu, care posedă un profund înțeles al lumii și naturii umane și care pot descifra cu ușurință stările sufletești prin care trece înâiul politician al țării. Ei l-au priceput cel mai bine că, după ce a stat închis în palate atâta amar de vreme, unde i-au lipsit cu durere băile de mulțime, l-a luat entuziasmul ca un val, când s-a văzut între oameni care nu i-au mai strigat nimic injurios, nici nu i-au mai amintit de execrabila guvernare pe care o păstorește, ci chiar i-au lăsat impresia că îi sunt favorabili. Cum să nu te adresezi unei asemenea mulțimi?! Mai ales când te dă și la televizor!

Mai puțin mediatizate, deși au fost consemnate, au fost și protestele unor leaderi politici prezenți la evenimente, de exemplu, cel al lui Corneliu Vadim Tudor sau opiniile defavorabile ale unor simpli cetățeni, cum a fost cazul unuia care a strigat, din mulțimea adunată în preajmă: „Domnule Băsescu, opriți corupția!”

Pe acestea, însă, trebuie să le preluăm critic în relatarea noastră. Desigur, Vadim Tudor a ținut să își vocalizeze protestul, pentru a mai diminua din „capitalul” propagandistic atras de la proprii simpatizanți de discursul domnului Traian Băsescu, președintele României, în Catedrala ce găzduia, până la schizmă, altarul simbolic al românismului transilvan. Pentru că, domnul Traian Băsescu, președintele României, nu vorbește niciodată doar ca să se audă. El, sau domnia sa, are, întotdeauna, un mesaj de transmis și un public țintă de primit acel mesaj. De data aceasta, ca de multe alte dăți, vorbim de un mesaj naționalist pentru românii transilvăneni, încă oropsiți în propria lor țară, la două secole după ce Sfântul Andrei Șaguna și-a început misiunea de ridicare a acestei nații la rangul pe care îl merită și la șapte ani de guvernare a actualului președinte al României, domnul Traian Băsescu.

Marele absent de la evenimente a fost domnul Aliodor Manolea sau înlocuitorul legal al acestuia în funcția de paranormal prezidențial. Probabil că prezența acestuia nu a fost considerată de bun augur într-o biserică ce luptă împotriva vrăjilor și vrăjitorilor.

Ceea ce am reținut însă noi, cu mințile noastre, din aceste evenimente, este abdicarea de la principiul domniei legii și în Biserica Ortodoxă Română.

Și zicem asta deoarece s-a văzut cu ochiul liber cum au fost nesocotite canoanele și rânduielile bisericești stabilite tocmai de cei care le încalcă, probabil după principiul profund românesc „eu te-am făcut, eu te omor”. Sau, să fie oare acest principiu de origine minoritară?! Din păcate, nu ne mai este nimic foarte clar, în zilele noastre...