vineri, 30 noiembrie 2012

Coruptia institutionalizată


Pentru cine nu știe, instituționalizarea unei realități înseamnă ordonarea acesteia prin legiferare, reglementare și stabilirea unor proceduri de lucru. Deci, când vorbim de corupție instituționalizată, vorbim de faptul că ea, corupția, este acoperită de legi, poate chiar și de Constituție. Activitatea de corupție instituționalizată mai este și reglementată corespunzător, prin tot felul de acte guvernamentale, cum sunt hotărârile de guvern. Ba, mai mult chiar, se emit și proceduri clare, stabilite de forurile competente, proceduri ce trebuie urmate de toți cei implicați în această activitate. Adică, nu vine fiecare și face ce vrea în domeniul corupției. Pentru că sunt reguli, ce naiba!


Acestea sunt adevăruri cunoscute, dar ignorate de multă lume. Mi-am amintit de ele astăzi, când l-am auzit pe domnul ministru al transporturilor, Ovidiu Silaghi, spunând că, deși a descoperit că una din societățile comerciale cu care lucrează este coruptă, legea nu îi perimite să înceteze alte contracte pe care le are în desfășurare cu ea. Era vorba de o firmă căreia domnul ministru i-a zis „inginerul”, firmă care, deși era plătită de minister să supervizeze corectitudinea și calitatea lucrărilor de drumuri ale domnului Nelu Iordache, cel de curând intrat în vizorul presei pentru că este cercetat pentru fraudă în contractele cu statul, nu a făcut acest lucru, informând ministerul că lucrurile merg bine, pe când ele mergeau foarte prost.
Adică, o fi cineva corupt, dar legea e lege și este de partea lui, deci nu avem ce-i face!
Cazul Silaghi – „Inginerul” – Iordache este doar cel mai recent. Găsim însă nenumărate exemple de corupție instituționalizată, în toate sectoarele domeniului public, de la achizițiile pentru apărarea națională și până la manualele școlare, cel mai notoriu fiind totuși cel al revenirii domnului Băsescu Traian în funcția prezidențială, caz în care a contat „legea” și nu realitatea. Numai că „legea” era făcută să corupă orice realitate potrivnică aranjamentelor favorabile domnului Băsescu. La fel cum și Curtea Constituțională, care a „interpretat” acea „lege”, este populată cu indivizi corupți, dar legal numiți acolo, care se conduc după un cod și o procedură ce îi instituționalizează, protejându-i astfel de oprobiul public.
Dacă vă întrebați ce este de făcut, răspunsul este evident. Combaterea corupției instituționalizate nu este atât o treabă de procuratură, de „Denea”, mai ales că și asupra lor planează suficient de grele bănuieli de corupție, ci este o treabă de re-instituționalizare a domeniului public.
Ar trebui să se studieze, independent și cu știință, ce legi sunt dedicate instituționalizării corupției, precum și ce „portiție” au fost incluse în celelalte legi, astfel încât corupții și corupătorii să poată dormi liniștiți, cu capul pe perna cu bani publici, obținuți fără griji, dar cu procedură legală. Și ar trebui schimbate și amendate acele legi, ca să îi trezească și chiar să îi alunge pe corupți și corupători. Bineînțeles, cine să facă acest lucru, dacă nu reprezentanții păgubiților de actele de corupție, adică ai cetățenilor, în Parlamentul României?
Numai că, ați auzit dumneavoastră de vreun candidat la alegerile de peste o săptămână care să șoptească măcar cuvântul „corupție” în campania electorală, ca să nu mai vorbesc de vreo promisiune, ori de vreun program de combatere a ei? Eu unul nu am auzit despre un asemenea candidat.