duminică, 8 ianuarie 2012

Puterea cuvântului


Chiar nu știu cât a fost merit și cât a fost întâmplare în faptul că am fost inclus în toate colectivele, oricât de restrânse și de informale au fost ele, care au pregătit și înființat structura de informare publică a Ministerului Apărării Naționale. Dar am fost acolo și nu am fost doar un spectator. Ulterior, am păstrat legături profesionale și personale strânse cu cei care făceau munca de informare publică în Armata Română, în primul deceniu după schimbarea de regim politic din 1989. Mai încoace, acum cinci ani, am publicat un articol-sursă privind principiile și practicile acestui domeniu al guvernării apărării naționale, într-un volum de prestigiu internațional privind instituționalizarea acestui domeniu, publicat la Viena.

La fel ca tot ce am făcut în viață, și în ceea ce am făcut pentru informarea publică în Armata României am pus mult suflet, alături de muncă și inteligență, chiar dacă nu am fost plătit niciodată pentru aceasta. Ori, acest suflet îmi este astăzi zgâriat de ceea ce văd că este acum în această armată, sau, mai exact, în ce hal a ajuns ea, în domeniul acesta al informării publice și nu numai.

Acum douăzeci de ani, era foarte important ca să reușim separarea informării publice de propagandă, mai ales că cei care puteau să lucreze, pe vremea aceea, în acest sector proveneau, vrând-nevrând, din rândul foștilor activiști de partid din armată sau al celor care au avut tangență cu această muncă. Pentru că, pur și simplu, alții nu erau. Iar cei selecționați să facă informarea publică au înțeles precis că este în detrimentul lor și al instituției orice încercare de a folosi domeniul acesta la altceva decât la a spune publicului cum și ce este cu Armata. Așa că am muncit din greu, de la primele activități publice, să instaurăm o credibilitate bine fundamentată că secția și apoi direcția de informare publică nu face nici propagandă, nici manipulare, ci doar asigură transparența necesară menținerii unei legături de încredere și de suflet între popor și brațul său înarmat.

După douăzeci de ani, m-aș fi așteptat ca, în domeniul informării publice, să nu mai existe nimeni din rândul foștilor activiști de partid comunist din armată, pentru că a fost suficient de mult timp ca sistemul să genereze specialiști noi, fără o asemenea origine. Cum m-aș fi așteptat să fie practic și instituțional imposibil ca acest domeniu să genereze propagandă, de orice fel, chiar una favorabilă Armatei pe care o prezintă publicului. Când colo, sistemul generează nu propagandă, ci MANIPULARE și DEZINFORMARE!

Iar când zic sistemul nu mă refer la o organizație, așa, în general, ci la oamenii ei, la fiecare dintre aceștia în parte și la toți la un loc. Să vă explic.


L-ați auzit, probabil, la televizor, pe un domn Frățilă, așa-zisul purtător de cuvânt al Ministerului Apărării Naționale. Este, de fapt, vorba despre contraamiralul de flotilă Tiberiu Frățilă, șeful Direcției Informare și Relații Publice, din Departamentul de resort, condus de un secretar de stat. Ca să ia telefonul și să sune la o emisiune de televiziune, unde să spună orice, cum ar fi un „punct de vedere al Ministerului Apărării Naționale”, acest ofițer trebuie să dea diferite ordine și să pună diverși oameni la lucru. Adică, să activeze un sistem.

Numai că, fiecare persoană implicată într-un demers cum ar fi cel de mai sus nu face altceva decât să încalce legea și regulile de funcționare ale structurii din care face parte. Și ar trebui să nu o facă, pentru că legea îi apără pe funcționari și, mai ales, pe militari de executarea unor ordine ilegale sau neregulamentare. Deci, avem o problemă de sistem în momentul în care nimeni nu protestează sau măcar nu refuză să îndeplinească asemenea ordine, oricât de simple ar fi ele, cum ar fi „ia, fă-mi legătura cu emisiunea lui Pește!” Sau, ceva mai grele, cum ar fi „ia, adu-mi datele personale ale lui Cutare, să le dau pe post!

Iar ce zic eu aici nici nu are încă legătură cu conținutul dezinformării sau manipulării practicate de domnul Frățilă, în numele Ministerului Apărării Naționale.

Acest domn Frățilă nu poate să reprezinte nimic și pe nimeni, nici să poarte cuvântul nimănui. Iar subordonații care îi îndeplinesc ordinele de a pregăti și sprijini ieșirile șefului lor în public, cu scopul de a vorbi în numele ministerului, ar trebui să știe asta și să nu permită să se întâmple cu participarea lor.

În primul rând, purtătorul de cuvânt al Ministerului Apărării Naționale este domnul locotenent-colonel Constantin Spinu, a cărui activitate este sprijinită de Biroul de presă al Ministerului Apărării Naționale. Deci, dacă Ministerul Apărării are ceva de spus, spune prin purtătorul său de cuvânt. Însă domnia sa nu a fost vizibil cu ocazia campaniei de dezinformare și manipulare a opiniei publice purtată de Frățilă, ceea ce indică faptul că această campanie nu putea să fie a Ministerului Apărării ci doar a partidului din conducerea căruia face parte actualul ministru, ceea ce este cu totul altceva.

În al doilea rând, Ministerul Apărării nu este ministrul sau secretarul de stat, ori cine știe ce șef sau șefuț de la partid sau de la comanda cine știe cărei „structuri”, chiar dacă aceasta este de informare publică sau de informații militare. Iar ministerul nu poate vorbi despre orice, ci doar despre politicile publice pe care le generează și le aplică, sau „implementează”, adică despre procese de guvenare supuse unor reguli.

Dacă ministrul Oprea are ceva de spus, orice îi trece prin cap, inclusiv minciuni și șopârle, el nu poate să îl pună pe purtătorul de cuvânt să facă asta, pentru că acela nu poartă cuvântul ministrului ci al Ministerului. Atunci, când ministrul Oprea nu vrea să se facă de râs că nu este în stare să genereze o propoziție inteligibilă formată din mai mult de șase cuvinte, îl pune pe Frățilă să vorbească pentru el, că doar tocmai l-a făcut amiral.

Numai că această situație este deosebit de păguboasă pentru Armata română. Făcând ce face, acest „amiral” Frățilă, care a avut contact cu marea doar între 1984 și 1985, când a fost navigatorul vânătorului de submarine 32, a dat înapoi cu douăzeci de ani munca atâtor oameni devodați armatei și dedicați misiunii de informare publică care au clădit o credibilitate ce acum este sfărâmată complet.

Toate reacțiile pe care le-am văzut zilele acestea, legate de ieșirea invizibilă a lui Frățilă la televizor sunt condimentate cu observația că omul a fost utecist și că asta știe, asta face, adică propagandă de partid și de stat.

Nu o să merg până acolo să cred că, de acum înainte, când Armata română va avea nevoie să se adreseze publicului pe probleme cum sunt amenințările la adresa securității și apărării, ori problemele de tehnică sau personal, fiecare român va zice: haida-de, asta este propagandă! Dar o bănuială că despre propagandă ar fi vorba tot va încolți în mintea multora dintre receptorii mesajului militar.

În tot cazul, am să mă asigur că cei care au organizat, în Elveția, cursul de comunicare la care a participat domnul Tiberiu Frățilă în anul 2000 îl vor șterge pe acesta din evidențele lor, pentru că degeaba a făcut omul acel curs, când astăzi dovedește că nu a priceput nimic. Ceea ce este posibil, pentru că un curs de cunoaștere a limbii engleze a făcut abia trei ani mai târziu.

Păcat însă că nu a făcut și un curs de morală sau unul de etică profesională, că tare ar mai avea nevoie.