joi, 20 noiembrie 2014

O nouă lovitură de stat

Când ziceam și eu că cele trei zile au trecut și, deci, minunea nu mai este de interes public, iată că mai multe surse ne semnalează o scriere afișată pe site-ul personal de domnul Adrian Severin, în a treia zi de la scrutin, unde se vorbește din nou despre minune. Adică, despre victoria populară a candidatului Klaus Iohannis în cursa pentru fotoliul de președinte al României, în care l-a întrecut pe premierul Ponta Victor.


Ca omul căruia nu îi mai pasă ce spune, domnul Severin zice că ceea ce a văzut domnia sa între cele două tururi de scrutin pentru alegerile prezidențiale, inclusiv ceea ce a văzut în ziua votului de-al doilea, „a fost o adevărată lovitură de stat”. Înainte de această etichetă definitivă, excelența sa vorbește despre un război civil ce ar urma cu necesitate oricărei revoluții, iar după această etichetă se lansează în elucubrații greu de urmărit despre forțele „legionaroide” și „fascistoide” care au dat această lovitură de stat, folosindu-se de manipularea maselor largi de votanți.
Ar fi o aberație să fac vreo analiză a textului severinoid, alta decât să precizez ce am vrut să se înțeleagă prin omul căruia nu îi mai pasă de ce spune. În schimb, mi se pare foarte potrivit să arăt aici că sunt de aceeași părere cu domnul Adrian Severin. Chiar am avut de-a face cu o lovitură de stat în România, pe timpul alegerilor prezidențiale.
Adică, trebuie că noi amândoi am văzut același lucru și am ajuns la aceeași concluzie. Doar că eu nu am văzut bandele „fascistoide” și „legionaroide”, ce probabil au ajuns pe retina domnului Severin din alte surse, nu neapărat palpabile. Eu am văzut doar o mișcare populară, foarte ușor modelabilă teoretic și explicabilă științific, prin care publicul a dat o lovitură fatală statului său.
Până la momentul loviturii, statul își luase toate măsurile să supraviețuiască în corupția sa instituționalizată, ba chiar să se întărească în lupta sa continuă împotriva propriului popor. Reprezentanții de marcă ai acestui stat, începând cu cel constituțional, adică cu președintele în funcție, Băsescu Traian, continuând, firesc, cu șefii camerelor Parlamentului, apoi cu premierul Ponta Victor, vicepremierii și miniștrii săi, și sfârșind cu șefii structurilor de putere, de forță și de influență ale statului și-au unit eforturile pentru a determina un anumit curs al alegerilor și un anumit rezultat anticipat, care era, evident, alegerea domnului Ponta Victor în suprema funcție de președinte al României.
Nu cred că are rost să facem aici inventarul instrumentelor, tehnicilor și metodelor folosite de toți acești reprezentanți ai statului România pentru obținerea succesului în alegeri. Este suficient să indicăm faptul că, în primul tur, domnul Ponta Victor, în dubla sa calitate de candidat și de exponent de primă mărime al statului, nu s-a obosit să își facă vreo campanie electorală tradițională, ci doar să dea așa-zisele pomeni electorale, cele din banul public, desigur, precum și să facă demonstrații de magnitudine, cum a fost cea de pe stadionul Arena Națională, cu ocazia zilei sale de naștere. Obiectivul declarat al primului tur a fost, pentru același domn Ponta, să obțină un scor în procente mai mare decât obținuse partidul său la ultimul scrutin, precum și o diferență de cel puțin zece procente în favoarea sa, față de candidatul plasat pe locul al doilea, care s-a dovedit a fi domnul Iohannis.
Pentru obținerea acestui obiectiv, domnul Ponta și statul România au făcut tot ceea ce scria în oricare manual de guvernare cinică, de la cel al lui Nicolo Machiavelli încoace. Au inventat și introdus o temă de separare a electoratului favorabil de cel defavorabil, respectiv tema anti-băsismului, au luat măsuri ca electoratul neconvins ori neangajat să nu aibă acces nici la mijloacele de informare și nici al cele de exprimare a intențiilor și atitudinilor sale, prin confiscarea discursului public și prin aglomerarea lui cu teme neesențiale dar ușor controlabile. Și-au făcut legislația cât mai permisivă și au luat decizii legislative și administrative de maximizare a sprijinului pentru Ponta în teritoriu, mergând până la primarii de comune. Au construit un eșafod elaborat unde să îl sacrifice pe contracandidatul Iohannis în turul al doilea și au populat lista de candidați cu tot felul de personaje colorate și favorabile evident domnului Ponta, cărora le-au asigurat numărul mare de semnături pentru validare, probabil prin agențiile de stat. Peste toate astea s-a suprapus sistemul de vot propriu-zis, controlat ferm de la centru și edificat astfel încât orice rezultat să fie posibil, indiferent de preferințele electoratului, prin menținerea unui mecanism de votare, adus la noi din secolul al XIX-lea și dependent de listele electorale permanente ce conțineau cu peste două milioane de votanți în plus față de cei recenzați cu trei ani mai înaite.
Istoria a consemnat că obiectivul propus pentru primul tur a fost atins cu un deosebit succes. Statul a funcționat perfect în favoarea domnului Ponta Victor, premierul. Chiar reprezentantul constituțional al statului, președintele Băsescu, s-a implicat personal în campanie, sprijinind cu osârdie teza dezbinării electoratului prin împărțirea lui în băsișiti și anti-băsiști, precum și protejând evident serviciile de informații și celelalte structuri din compunerea Consiliului Suprem de Apărare a Țării, care s-au implicat activ în campania electorală, în favoarea domnului premier Ponta, desigur.
În aceste condiții, este evident că singurul mod de a schimba ceva din ceea ce hotărâse statul că se va întâmpla la alegerile din turul doi nu putea fi decât o lovitură dată acestui stat. Iar lovitura a fost dată de câteva milioane de cetățeni români cu drept de vot și cu calitatea de a fi suverani la ei în Țară, care au votat împotriva domnului Ponta Victor. Deci împotriva statului ce îi ținuse departe de procesul electoral, prin mijloace specifice, inclusiv prin împiedicarea fizică a celor aflați în altă țară să voteze.
Desigur, dacă ești de partea statului și ai contat pe victoria lui împotriva poporului român pentru a te albi după ce ai fost murdărit cu acuzații de corupție, ți se pare că o asemenea lovitură dată statului este o lovitură de stat, cum ai învățat la școală, când erai elev silitor și îți plăcea de tovarășa profesoară cum povestea ea despre naziști, care au luat puterea în Germania interbelică tot pe seama votului popular. Iar cum contracandidatul domnului Ponta, cel ieșit câștigător, este etnic german, ia uită-te ce calambur dăștept poți să faci din asocierea lecției de istorie de gimnaziu cu realitatea neplăcută ție de astăzi!