România defectă

Pare forțat un asemenea diagnostic – România defectă – dat unei țări care tocmai astăzi, 14 ianuarie 2012, pare să se trezească dintr-un lung somn al rațiunii. M-am legat de această zi, pentru că cei mulți, care stau acasă, pot vedea la televizor, astăzi, la fel ca și ieri, pe câțiva concetățeni, de toate vârstele, care au ieșit în stradă și protestează împotriva președintelui României, Băsescu Traian și a Regimului politic ce îi poartă, neoficial, numele.

Pentru cei care se mai îndoiesc de faptul că Țara lor este defectă, am identificat, în grabă, câteva defecte majore, atât de construcție, cât și de funcționare.

România este construită cu defectul major al unei Constituții pe care nu o respectă nimeni, pentru că nu este funcțională, cel puțin în ceea ce privește două dintre puterile statului, respectiv cea executivă și cea judecătorească. Un alt defect de construcție este Parlamentul, care nu reprezintă pe nimeni, alții decât partidele politice, dar nici această reprezentare nu este funcțională, cum demonstrează crearea unui partid al dezertorilor din însăși partidele trimise de electorat în Parlament. Justiția este construită cu materiale perimate, de cea mai proastă calitate, provenite din șantierele construcției societății socialiste multilateral dezvoltate, abandonată acum două decenii.

Cei care au condus România i-au produs defecțiuni majore de funcționare, începând cu corupția generalizată și crima organizată, care sufocă sau sug aproape jumătate din ceea ce produce Țara. Prost conduse, mecanisme importante sau chiar vitale ale Țării, cum sunt Sănătatea, Educația, Armata și Ordinea Publică au ajuns aproape nefuncționale sau se mai învârt cu greu, fără randament și eficiență.

Însă, în mințile și, mai ales, în sufletele multor români, demonstrațiile din zilele acestea sunt semne că statul lor nu ar fi atât de defect pe cât pare, pentru că poporul care îl populează nu ar fi chiar atât de nepăsător la calitatea funcțională a acestuia.

Dar, oare, chiar așa să fie? S-ar putea ca actualele demostrații să fie doar asemenea fluturatului din mână făcut celorlalți participanți în trafic de șoferul cu mașina defectă la marginea șoselei și fără telefon celular cu care să cheme depanarea. Nu știm încă dacă va opri cineva, dacă acel cineva poate sau nu să repare mașina sau, măcar, să dea o mână de ajutor, cum ar fi să cheme un mecanic sau să îl ducă pe proprietarul mașinii defecte până la cel mai apropiat service.

Putem doar să speculăm.

Mie, personal, mi-ar place să vină cineva, să îl ia pe proprietarul mașinii și să îl ducă la un curs de mecanici auto, cu specializarea mecanisme de țară, unde acesta să învețe cum să depaneze România defectă și apoi să se întoarcă pe marginea șoselei și să o repare singur, să arate ca nouă. Dar, ce ne facem cu cei care mai sunt în mașina defectă, ca pasageri neputincioși și nepricepuți, în tot timpul ăsta? Copii, bătrâni, bolnavi și flămânzi, aceștia nici nu știu altceva decât să aștepte să îi ducă cineva de colo-colo. Cât timp i-ar trebui proprietarului să învețe meseria depanării Țării, aceștia ar putea muri de foame sau de boli, ori ar putea să iasă în șosea, să facă autostopul și să se urce în orice mașină oprește, ca să ajungă unde vor vedea cu ochii.

Deci tot mai bine ar fi să vină un mecanic priceput, să repare România repede și bine, chiar aici, la buza șanțului, după care să pornim cu toții, veseli și mulțumiți, mai departe, pe drumul luminos pe care ni-l indică GPS-ul euro-atlantic.

Dar, cine să fie șoferul? Tot ăla care a stricat România de nu-i mai funcționează nici măcar semnalul de avarie, ori ștergătorul de parbriz?!? Sau altul dintre pasagerii care au stat cuminți până acum și nu i-au zis nimic, când l-au văzut cum smucește volanul și cum merge în viteza întâi ani întregi, până i-a fiert și ultima picătură de antigel?

Dar, oare o fi mai priceput noul șofer? Oare o avea acesta habar de mecanica complexă a unei țări, măcar atât cât să nu apese pe butonul greșit sau să tragă de maneta de frână, când el ar fi vrut să deschidă geamul? Grea problemă pentru proprietarul mașinii defecte!

Cum, la fel de grea este problema alegerii mecanicului priceput. Ca la orice pană, sunt mulți cei care se opresc și își dau cu părerea, ba că ar fi de vină aprinderea, ba alimentarea, ba transmisia. Dar, dacă îi lași să își bage mâinile sub capotă, nu știu decât să tragă aiurea de fire și să strângă șuruburi până la rupere. Adică, doar strică și mai tare ce a mai rămas din epavă. Chiar dacă proprietarul României nu se pricepe nici la diagnostic, nici la depanare, măcar ar trebui să se priceapă la alegerea celui pe mâna căruia își dă proprietatea, pentru reparații. Dar, dacă nu s-a priceput el la alegerea unui șofer ca lumea, de ce ar trebui să se priceapă la sarcina mult mai complicată a alegerii mecanicului de reparat Țara?!?

Desigur, cum s-a mai întâmplat pe la alții, există și soluția ca toți ocupanții mașinii defecte să se dea jos și să pună umărul, mâna sau chiar numai un deget la împins mașina lor. Nu vor merge, de la început, cu viteză, dar mecanismele, instalațiile și rotițele vor începe să se învârte natural, motorul suprasolicitat se va răci și Țara, în loc să ajungă în șanț, va purcede pe drumul prosperității. Trebuie numai să știe fiecare și toți la un loc încotro vor să își împingă Țara și să fie de acord cu acea direcție. Pentru că altfel...