marți, 15 ianuarie 2013

Scandal judecatoresc istoric



În 2013, Constituția României va împlini zece ani de la rectificare și 22 de ani de viață. În toți acești ani, ea a fost citită, interpretată și aplicată așa cum a vrut fiecare. Un asemenea fiecare este chiar președintele României, domnul Băsescu Traian, parte a tratatului de neagresiune instituțională recent semnat cu actualul premier. Domnia sa este cel mai recent cititor al Constituției, iar ceea ce i-a ieșit din această lectură a uimit o mulțime de oameni ce se credeau inteligenți, până să dea de ideile sale.


Înainte de a ajunge la citirea băsistă a Constituției, trebuie să amintim că, pentru a bloca sau, măcar, pentru a prelungi procesul de implementare a măsurilor de bună guvernare sau de aplicare a justiției, o mulțime de legi au fost date pe mâna Curții Constituționale, o „instituție” inventată de părinții Constituției pentru a o citi în locul nostru. Actualul președinte al curții chiar crede că acest drept stupid de a „interpreta” textul fundamental cum îi trece lui prin cap constituie „măreția dreptului” în România.
Culmea este că respectivul curtean are dreptate. Constituția, în sine, este făcută în așa fel încât să fie interpretabilă și sucibilă după cum se nimerește. Asta, pentru că este scrisă prost. Și este prost scrisă pentru că părinții ei erau atât etatiști cât și nepricepuți în ale constituționalității. Ca etatiști, ei nu știau și nu puteau mai mult decât să pună statul deasupra sau chiar împotriva cetățeanului. Numai că, în urma căderii statului socialisto-comunist, au fost obligați să își răsucească vorba, ca să nu se vadă din prima că multe lucruri au rămas la fel ca pe vremea partidului-stat. Iar, ca nepricepuți, părinții Constituției nu au fost în stare să spună clar și convingător ceea ce aveau în minte, mai ales dacă asta era în interesul cetățeanului.
Cum ziceam la început, domnul Băsescu a propus Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) să reia o parte a textului Constituției și să îi confirme că varianta sa de „interpretare” este cea ce trebuie aplicată, în cazul numirii procurorului general al României și procurorului șef al Direcției Naționale Anticorupție. Concret, domnia sa s-a gândit că, dacă tot menționează Constituția că propunerile pentru funcțiile de judecători și procurori, cu excepția celor de stagiar, se trimit președintelui României spre numire de Consiliul Superior al Magistraturii, atunci și cele pentru funcțiile de conducere în procuratură să fie făcute la fel, deși legea organică zice cu totul altceva. Iar acel altceva, respectiv că numirile pe aceste funcții se fac de președinte, la propunerea ministrului justiției și doar cu avizul CSM, a fost deja confirmat ca fiind constituțional de curtea de resort.
După ce a stârnit astfel o nouă zăpăceală publică, domnul Băsescu Traian a părăsit ședința CSM pe care o prezidase și i-a lăsat pe magistrați să își aleagă conducerea. Întreprindere justițiară ce a stârnit un scandal istoric. Adică, este pentru prima dată în istoria post-decembristă a României, când judecătorii își ridică glasul împotriva aranjamentelor de tip mafiot destinate controlului acestui CSM de puterea politică reprezentată de domnul Băsescu. De fapt, este pentru prima dată când judecătorii protestează pentru altceva decât pentru propriile privilegii și indemnizații.
Cu toate eforturile mediatice de a muta interesul opiniei publice pe tema funeraliilor arhicunoscutului cineast Sergiu Nicolaescu și de a introduce tema adiacentă a unui eventual fiu ilegitim ce ar avea pretenții la averea defunctului, scandalul din magistratură este susținut la o notă înaltă și preocupantă.
Asistăm zilele acestea la confirmarea faptului că puterea în statul România se sprijină tot mai mult pe o formă de poliție politică, practicată de unii procurori și judecători și administrată de ocupanții celor două funcții puse în discuția Consililui Superior al Magistraturii de domnul președinte Băsescu.
În primul deceniu post-revoluție, aceiași putere se sprijinea aproape exclusiv pe dosare, în special pe cele ale Securității Statului socialist. Chiar și cinci ani în următorul deceniu, domnul Băsescu încă se mai baza pe dosare pentru a-și cuminți sau elimina adversarii sau incomozii. Această etapă s-a stins odată cu eșecul eforturilor prezidențiale de a-l elimina din viața publică și politică pe domnul Dan Voiculescu, fondatorul trustului Intact Media Group, pe teme de colaborare cu faimoasa Securitate.
În ultimii șapte ani, însă, procuratura a devenit esențială în Regimul Băsescu. Sub pretextul încurajării internaționale de a se elimina corupția de stat, perfect instituționalizată, prin acțiunea justiției, pe timpul ministeriatului doamnei Macovei, acea odioasă procuroare comunistă și eminentă reprezentantă a societății civile post-comuniste, s-au pus bazele constituirii rețelei de control și influență a unor procurori și a unor judecători, a căror menire a devenit să servească voința politică, venită de la un singur pupitru de comandă, cel de la Palatul prezidențial Cotroceni. Doamna Kővesi și domnul Morar au fost exponenții acestui control, vizibil cu ochiul liber dar necombătut de nimeni.
Astăzi, situația se prezintă astfel. Doamna Laura Codruța Kővesi și-a încheiat până și prelungirea prelungirii de mandat și i-a încredințat locul domnului Daniel Morar, care s-a permanetizat, astfel, la conducerea procurorilor. Ministrul justiției din guvernele Ponta a lansat un concurs de ocupare a celor două funcții pe care acum președintele Băsescu le-ar vrea numite de CSM, iar o Țară întreagă a văzut cum câștigătorii concursului au devenit doi domni foarte stranii și cu indicii publice insuficiente de istețime. Nimeni nu știe dacă aceștia vor fi și propunerile pe care ministrul le va face președintelui, pentru că procedura nu a fost încă finalizată. În acest conext, noua președintă a CSM a devenit o doamnă procuroare, fostă adjunctă și subordonată pe față domnului Băsescu personal.
Această alegere a președintelui CSM ne aduce înapoi cu discuția la Constituția României. Autorii constituționali au creat o majoritate de 10 judecători la 6 procurori, într-un consiliu de 19, din care mai fac parte și 2 civili și un politician (ministrul justiției). Doar că, în nepriceperea lor, în loc să scrie că președintele consiliului se alege numai dintre judecători, au stabilit că acesta poate fi ales, pentru câte un an de zile, dintre judecători și procurori.
Există cel puțin un argument de bun simț că președintele CSM n-ar trebui să fie decât un judecător, deoarece Consiliul Superior al Magistraturii este, de fapt și constituțional, garantul independenței justiției în România și doar judecătorii sunt independenți și se supun doar legii, pe când procurorii sunt subordonați ierarhic și depind de ministrul justiției, conform aceleiași Constituții. Este foarte probabil că și părinții Constituției să fi ținut seama de acest argument, atunci când le-a dat majoritate absolută în consiliu judecătorilor, numai că nu le-a ieșit la scris.
Deci, prin proceduri zise de masa mare a judecătorilor din Țară ca fiind „netransparente”, s-a ajuns să fie aleasă o procuroare președinte al CSM, pentru a guverna peste activitatea acestui consiliu, exact când are de îndeplinit ordinul prezidențial de a decide cine trimite numirile la Cotroceni, pentru funcțiile de șefi ai procurorilor. Șapte judecători din cei zece ai CSM au făcut public votul lor secret, însă nu au putut să facă acest lucru pe site-ul CSM-ului, pentru că doamna procuroare-președinte-cea-nouă nu le-a aprobat așa ceva, deși publicația lor era un document oficial al secției proprii din cadrul CSM.
Așadar, avem o nouă dilemă. De ce unii judecători au votat pentru doamna procuroare, când decizia secției lor era să fie votat un judecător ca președinte al CSM, pentru acest an? Ori aceștia sunt independenți, dar conștiința lor i-a îndemnat să ia partea domnului Băsescu și să strice aranjamentele constituționale și de bun simț ale alegerii unui confrate judecător, ori ei nu sunt atât de independenți pe cât le dă voie Constituția. În acest ultim caz, nu știm însă cui le sunt ei subordonați, dar putem bănui. Cel mai probabil, ei sunt subordonați celor ce le plătesc al doilea salariu, ori soldă, pentru activități acoperite. Ceea ce ar fi cel mai clar exemplu de subordonare a justiției independente.
Dacă așa stau lucrurile, atunci trebuie să ne punem neapărat speranțe în rezolvarea actualului scandal judecătoresc în favoarea judecătorilor cu adevărat independenți.

Articol publicat initial in ZiuaVeche.ro


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu