vineri, 7 martie 2014

Nu mai vorbesc

Nu mai vorbesc, ci doar înghit prin gură
Nu mai zâmbesc, ci doar râd cu măsură
Nu mai visez, ci doar veghez de frică
La Țara mea de astăzi ce nu se mai ridică.


Cretini sadea dar cu patalama la mână
S-au pus vătafi nătângi pe nația română
Și-o mână la pieire exact ca pe o turmă
Din Țara mea frumoasă să nu rămână urmă.

Cu milioanele, concetățenii mei se lasă
Călcați în picioare și parcă nici nu le pasă
Că trădători și venetici, precum o ciumă albă
Omoară Țara mea și-și fac din leșu-i salbă.




Copiii de români nimic nu mai învață
Nici măcar o lecție să treacă prin viață
Ca umbre de călători secreți într-o gară
Se visează din Țara mea departe, pe-afară.

Se bucură românii rămași la orice fărâmitură
Scăpată bogaților din farfurie ori din gură
Și mulțumind frumos cu sărutări de mână
Pe-o pâine dau Țara mea și limba lor română.

De-aceea stau tăcut și doar înghit prin gură
Și mă feresc cu alții să am vreo legătură
Din care să se creadă că nici mie nu-mi pasă
De soarta Țării mele, ca și când n-aș fi acasă.




2 comentarii:

  1. Hari, ti-am citit poemul si m-am gandit sa iti dau un raspuns. Tu te-ai decis sa nu mai vorbesti si sa inghiti prin gura, dar eu m-am saturat sa mai inghit.
    Eu mai pot să’nghit, să fie clar
    Şantaj şi pumn străin băgat în gură
    Sau un guvern plutind în sinecură
    Cerşind un vot cu iz minoritar.
    http://www.in-cuiul-catarii.info/2014/03/07/eu-mai-pot-sanghit-6554

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Îmi pare bine, Marine, ca te-am inspirat!

      Ștergere