Nedreptatea românească

Adrian Năstase, fost președinte de partid parlamentar majoritar, fost prim-ministru, personalitate marcantă dar și controversată a întregii epoci post-decembriste a fost condamnat la doi ani închisoare, cu executarea pedepsei, de o instanță formată din trei judecători, cu o majoritate de doi la unu.

Citind numai această știre, de una singură, fără să avem cunoștință de nimic altceva despre cauza penală, ori despre România, ba chiar fără să fi trăit în lumea asta până la citirea știrii și tot ne este suficient pentru a concluziona că, la noi, domnește nedreptatea.

De ce? Simplu.

Nu este drept ca vinovăția unui om să fie stabilită prin procentaj, prin balotaj, prin majoritate de voturi. Dar, așa este legea românească! Mai mult ca sigur, la noi, de aceea completele de judecată sunt numai cu număr impar de membri, ca să se poată stabili o majoritate de opinie.

Ceea ce este o ticăloșie deliberată. Ce este aia, vinovat în proporție de 66 la sută?!?

Omul ori este vinovat, ori nu este vinovat!

Mai departe, constatăm că „instanța” a decis ca cei doi ani de condamnare să fie petrecuți în închisoare.

Într-o lume dreaptă, pedeapsa cu închisoarea este dată celor care au dovedit că nu pot fi altfel îndreptați și pentru a-i separa de restul lumii, pe o perioadă suficient de lungă pentru ca ei să fie convinși de greșeala făcută, iar restul lumii să se vindece de pe urma stricăciunii săvârșite de condamnat.

 În România, pedeapsa închisorii cu executare rămâne la bunul plac al majorității completului de judecată. De ce se aplică ea? Pentru că așa vrem noi, răspund aceștia!

În cazul lui Adrian Năstase, indiferent de acuzații și de faptul că ar fi sau nu vinovat de ele, închiderea sa după gratii pentru o perioadă scurtă de timp nu este deloc un act de dreptate. Adică, nu se adresează celor două condiții amintite mai sus.

Adrian Năstase, personalitate puternică, deși controversată, nu poate fi „re-educat” prin pușcărie, oricât le-ar place unora să îl vadă după gratii, pe motive întemeiate sau nu. Din păcate, istoria României abundă de exemple de asemenea personalități care au stat cu mult mai mulți ani în pușcării mult mai mizere decât cele de astăzi și tot nu au fost „re-educate”.

Iar separarea dintre condamnat și societate pe o perioadă atât de scurtă nici nu se justifică, din punct de vedere al dreptății. Ce este aia doi ani? Adică, în fapt, cam 12 luni? Ce răni se închid în acest timp?

Deci, în România domnește nedreptatea!

Și am ajuns la această concluzie fără să enunțăm conținutul „cauzei penale”, fără să ne întrebăm dacă, într-adevăr, Adrian Năstaste este sau nu vinovat, fără să ne uităm la elementele de poliție politică ce-ar fi putut influența acest caz și fără să discutăm foarte posibila intruziune a politicului în actul de justiție.

Ironia face ca subiectul știrii, domnul Adrian Năstaste, să fie un intim al sistemului de justiție românesc, așa cum este el astăzi, când i-a făcut această nedreptate.

Domnia sa predă dreptul acesta nedrept românesc și conduce programe de doctorat în drept, deci știe exact și în detaliu despre ce vorbim aici.

Iar, pentru mulți ani, domnia sa a fost unul dintre primii trei sau patru oameni în stat și unul dintre cei doi capi ai legislativului românesc.

Din aceste poziții, domnul Năstase ar fi putut să sprijine o reformă reală a justiției, care să facă dreptate în loc de nedreptate, dacă nu chiar să inițieze și să conducă o asemenea reformă.

Dar nu a făcut acest lucru.

Ne rămâne nouă, celor cărora ne mai pasă de România și poporul său, să vedem cum și ce putem face pentru ca, la un moment dat, să domnească dreptatea și în Țara noastră.