miercuri, 12 octombrie 2016

Când copiii

Când copiii mor degeaba
Înveliți în valuri, în foc ori în moloz
Ultimul lor cuvânt e un zâmbet
Răspândit peste tot corpul lor mic
Ud, ars ori murdar.

Un zâmbet pentru că s-au așezat
În ape, în flăcări ori în ruine
Ca și când s-ar fi pregătit de culcare
În primul lor leagăn ori în ultima lor zi
Din pântecul mamei.

Nu o să găsiți niciodată vreun chip schimonosit
De ură, frică ori angoasă
La niciunul dintre foștii copii
Dați la televizor după ce nu mai sunt decât carne
Udă, arsă ori tocată.

Dați pe ecrane de prin locurile unde bărbații de stat
Stăpâni de mari puteri și de guverne
Își apără interesele lor vitale
Prin apa, focul și pământul
Asmuțite asupra popoarelor de copiii.

Bărbați aleși de propriile lor popoare
Să facă gesturi importante la butoanele
Ori să spună vorbe înțelepte la telefoanele
De la care pornesc toate proiectilele
Toate rachetele și toată moartea.

Bărbații ăștia de stat sunt mai puțini decât copiii
Pe care îi îneacă, îi prăjesc ori îi sufocă
Dar și mai mulți, aproape toți, sunt cei ce doar privesc
Cei ce se miră, se întristează ori apreciază
Cum știu de frumos să moară copiii...