Conspirație împotriva României

Incredibil, dar adevărat! Domnul Andrei Pleșu publică „un inventar rapid de vinovății”, cu referire la situația politică din zilele ăstea din România. Cât de proastă este părerea mea despre domnul Pleșu și tot nu îmi imaginam ca domnia sa să ajungă atât de jos. Practic, s-a scufundat în drojdia abjecțiilor generate de laboratoarele de manipulare a opiniei publice, cunoscute sub numele popular de „prostirea poporului”.

Neîndemânatic și jenat că iarăși trebuie să se arate în public în postura de subordonat, de executant loial al ordinelor primite de la superiori ierarhici și inferiori intelectuali, domnul Pleșu încearcă să vă prostească, în speranța că va ține figura, încă odată.

Important de reținut că domnul Pleșu nu se ia de vinovați, ci numai de vinovății. Și nu ne spune față de cine sunt săvârșite aceste vinovății, ci doar care sunt ele. Făcând asta, domnia sa se străduiește să aloce vini derizorii marilor vinovați pentru dezastrul național economic, social și cultural în care ne aflăm,  celor care sunt artizanii distrugerii României și împilării poporului ei.

Băsescu Traian, președintele care a vândut Țara străinilor pentru a-l lăsa pe el să „guverneze” nestingherit, care a păstorit cea mai hulpavă și mai distrugătoare mafie care a pus mâna pe averea națională de la comuniști încoace, care a scuipat pe toate valorile morale și spirituale ale nației, care a încredințat guvernarea Țării celor mai răi și mai antinaționali guvernatori, care neagă tinerilor români orice viitor în Țara lor, ei bine, acest Băsescu are, în ochii mijiți șmecherește ai domnului Andrei Pleșu, doar vinovăția de a fi „spontan”, de a „da cu bâta în baltă” la o emisiune TV, de a „da cu tifla în populație”, de a nu avea „gândul de pe urmă” și de a fi „fără tact” și „fără stil”.

Chestia asta cu stilul nici nu cred că vine de la inventarul de vini băsiste revelate cu ocazia protestelor împotriva regimului său, ci este doar un fel de ironie a domnului Andrei Pleșu la adresa celui care i-a zis că are capul mare, tot într-o emisiune TV.

În rest, avem de-a face numai cu vini pentru care domnul Băsescu poate fi, eventual, dojenit condescendent de admiratorii lui cu mai mult tact și stil. În nici un caz nu se face să îl dai jos din funcție pentru așa ceva, ca să nu mai vorbesc de faptul că nu este nimic penal în toate aceste vini băsiste. Asta, evident, în ochii domnului Pleșu, dacă acesta chiar a fost sincer. Sau, în ochii celor care l-au pus pe domnul Pleșu să scrie așa ceva, dacă domnia sa nu a fost sincer.

Cât despre domnul Boc Emil, pe care domnul Pleșu îl vede ca fiind exclusiv „onest” și „de bună credință”, acesta ar poseda vinovățiile că are „o înzestrare modestă politică și administrativă”, adică nu stăpânește cunoștințele trebuitoare în aceste domenii și nici nu îl prea duce capul. Mai are domnul Boc și vina de a fi „monoton” și „previzibil”. În rest, nu „se înțelege” cum de i-a luat cu el în Guvern pe unii „anonimi inepți”.

Reținem din acest inventar bocist doar faptul că domnul Pleșu nu poate, sub nici o formă, să spună că ar fi  vreodată ceva ce domnia sa nu ar putea înțelege, de inteligent ce este, așa că apelează la forma verbală impersonală când folosește, la negativ, verbul a înțelege.

Nici nu se pune problema că domnul Boc s-ar face vinovat de cea mai proastă guvernare pe care a avut-o România în întreaga ei istorie, că a încălcat toate legile posibile, înclusiv cele pe care tot el le-a făcut, că a distrus procesul de legiferare prin ocolirea permanentă a Parlamentului, a cărui decizie legilativă a menținut-o la absența majorității de la numeroasele moțiuni de cenzură inițiate împotriva Guvernului său. Mai este vinovat Boc de cel mai cras nepotism, de deturnarea fondurilor publice pentru satisfacerea nevoilor personale, de șantaj și mită, precum și de alte fapte penale, cum sunt abuzul de funcție sau fals în acte.

După care, domnul Pleșu „inventariază rapid” vinile „blocului partidelor de opoziție”, „presei agitatorice” și „contextului”. Acesta din urmă prilejuiește și o concluzie a domnului Pleșu personal, pe care, crede dânsul, nimeni altcineva nu a mai îndrăznit să o spună: „nu doar România are probleme, ci planeta, ... nici un guvern cu capul pe umeri n-ar fi putut lua măsuri radical diferite de cel actual, decât cu riscul de a înrăutăți situația”! Adică, Guvernul Boc din Regimul Băsescu nu are, de fapt, nici o vină! Ba, mai mult chiar, este cel mai bun și mai cu capul pe umeri guvern pe care l-am fi putut avea, în această lume în criză.

În aceiași frază, cu multe virgule, domnul Pleșu mai remarcă, autoritar și stelar, „că avem un trecut de frustrări, un prezent de umilințe și lipsuri, dar nici o reprezentare despre viitorul apropiat”. Și, în continuare, în același paragraf, domnia sa constată: „Nimeni nu știe care e pasul următor după eventuala satisfacere a dorințelor străzii. USL? Haos? Salvator providențial?”

Mai constată domnul Pleșu că „cei care prin piețe sau la televizor se luptă cu „dictatura” nu suportă să fie contraziși.” Iar, după final, în post scriptum, zice că domnul Ponta „se comportă mai rațional” decât domnul Antonescu.

Asta a fost toată producția scrisă a domnului Andrei Pleșu.

Dacă nu ați reținut, vă fac un rezumat: domnii Băsescu și Boc au vinovății de stil, tact și inteligență, dar ceilalți, care li se opun public, au vini mult mai mari, pentru că nu sunt cinstiți, nu văd că avem de-a face cu o criză mondială și că Guvernul este cel mai bun posibil, precum și că nimeni nu poate veni cu vreo soluție la problemele actuale. Nici măcar nu „se știe” ce am putea pune în loc la actuala guvernare.

Dacă asta nu este o conspirație foarte transparentă îndreptată împotriva României, atunci ce altceva ar putea fi?

O explicație ar fi că domnul Andrei Pleșu chiar este inteligent, cult și intelectual, deci știe ce face și ce scrie și alege, deliberat, să distorsioneze realitatea evidentă, să îi ia necondiționat apărarea șefului său administrativ și să facă o propagandă deșănțată actualului Regim Băsescu, pentru o răsplată nebănuită, fie ea de natură materială sau spirituală.

O altă explicație posibilă ar fi că domnul Andrei Pleșu nu este decât un subordonat umil, făcut persoană publică cu alură de intelectual rasat de o ocultă conspirativă care stăpânește poporul român cu scopul de a-l păgubi de bunăstarea meritată, pe care o deturnează, prin guvernanți, spre casetele și buzunarele conspiratorilor. Și, din această postură, participă activ la actiunea conspirativă.

În ambele cazuri, domnia sa este extrem de vinovat față de poporul român. Iar vina domnului Pleșu este că folosește statura sa de „intelectual” nu pentru a formula un ideal național, despre care știe bine că lipsește, nici pentru a indica drumul popular pentru atingerea unui asemenea ideal, ci pentru a minți și a ascunde adevăratele probleme ale românilor, precum și pentru a-i dezvinovății pe cei care, foarte concret și dovedit, sunt vinovați de aceste probleme.

România defectă

Pare forțat un asemenea diagnostic – România defectă – dat unei țări care tocmai astăzi, 14 ianuarie 2012, pare să se trezească dintr-un lung somn al rațiunii. M-am legat de această zi, pentru că cei mulți, care stau acasă, pot vedea la televizor, astăzi, la fel ca și ieri, pe câțiva concetățeni, de toate vârstele, care au ieșit în stradă și protestează împotriva președintelui României, Băsescu Traian și a Regimului politic ce îi poartă, neoficial, numele.

Pentru cei care se mai îndoiesc de faptul că Țara lor este defectă, am identificat, în grabă, câteva defecte majore, atât de construcție, cât și de funcționare.

România este construită cu defectul major al unei Constituții pe care nu o respectă nimeni, pentru că nu este funcțională, cel puțin în ceea ce privește două dintre puterile statului, respectiv cea executivă și cea judecătorească. Un alt defect de construcție este Parlamentul, care nu reprezintă pe nimeni, alții decât partidele politice, dar nici această reprezentare nu este funcțională, cum demonstrează crearea unui partid al dezertorilor din însăși partidele trimise de electorat în Parlament. Justiția este construită cu materiale perimate, de cea mai proastă calitate, provenite din șantierele construcției societății socialiste multilateral dezvoltate, abandonată acum două decenii.

Cei care au condus România i-au produs defecțiuni majore de funcționare, începând cu corupția generalizată și crima organizată, care sufocă sau sug aproape jumătate din ceea ce produce Țara. Prost conduse, mecanisme importante sau chiar vitale ale Țării, cum sunt Sănătatea, Educația, Armata și Ordinea Publică au ajuns aproape nefuncționale sau se mai învârt cu greu, fără randament și eficiență.

Însă, în mințile și, mai ales, în sufletele multor români, demonstrațiile din zilele acestea sunt semne că statul lor nu ar fi atât de defect pe cât pare, pentru că poporul care îl populează nu ar fi chiar atât de nepăsător la calitatea funcțională a acestuia.

Dar, oare, chiar așa să fie? S-ar putea ca actualele demostrații să fie doar asemenea fluturatului din mână făcut celorlalți participanți în trafic de șoferul cu mașina defectă la marginea șoselei și fără telefon celular cu care să cheme depanarea. Nu știm încă dacă va opri cineva, dacă acel cineva poate sau nu să repare mașina sau, măcar, să dea o mână de ajutor, cum ar fi să cheme un mecanic sau să îl ducă pe proprietarul mașinii defecte până la cel mai apropiat service.

Putem doar să speculăm.

Mie, personal, mi-ar place să vină cineva, să îl ia pe proprietarul mașinii și să îl ducă la un curs de mecanici auto, cu specializarea mecanisme de țară, unde acesta să învețe cum să depaneze România defectă și apoi să se întoarcă pe marginea șoselei și să o repare singur, să arate ca nouă. Dar, ce ne facem cu cei care mai sunt în mașina defectă, ca pasageri neputincioși și nepricepuți, în tot timpul ăsta? Copii, bătrâni, bolnavi și flămânzi, aceștia nici nu știu altceva decât să aștepte să îi ducă cineva de colo-colo. Cât timp i-ar trebui proprietarului să învețe meseria depanării Țării, aceștia ar putea muri de foame sau de boli, ori ar putea să iasă în șosea, să facă autostopul și să se urce în orice mașină oprește, ca să ajungă unde vor vedea cu ochii.

Deci tot mai bine ar fi să vină un mecanic priceput, să repare România repede și bine, chiar aici, la buza șanțului, după care să pornim cu toții, veseli și mulțumiți, mai departe, pe drumul luminos pe care ni-l indică GPS-ul euro-atlantic.

Dar, cine să fie șoferul? Tot ăla care a stricat România de nu-i mai funcționează nici măcar semnalul de avarie, ori ștergătorul de parbriz?!? Sau altul dintre pasagerii care au stat cuminți până acum și nu i-au zis nimic, când l-au văzut cum smucește volanul și cum merge în viteza întâi ani întregi, până i-a fiert și ultima picătură de antigel?

Dar, oare o fi mai priceput noul șofer? Oare o avea acesta habar de mecanica complexă a unei țări, măcar atât cât să nu apese pe butonul greșit sau să tragă de maneta de frână, când el ar fi vrut să deschidă geamul? Grea problemă pentru proprietarul mașinii defecte!

Cum, la fel de grea este problema alegerii mecanicului priceput. Ca la orice pană, sunt mulți cei care se opresc și își dau cu părerea, ba că ar fi de vină aprinderea, ba alimentarea, ba transmisia. Dar, dacă îi lași să își bage mâinile sub capotă, nu știu decât să tragă aiurea de fire și să strângă șuruburi până la rupere. Adică, doar strică și mai tare ce a mai rămas din epavă. Chiar dacă proprietarul României nu se pricepe nici la diagnostic, nici la depanare, măcar ar trebui să se priceapă la alegerea celui pe mâna căruia își dă proprietatea, pentru reparații. Dar, dacă nu s-a priceput el la alegerea unui șofer ca lumea, de ce ar trebui să se priceapă la sarcina mult mai complicată a alegerii mecanicului de reparat Țara?!?

Desigur, cum s-a mai întâmplat pe la alții, există și soluția ca toți ocupanții mașinii defecte să se dea jos și să pună umărul, mâna sau chiar numai un deget la împins mașina lor. Nu vor merge, de la început, cu viteză, dar mecanismele, instalațiile și rotițele vor începe să se învârte natural, motorul suprasolicitat se va răci și Țara, în loc să ajungă în șanț, va purcede pe drumul prosperității. Trebuie numai să știe fiecare și toți la un loc încotro vor să își împingă Țara și să fie de acord cu acea direcție. Pentru că altfel...

Brand

Pe când văcarii americani, cunoscuți cu brandul de cowboys, aveau dificultăți în a ști care vacă a cui este, le-a venit ideea de a înroși un fier în foc și de a marca fiecare vaca cu un anumit semn. Fără acel semn, vaca era tot vacă, dar nu se știa a cui este. Tehnica asta s-a numit branduire.

După multă vreme, pe când producția de bunuri și servicii a căpătat dimensiuni colosale, unele firme au simțit nevoia să se individualieze din multitudinea de alte firme care făceau aceleași lucruri sau servicii. Și și-au pus un semn pe antet, sau și-au scris o lozincă pe frontispiciu sau au făcut o combinație din aceste individualizări de fațadă. Altfel, bunul sau serviciul erau tot același lucru, dar nu se știa cine îl produce. Tehnica asta s-a numit tot branduire.

În sfârșit, pe vremea când madam Udrea este ministru, Boc primul mini, Băsescu președinte, Patapievici intelectual iar Becali businessman, România s-a gândit că este și ea o țară ca oricare alta și, fără un semn în frunte și un logo sub el, lumea nu o să știe a cui este țara asta și nici cine o face să fie ceea ce este. Ca urmare, acum are o frunză și lozinca despre grădina cam neexplorată a Carpaților. În mintea oxigenată a madamei Udrea, tehnica asta s-ar numi tot branduire.

Chestia cu frunza este la fel de originală și de individualizatoare ca alegerea unei frunze pentru branduirea unui copac. Iar ideea că ceea ce este cel mai interesant de făcut într-o grădină este să o explorezi este la fel de memorabilă ca îndemnul să mergeți pe stradă cu pași adăugați.

Dacă aș fi la jurnalistică, aș folosi cazul frunzei madamei Udrea pentru exemplificarea ratării subiectului. Știrea ar fi trebuit să fie pur și simplu că madam Udrea a comis o delapidare semnificativă a banului public. Restul sunt detalii. Dacă aveți dubii că vorbim de o delapidare, tipul din Spania care a încasat sau încasează zilele astea banii a explicat fără dubii că a cheltuit o mai mică parte din ei (peste o treime de milion de euro) pentru un studiu din care să își dea el seama ce se vrea cu chestia asta de branduire de țară, iar mai marea parte din bani (peste jumătate de milion de euro) pe desenarea frunzei și inventarea găselniței cu explorarea grădinii.

Dacă aș fi la științe politice, aș folosi acelaș caz pentru a exemplifica cum lipsa de educație în ale guvernării, combinată cu graba de a jefui banul public și cu nepăsarea față de părerea oamenilor au dus la emiterea unor enormități de tipul: România are nevoie de un brand. Madam Udrea și subordonații ei Boc și Băsescu nu sunt proști, sunt numai needucați, neinstruiți și analfabeți în ale guvernării, ceea ce îi califică pentru un asemenea exemplu. Dacă ar fi citit măcar odată abecedarul guvernării, ar fi aflat că statele se branduiesc prin drapel și imn, prin tradiții cunoscute și respectate de toate celelalte popoare, prin valori naționale unice și prin alte specificități de natură socială, culturală, istorică sau geografică. Măcar Băsescu a călătorit pe banul public și pe vaporul național în lungul și latul mărilor și oceanelor. Ar fi putut să îi ceară voie madamei să ia cuvântul și să îi spună cum deosebea el un bordel de altul în funcție de portul și țara în care trăsese la țărm. În nici un caz nu cred că se folosea de brandul de țară.