marți, 31 mai 2016

Nu te tai acum...

Pe vremea orânduirii comuniste, la vot, puteau apărea două probleme. Una era să nu te prezinți, iar alta era să nu votezi cu candidatul unic, ori cu unul dintre candidații comuniști de pe buletin. Nu știu ca aceste două să fi fost vreodată probleme pentru cel sau cea care, efectiv, nu se prezenta la vot sau nu vota cu comuniștii. Cel puțin, nu știu să fi fost probleme directe. Cu siguranță, însă, astea erau cele mai mari probleme pentru organizatorii alegerilor.

Eu am avut o experiență personală de unde mi-a și venit chestia asta, pe care am tot povestit-o, dar v-o mai povestesc odată acum, în ultima săptămână înainte de votul la localele din România democratică și scoasă pe piața liberă, concurențială.
Am fost delegat să supervizez desfășurarea alegerilor locale din secția de votare instalată în unitatea militară de aviație, de la Sibiu. Cred că atunci au fost ultimile alegeri comuniste.
De dimineață, când s-a deschis secția de votare, militarii din cazarmă erau deja încolonați la intrare, gata să își exercite dreptul constituțional la vot. Așa îi zicea acestui drept în termeni populari, deși literalmente, dreptul era cel de a alege. Numai că, neavând din ce să alegi, toți candidații fiind comuniști și, în unele circumscripții electorale, cum era și cea pe care o supervizam eu, nici măcar neavând mai mult de un singur candidat pentru o poziție în administrația locală, nu se mai punea problema alesului, ci doar cea a votului. Măcar în privința asta, comuniștii erau sinceri.
Începe votarea, cu coadă pe fluxul de vot. Fluxul era la fel ca în zilele noastre. Mica dar esențiala diferență era în procedura de întocmire a listelor, care se afișau cu un timp rezonabil înainte de ziua alegerilor, astfel încât fiecare alegător să poată să verifice dacă este pe listă și chiar să rețină la ce poziție era trecut pe listă, pentru a nu mai pierde vremea să se caute, când ajunge în sală. Procedeul acesta a fost abandonat odată cu abandonarea regimului politic socialisto-comunist, pentru motivul evident că, acum, dreptul de a alege este garantat și morților, și celor plecați definitiv, și oricui vrea partidul de guvernământ să îi ceară votul.
După vreo oră de la deschiderea urnelor, îi văd pe membrii comisiei de votare că încep să se foiască. Ca și când ar fi vrut să facă ceva, dar le era să nu mă supere pe mine. Îi întreb ce problemă au și îmi spun că au informații că la alte secții de votare, din Sibiu, de la armată, s-a terminat deja votarea, cu prezența sută la sută.
Nu știam că este o întrecere electorală între secții, care dintre ele să termine mai repede. La secția noastră, coada era încă destul de lungă, deși militarii din cazarma de aviație erau întotdeauna mult mai puțini decât cei din trupele terestre, care raportaseră că deja votaseră cu toții. Ca urmare, am dedus că e o problemă de raportare. Și ai noștri ar fi vrut să raporteze că au terminat, dar nu știau cum să îmi spună asta, știindu-mă corect din alte ipostaze.
I-am întrebat ce se fac dacă raportează că au votat deja sută la sută dintre cei înscriși pe liste și se consată apoi că cineva nu a venit? N-au avut curajul să îmi spună că l-ar fi votat în lipsă, pentru că așa ceva era evident împotriva legii. Dar cam asta ar fi făcut, dacă mă uitam în altă parte.
Dar nu am vrut să mă uit. Îmi era însă milă și de ei. Nu puteau fi campioni la votare, din cauza mea. Și, atunci, le-am sugerat să meargă la cei din coadă, să vadă cine sunt, dacă sunt trecuți pe liste și, dacă sunt cu toții, să raporteze că a votat toată lumea, chiar dacă, efectiv, nu se introduseseră toate buletinele în urna sigilată. Ceea ce colegii mei din comisie au făcut repede și au raportat apoi, cu entuziasm, că prima dintre cele două probleme ale zilei fusese rezolvată. Toată lumea votase! Nu aveam niciun dizident.
A doua problemă se evidenția întotdeauna numai noaptea târziu, când se numărau voturile.
Primul semn pe care l-am văzut că ar putea fi o problemă cu rezultatul votului a fost că ceistul unității începuse să dea târcoale pe la ușă, doar-doar îl primim și pe el în sala unde se aflau comisia și urna cu buletinele de vot. „Are delegație?” am întrebat eu, referindu-mă la delegația emisă de autoriatea electorală competentă. „Nu are!” am aflat imediat. „Atunci, cu părere de rău, va sta afară, că așa zice legea”, m-am pronunțat cu autoritatea eșalonului superior, de la care veneam.
Tot ce a putut să facă ceistul nostru a fost să se uite prin ușa de sticlă și că cheme prin gesturi câte unul dintre membrii comisiei, cu care se cunoștea bine, până afară, să îl întrebe cum merge numărătoarea voturilor. Pentru cine nu știe, ori nu își mai aduce aminte, ceist era ofițerul de contra-informații, detașat de la direcția de resort din Departamentul Securității Statului la unitatea respectivă. Fie ea economică, civilă sau militară.
Practic, la acea secție de votare, s-au dovedit a fi doar vreo șase-șapte probleme. Adică, tot atâte buletine de vot pe care era scris ceva. Procedura din cabina de vot secret era că fiecare alegător putea să taie numele candidatului considerat necorespunzător. Dacă numele nu era tăiat, buletinul se considera vot valabil în favoarea celui ce scăpase neșters. Cum alegătorii noștri nu aveau de unde alege, fiind un singur candidat pentru fiecare poziție din buletinele de vot, toată lumea se aștepta ca aceste buletine să fie curate.
Pentru exercitarea acestei proceduri, fiecare cabină era dotată cu câte un creion. Care creion, de cele mai multe ori, avea vârful rupt, pentru siguranța organizatorilor. Așa că, dacă alegătorul voia să voteze, trebuia să își aducă de acasă fie ceva de scris, fie o ascuțitoare.
Revenind la experiența mea, cum ziceam, vreo șase-șapte alegători militari au ales să scrie ceva pe buletinele de vot. Aceste buletine erau deja puse deoparte de comisia care, iarăși, începuse să se ferească de mine, în mod vizibil. „Ce s-a mai întâmplat?” mă interesez eu. „Păi, nu știm ce să facem cu buletinele astea.”
„Ce scriu instrucțiunile?” găsesc eu calea spre dreapta rezolvare. „Ia să vedem. Cică votul împotrivă este pentru cel al cărui nume a fost tăiat cu o linie continuă, trasă peste întregul text cu acel nume. Aveți asemenea cazuri?”
Realitatea era că majoritatea buletinelor puse deoparte aveau numele tăiat. Așa că problema era acolo, pe masă. Dacă raportau că votul nu a fost sută la sută în favoarea candidaților, a doua zi ar fi început, probabil, reproșurile că activiștii de partid, dar și comandanții soldaților din cazarmă, nu au făcut o campanie electorală suficient de bună, astfel încât să îl convingă pe fiecare ostaș alegător cât de bine este să îl aleagă pe candidatul nostru.
„Dar uite ce mai scriu instrucțiunile”, am continuat eu. „Dacă nu este clară intenția de vot, comisia dezbate cazul și stabilește, prin majoritate, dacă a fost vot pentru, împotrivă sau anulat. Așa că, dacă numele nu a fost tăiat cu o linie perfect orizontală, pe toată lungimea scrisului, se poate discuta dacă votantul a vrut să îl taie, ori a vrut să îl sublinieze, pentru că dorea mai mult decât ceilalți să îl vadă ales.” La care, membrii comisiei s-au luminat deodată la față. „Aha!” au zis ei și s-au pus pe deliberat.
„Dar ce ne facem cu ăsta?” mă întreabă președintele comisiei de votare, arătându-mi un buletin pe care scria „NU TE TAI AZI, TE TAI DE CRACIUN”. „Ăsta este cu siguranță un vot valabil”, am opinat eu. „Doar dacă îl tăia ar fi fost vot împotrivă. Conform procedurii legale.”
Așa că, după deliberări, comisia a constatat că votul a fost, în proporție de sută la sută, în favoarea candidaților comuniști. Membrii comisiei au semnat procesul verbal de numărare a voturilor și au raportat acest rezultat comisiei județene, urmând ca, după aceea, să trimită acolo și buletinele ca atare.
Înainte de a face comisia așa ceva, unul dintre colegii din comisie îmi șoptește că ceistul ar vrea să vadă și el buletinele cu probleme, mai ales pe cel cu text. In ideea că poate își dă seama cine sunt autorii.
Cum vă spuneam, ceistul era din Securitate tocmai pentru a nu putea să se subordoneze celor pe care îi proteja informativ. Adică, nimeni dintre noi, militarii, nici măcar eu, venit de la eșalonul superior, nu puteam să îi spunem ceistului ce să facă. Dar nici nu puteam să îl lăsăm să facă ce vrea el, la noi în curte.
„Dacă sunt valabile, chiar cu înscrisuri pe ele, buletinele de vot trebuie sigilate și trimise la județ. Doar acolo poate ceistul să le vadă. Dar dacă le vede acolo, le văd și cei de la județ și s-ar putea întreba ce e cu ele. Așa că, poate găsiți voi o modalitate să le distrugeți și să nu mai știe nimeni de ele. Niciodată. Că tot ați raportat succesul la vot de sută la sută.” Așa s-a și întâmplat.
Acum, la mai bine de un sfert de secol de la experiența povestită mai sus, participarea la vot nu mai este o problemă. Cum nici votul împotrivă nu mai este o problemă. Ambele fiind rezolvate cu ușuriță. Că doar suntem în era digitală...