Nu știu de ce domnul
Traian Băsescu, președintele României, m-a ales pe mine ca adversar, pentru că,
personal, ne-am întâlnit numai odată, bineînțeles, într-o cârciumă, pe vremea
când era primar general al Capitalei și, atunci, ne-am prezentat și salutat
cordial. Cert e că omul este evident împotriva mea.
Poate mă urăște că, dacă
este să ne luăm numai după meritele noastre personale, atât profesionale cât și
de educație și de caracter, am ajuns mult mai sus și mai bine decât ar fi putut
el visa să ajungă vreodată, chiar și atunci când își îndulcește acele vise cu
alcool.
Sau, poate, nu mă iubește
că am pus un umăr solid la intrarea României în NATO, pe când el a rămas
integrat în Tratatul de la Varșovia, de pe vremea când făcea spionaj în
favoarea blocului comunist, chiar în țara ce găzduiește Cartierul General NATO.
Ori, este posibil să mă
dușmănească pentru că eu, toată viața, am câștigat bani exclusiv din muncă
cinstită și de calitate, pe când el a furat continuu, atunci când nu a făcut
contrabandă sau nu a luat o cotă de la membrii echipajului, din câștigurile lor
ilicite, dar aprobate de Securitatea Statului comunist.
Puterea domnului Băsescu
stă în faptul că el guvernează peste unii asemenea domniei sale, la fel de
rudimentari, de flămânzi de bani nemunciți și nemeritați, cu care să își
cumpere tot ce nu le-a dat natura și viața.
Punctul lui slab este că
nu va domni veșnic. Așa cum americanii le spuneau celor ce încă mai luptau de
partea familiei Gaddafi în Libia anului 2011 să se gândească bine că va veni și
momentul de după luptă, când cei ce vor fi găsiți tot pe acea baricadă vor avea
de înfruntat justiția, ce le va cere socoteală pentru fărădelegile comise în
numele dictatorului, la fel le zic și eu celor care acceptă această domnie
băsistă că ea va fi mai scurtă decât viața lor și decât perioada de prescriere
a faptelor lor penale sau doar imorale și că vor avea de dat socoteală.
Deși vi se pare o acțiune
mai aproape de nebunia lui Don Quijote de la Mancha, eu chiar sper să câștig
lupta aceasta cu inamicul meu Băsescu, pentru că armata lui este formată doar din
niște trepăduși guvernamentali, încotoșmăntați în uniforme sau sugrumați de
cravate civile, dar atât de proști la minte, de slabi la caracter și de
nepregătiți profesional încât singura lor șansă de a supraviețui fizic și de a
primi un venit care să le dea de mâncare
a fost să se aciueze sub pulpana demnitarilor corupți din fotoliile
ministeriale și prim-ministeriale.
Din acest moment, de când
l-am declarat pe Băsescu Traian inamic personal, oricine se va mai asocia cu
el, sau va acționa în numele lui, nu numai împotriva mea, dar și împotriva
țării sau a oamenilor ei, va fi indexat și judecat la momentul potrivit, chiar
dacă unii speră că vor fi salvați de sistem, mai ales dacă fac parte din serviciile
secrete. Speranțe deșarte, domnilor!
Aştept să văd care sunt ceilalţi inamici ai tăi! Cel de astăzi este şi inamicul meu. Dacă el este inamicul nostru, înseamnă că şi noi suntem inamicii lui. De aceea, am postat materialul pe pagina SCMD, Sector 5, ca să vadă lumea că Băsescu are cel puţin doi inamici.
RăspundețiȘtergereS-auzim de bine!
Multumesc, Iliuță! Dacă aș fi în locul Băsescului, nu aș dormi liniștit, știind că are doi inamici ca noi
RăspundețiȘtergereAloooooooooo, voi nu stiti sa numarati mai mult ? Hop si eu !
RăspundețiȘtergereBine ai venit, Marine!
RăspundețiȘtergerePot sa-i pun incrucisatorului dulceata in galosi ? Nu!
RăspundețiȘtergereMai bine gaz pe foc !