Cu legea-n cap

Anul acesta 2012 ne va da cu legea-n cap multora dintre noi. Unele legi, deja „votate” prin nevotul puterii și promulgate de stăpânul ei, cum este legea educației, vor intra în aplicare și, cu ocazia aplicării, ne vom da seama cât de prost sunt ele croite. Altele, apărute tot așa, cu forcepsul legiuitorului neîndemânatic, sunt declarate, dacă nu avortone, cel puțin inoportune, „din rațiuni financiare”, iar aplicarea lor este amânată pentru la paștele cailor, cum este legea salarizării unitare.

Dar vom avea și legi noi.

Eu cunosc mai bine cazul legii apărării naționale, ce va ajunge pe „masa de lucru” a parlamenarilor de cum vor merge aceștia la acel lucru. Ea este o lege foarte proastă, anticonstituțională, anti-NATO și neaplicabilă sau impracticabilă, la propriu.

La vremea când ea se mai afla la Ministerul Apărării Naționale, am semnalat aceste lucruri, cu argumente detaliate, în cadrul procesului de dezbatere publică a proiectelor de legi. Am primit răspuns de la „autorii” textului de lege că nu vor ține seama de observațiile mele și că legea va rămâne cum este, pe baza unui singur argument: că este prevăzută în Programul de guvernare, la capitolul modificări ale legislației.

Sincer să fiu, din moment ce însuși Guvernul Boc nu citește și nu aplică propriul său Program de guvernare, deși acesta are putere de lege, fiind aprobat de Parlament, nici eu nu m-am obosit să verific dacă ceea ce mi-au răspuns cei de la minister este adevărat, adică dacă Programul de guvernare prevede că actuala lege a apărării naționale trebuie schimbată cu una anti-România, anti-NATO și anti-cetățean. Oricum, dacă este așa, n-ar f i singura de acest fel. Poate ar fi doar singura clar anti-NATO, adică anti-organizația ce ne asigură nouă garanții de securitate și capacitate de apărare cum n-a avut România de când este.

La o primă vedere, ați zice că ce dacă? Că, la noi, oricum nu se mai aplică nici o lege, așa că ce dacă se mai face una nouă chiar așa proastă? Eu vă dau răspunsul că este grav când se întâmplă așa, din mai multe motive.

Unul dintre aceste motive este că orice lege, oricât de proastă ar fi ea, tot poate afecta destinele oamenilor, uneori în moduri nebănuite.

Mi s-a întâmplat chiar mie, acum aproape 40 de ani. Atunci, în ultimile luni ale anului 1972, s-a emis prima lege a apărării naționale, Legea 14, care descria sistemul național de apărare și modul de realizare a acesteia. Era acolo o prevedere cum că absolvenții liceelor militare sunt obligați să își continue studiile exclusiv în școlile militare, în caz contrar fiind automat încorporați ca militari în termen. Prin această prevedere, legea interzicea absolvenților respectivi efectuarea oricăror studii universitare „la zi”, nici măcar în facultăți militare, cum erau, pe vremea aceea, Academia Tehnică Militară sau Facultatea de Medicină Militară.

Eu eram în ultimul an al liceului militar, dar fără nici un gând să mă fac ofițer, și mă pregăteam asiduu să intru la Istoria și Teoria Artei, o facultate din cadrul Institutului de Arte Plastice din București.

Dacă nu ar fi fost Legea 14, sau dacă aceasta ar fi fost „dată” un an mai târziu, aș fi ajuns un fel de Andrei Pleșu, adică un fel de funcționăraș de institut de cercetări. Desigur, nu aș fost atât de fraier ca domnia sa, încât să mă autodenunț la Securitate, prin a-mi trece numele, cu adresă și număr de buletin, pe o listă a practicanților unei religii paralele cu cea oficială, a comunismului. Și, bineînțeles, nu m-aș fi milogit pentru soarta mea la cei pe care oricum îi trădasem intelectualicește.

Sunt sigur de acestea, pentru că am avut ocazia să mă confrunt cu atitudini adverse ale „sistemului” față de mine, în acei ani, și mi-am păstrat verticalitatea și probitatea intelectuală, în pofida amenințărilor de toate felurile.

Probabil că, după „revoluție”, nu aș fi ajuns ministru nici la cultură, unde să nenorocesc, la rândul meu, destinele unor artiști de excepție, nici la externe, unde să să le las rușilor tezaurul, de cum mi-a închis gura omologul moscovit, dar asta este o altă poveste.

Ideea este că, în 1972, eu m-am conformat legii, mi-am întrerupt pregătirea pentru facultate și, începând cu  vara anului următor, m-am făcut militar de carieră, împotriva năzuințelor mele intelectuale. Am avut însă doi colegi eminenți de liceu care nu au acceptat această situație și au preferat să piardă un an din viață, servind ca militari în termen, ca să ajungă apoi medici, dintre care unul militar.

Desigur, este și o parte pozitivă a acestei întâmplări. Dacă aș fi ajuns ca domnul Pleșu, nu aș mai fi ajuns ca mine, cel care am făcut istorie, ca ofițer, când, împreună cu alți entuziaști, am adus România în Europa, prin NATO.

Un alt motiv pentru care e grav când „se dă” o lege proastă este că ea, legea, oferă guvernanților motive legale să își exercite bunul lor plac, liberul arbitru sau cheful personal în actul de guvernare, fără să poată fi sancționați pentru aceasta.

Pe baza unor asemenea legi se deturnează banul public de la menirea sa spre casetele personale sau de partid ale guvernanților, se pun în funcții persoane total nepotrivite pentru ele, se angajează țara în direcții în care poporul său nu vrea să meargă, se ascund fapte de guvernare de ochii publicului și se bagă pumnul în gura celor care îndrăznesc să ridice glasul împotriva guvernului, chiar dacă o fac total îndreptățiți.

Deci, este bine să ne pregătim de pe acum, de la începutul anului, pentru când ni se va da, din nou, cu legea în cap!

Și, vă asigur că, atunci când o veți încasa, chiar dacă vă țineți capul plecat, tot o să vă doară!