marți, 3 ianuarie 2012

Inamicii mei – astăzi Boc


Cu aerul lui de prostuț dezorientat, care nici nu știe pe ce lume se află și nici nu îi pasă, ați crede că Boc Emil, primul ministru al tuturor Guvernelor cu același nume, nu poate face la nimeni rău și, deci, nu poate fi inamicul nimănui.

Cu toate astea, Boc Emil m-a ales pe mine de adversar în 2009, când m-a îndepărtat de la un proiect ce ar fi pus România pe harta europeană a pregătirii pentru misiuni de reconstrucție post-conflict. Desigur, în ochii lui, eu am fost mai mult o victimă colaterală decât un inamic, pentru că omul are ambiții mai mari decât să mă împiedice pe mine să fac bine României în context european.

Ceea ce urmăreșe el este să țină România cât mai departe de Europa în toate privințele, ca să nu se întâmple cumva să se trezească cu cineva din Europa că se uită în catastifele lui de la Guvern și vede jaful incredibil pe care l-a făcut cu banul public în cei trei ani de guvernări.

Nu am să fac greșala să îl subestimez ca adversar. În spatele măștii sale de om pe care nu îți vine să îl lași de capul lui cu un stilou în mână, pentru că s-ar putea să și-l înfigă singur în gât, deoarece stiloul este o unealtă mult mai complicată decât o coasă ori o toporișcă, se ascunde un rafinat ticălos.

Omul este produsul Caritasului și asta spune tot. Pentru cei care uită repede sau care nu au fost pe lumea asta pe atunci, Caritasul a fost primul joc piramidal de succes în România, prin care s-au luat mulți bani de la foarte mulți și s-au dat la câțiva, puțini, baza „jocului” fiind tocmai la Cluj-Napoca. Caritasul a fost un fel de amendă pentru prostie combinată cu dorința de îmbogățire peste noapte, fără nici un merit. Cei mulți și păgubiți prin schema aceasta au fost atrași de promisiunea că depunerile lor se vor înmulți de câteva ori în numai câteva săptămâni, pe seama altor fraieri ce or să vină cu bani, în număr din ce în ce mai mare.

Conștient de faptul că, pentru a fi ceea ce este, el nu are altă cale decât să încalce atât legile cât și bunul simț, Boc și-a creat o aură de neajutorat, care se lasă pe mâna altora să îi arate ce să facă și să îi spună ce să zică, doar-doar ar scăpa astfel de pedeapsa meritată pentru ticăloșiile sale penale sau morale, atunci când va pierde puterea și protecția conferită de ea.

Ei bine, nu! Cu mine ca adversar nu îi va ajunge șmecheiria asta și nici găselnița de a da legi pentru legalizarea fărădelegilor sale pentru a scăpa de ceea ce bine merită. Chiar și la el la Răchițele, de unde îi lipsesc cei șapte ani de acasă, trebuie să fi auzit de faptul că ceea ce își face omul cu mâna lui nici Dracul nu mai desface.

Iar Boc Emil are o manualiate deosebită.