vineri, 19 aprilie 2013

Avem o dilemă nouă


Dilema este următoarea: înțeleg că publicația Dilema veche se adresează doar unor elitiști, în sensul că cititorii lor sunt câțiva și diferiți de toți ceilalți. Ce nu înțeleg eu este dacă, într-adevăr, aceștia sunt atât de diferiți încât nu pricep nici sensul cuvintelor și nici valoarea banilor, sau, ei, bieții cititori, sunt, de fapt, oameni normali, ca noi toți, doar că scriitorii articolelor ce le sunt vârâte sub nas îi cred tâmpiți peste măsură?


Doamna senator Cristiana Irina Anghel semnalează pe Facebook un articol din Dilema veche exclusiv web, intitulat Un tablou: profitoarea încercănată, „stafia” de la CNA şi jurnalistul furios și semnat de un domn Cezar Paul-Bădescu, despre care aflu, tot de la Dilema veche, că este absolvent de facultate și redactorul șef al suplimentului Adevărul literar și artistic. Adică, dacă cineva te întreabă ce ești, tu, când ai 45 de ani, răspunzi că ești absolvent de facultate. Și ce mai ești, continuă să te întrebe cineva? Sunt și redactor șef la nimic, răspunzi tu cu modestie.
Acest autor de articol dilematic vechi spune, în esență, că domnia sa este convins că doamna senator Anghel a stat 70 de zile în greva foamei în anul 2010 pentru nimic altceva decât pentru a primi un beneficiu de 13 mii de lei de-a lungul anului 2011 și o parte din 2012, precum și pentru a fi pusă pe listă la alegerile din 2012.
Concomitent, același autor mai crede și că domnul Robert Turcescu de la B1 TV este de condamnat doar pentru că a oferit „un spectacol jalnic”, a urlat, a dat cu tifla și a vorbit urât într-o emisiune pe subiectul acesta al grevei foamei și consecințele ei materiale pentru grevistă. Altfel, în mintea domnului Paul-Bădescu, domnul Turcescu „are dreptate”.
Numai că dreptatea domnului Turcescu este idioțenie curată. El îl convinge pe domnul Paul-Bădescu că 13 mii de lei, chiar transformați în mintea convinsului în 3000 de euro, reprezintă o sumă pentru care merită să faci greva foamei până în pragul extincției, mai ales atunci când ea urmează să îți fie plătită după un an și în contul unor activități pe care urmează să le prestezi. Iar domnul Paul-Bădescu se repede să își convingă cititorii elitiști de rezonabilitatea acestei idioțenii.
Este foarte probabil ca domnul Cezar Paul-Bădescu să nu fi fost plătit niciodată pentru drepturi de autor, rezultate din propria sa muncă și creație. Sau, să fi fost plătit cu sume mult mai mici, pe măsura valorii propriilor creații, astfel încât 3000 de euro să i se pară o sumă imensă, pentru care merită să faci greva foamei. Cum, la fel de probabil este că acest domn știe cât înseamnă cei 3000 de euro, dar îi consideră idioți și inculți pe proprii săi cititori, fiind convins că îi poate prosti și mai rău decât sunt, vânzându-le ca adevăr elucubrațiile scornite de propaganda anti orice se opune coabitării Băsescu-Ponta.


10 comentarii:

  1. Salut imi place blogul tau, vreau sa stiu daca te intereseaza un schimb de linkuri cu www.dvg-original.com , eu te-am adaugat deja.Astept raspunsul tau, Multumesc frumos.

    RăspundețiȘtergere
  2. Ani buni, cred că vreo șapte la număr, „Dilema veche„ și sora ei mai mică erau „spectacolul „ meu de suflet.
    La început găseam„ trofeul meu sentimental„vineri, după ore, îmi aranjasem o „pilă„, apăreau numere puține.
    Aveam un loc preferat în casă, unde citeam.Lectura începea cu ultima pagină, unde scria extraordinar-Tita Chiper. ( sper că am scris corect, au trecut ani..)
    Vreau să spun și să mă credeți că am păstrat, cu un fel de sfințenie, toate numerele.Ca un fel de zestre pentru cineva.

    Nu știu de ce..nici atunci nu știu dacă știam de ce și pentru ce.
    Într-o zi,am strâns maldărul uriaș și l-am dus în biblioteca de la țară,am așezat totul frumos, nu chiar în ordine, dar..
    Vara trecută, mă hotărâsem să le ard.
    M-am răzgândit, sunt în saci sigilați.

    Chestiunea este că, de vreo doi ani, nu știu cum și de ce, interesul meu pentru „Dilema„ a dispărut brusc.( am scris și vreo câteva articole, mi-au publicat două, unul este „Peisaj de cartier„, l-am și postat)
    Când am scris ceva despre școală, așa cum văd eu lucrurile, materialul trimis nu mi s-a mai publicat.

    Apar în articolul dumneavoastră, în afara autorului pe care îl citați, două personaje- unul feminin și celălalt, masculinul, concitadinul meu.
    Dați-mi voie să vă spun că niciunul nu-mi inspiră vreun sentiment special.
    Nu-mi plac oamenii agresivi.
    Nici cei care, în urma unui eveniment în care se implică,brusc ajung „undeva”.
    Este dreptul meu să am opinie, nu?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. De multa vreme voiam sa va intreb despre o paralela intre incertitudini si dileme. Cum este cu una si cum este cu cealalta?
      Cat despre legaturile de suflet intre publicist si cititor, unele supravietuiesc si disparitiei publicatiei, iar altele mor de tinere. In primul caz meritul este al cititorului, in al doilea, vina este a publicistului.

      Ștergere
  3. Dileme și incertitudini

    Eu înțeleg ”dilema” ca o situație cu două soluții, ca o ecuație care ar avea rădăcină cu „+„ și cu„ -„.
    Cum învățam la algebră: x1, x2=..
    Ai de ales.Nu le poți alege pe amândouă.
    O iei într-o direcție, s-ar putea să-ți dai seama, după o vreme, că poate era mai bine să alegi cealaltă posibilitate.
    Să zicem că respectivele soluții se exclud una pe cealaltă.

    „Incertitudini„- dacă ar fi să explic , pur și simplu, structural, prefixul „in„ desființează cuvântul de bază „ certitudine„, „cert„..

    Când am gândit blogul și numele lui, era o zi de iarnă, în vacanța de Crăciun, mă aflam într-o perioadă foarte interesantă, dar dificilă, necunoscută; până atunci-chiar dacă, orice ai spune, nu poți controla viitorul, având o „țintă”- urmam o cale; în acele zile, nu aveam „ oportunități„, nici „ținte„, nici dileme; trebuia să creez ceva, pentru că nu găseam o cale, ceva pe care s-o apuc.
    Cumva, teoretic, aveam habar de ce ar urma, citisem multe articole traduse din literatura de specialitate- psihologie, psihanaliză, ( să nu credeți că eram bolnavă, nici nu suferisem vreun șoc,cred că eram asemenea copilului, care urmează să vorbească, să meargă în picioare...să „simtă„ lumea.
    Mai departe era ceva, ceva incert.
    Abordam o altă realitate, eu fiind aceeași, ea, total diferită.( la alt nivel, bineînțeles)
    Am numit-o „generic„ incertitudini„.
    Și am mers mai departe,având timp să văd lumea dintr-o nouă perspectivă.( aici aș putea detalia..)

    Numărul incertitudinilor crește, așa am eu senzația, dar chestia asta nu mă derutează, nu mă obosește, trăiesc printre incertitudini.

    Nu știu dacă „răspunsul „ meu este ceea ce voiați să auziți, poate că nici pe departe..

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc mult pentru explicatii!
      Ca sa spun daca ele sunt sau nu ceea ce voiam sa aflu, ar insemna sa ma astept la un anumit raspuns. Ceea ce nu este cazul. Dumneavoastra sunteti maestra incertitudinilor, pe cand eu nici cu dilemele nu ms am bine :)

      Ștergere
  4. p.s.
    Și dacă ar fi să fiu „maestra incertitudinilor„, îmi permiteți o indiscreție?
    Trecerea în rezervă a fost un moment absolut firesc? fără incertitudini?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. In ceea ce mă privește, da, trecerea în rezervă a fost cât se poate de sub controlul meu. Nu prea povestesc despre asta, deoarece cei care nu mă cunosc personal ar zice că mă dau mare, sau, mai blând, să sunt lipsit de modestie.

      în tot cazul, am aplicat principiul burghez că nevasta ori servitoarea nu le lași decât atunci când ai altele în loc. Așa am făcut și eu cu serviciul. Nu am plecat doar ca să plec, ci m-am dus în altă parte, unde credeam eu că voi fi mai de folos cu ceea ce stiam și puteam să fac, decât la Armată. Și așa a fost, fără nicio îndoială.

      Nu este niciun secret, am plecat din funcția de șef al strategiilor militare în Statul Major General și m-am dus în cea de coordonator academic al Centrului de Studii NATO din București, proaspăt înființat.

      Ștergere
  5. M-am înfiorat!
    Vedeți? ați avut o CERTITUDINE! Ați înlocuit( din câte pricep eu) ceva practic cu altceva( care nu era chiar altceva) teoretic.

    În ce mă privește,în acel moment, s-au „declanșat„ incertitudinile.
    Nu aveam nicio opțiune.
    Nu erau dileme.
    Sunt sau nu sunt INCERTITUDINI?
    să te trezești mâine dimineață că tot ce știi nu prea mai contează..

    RăspundețiȘtergere