duminică, 8 ianuarie 2012

Puterea cuvântului


Chiar nu știu cât a fost merit și cât a fost întâmplare în faptul că am fost inclus în toate colectivele, oricât de restrânse și de informale au fost ele, care au pregătit și înființat structura de informare publică a Ministerului Apărării Naționale. Dar am fost acolo și nu am fost doar un spectator. Ulterior, am păstrat legături profesionale și personale strânse cu cei care făceau munca de informare publică în Armata Română, în primul deceniu după schimbarea de regim politic din 1989. Mai încoace, acum cinci ani, am publicat un articol-sursă privind principiile și practicile acestui domeniu al guvernării apărării naționale, într-un volum de prestigiu internațional privind instituționalizarea acestui domeniu, publicat la Viena.

La fel ca tot ce am făcut în viață, și în ceea ce am făcut pentru informarea publică în Armata României am pus mult suflet, alături de muncă și inteligență, chiar dacă nu am fost plătit niciodată pentru aceasta. Ori, acest suflet îmi este astăzi zgâriat de ceea ce văd că este acum în această armată, sau, mai exact, în ce hal a ajuns ea, în domeniul acesta al informării publice și nu numai.

Acum douăzeci de ani, era foarte important ca să reușim separarea informării publice de propagandă, mai ales că cei care puteau să lucreze, pe vremea aceea, în acest sector proveneau, vrând-nevrând, din rândul foștilor activiști de partid din armată sau al celor care au avut tangență cu această muncă. Pentru că, pur și simplu, alții nu erau. Iar cei selecționați să facă informarea publică au înțeles precis că este în detrimentul lor și al instituției orice încercare de a folosi domeniul acesta la altceva decât la a spune publicului cum și ce este cu Armata. Așa că am muncit din greu, de la primele activități publice, să instaurăm o credibilitate bine fundamentată că secția și apoi direcția de informare publică nu face nici propagandă, nici manipulare, ci doar asigură transparența necesară menținerii unei legături de încredere și de suflet între popor și brațul său înarmat.

După douăzeci de ani, m-aș fi așteptat ca, în domeniul informării publice, să nu mai existe nimeni din rândul foștilor activiști de partid comunist din armată, pentru că a fost suficient de mult timp ca sistemul să genereze specialiști noi, fără o asemenea origine. Cum m-aș fi așteptat să fie practic și instituțional imposibil ca acest domeniu să genereze propagandă, de orice fel, chiar una favorabilă Armatei pe care o prezintă publicului. Când colo, sistemul generează nu propagandă, ci MANIPULARE și DEZINFORMARE!

Iar când zic sistemul nu mă refer la o organizație, așa, în general, ci la oamenii ei, la fiecare dintre aceștia în parte și la toți la un loc. Să vă explic.


L-ați auzit, probabil, la televizor, pe un domn Frățilă, așa-zisul purtător de cuvânt al Ministerului Apărării Naționale. Este, de fapt, vorba despre contraamiralul de flotilă Tiberiu Frățilă, șeful Direcției Informare și Relații Publice, din Departamentul de resort, condus de un secretar de stat. Ca să ia telefonul și să sune la o emisiune de televiziune, unde să spună orice, cum ar fi un „punct de vedere al Ministerului Apărării Naționale”, acest ofițer trebuie să dea diferite ordine și să pună diverși oameni la lucru. Adică, să activeze un sistem.

Numai că, fiecare persoană implicată într-un demers cum ar fi cel de mai sus nu face altceva decât să încalce legea și regulile de funcționare ale structurii din care face parte. Și ar trebui să nu o facă, pentru că legea îi apără pe funcționari și, mai ales, pe militari de executarea unor ordine ilegale sau neregulamentare. Deci, avem o problemă de sistem în momentul în care nimeni nu protestează sau măcar nu refuză să îndeplinească asemenea ordine, oricât de simple ar fi ele, cum ar fi „ia, fă-mi legătura cu emisiunea lui Pește!” Sau, ceva mai grele, cum ar fi „ia, adu-mi datele personale ale lui Cutare, să le dau pe post!

Iar ce zic eu aici nici nu are încă legătură cu conținutul dezinformării sau manipulării practicate de domnul Frățilă, în numele Ministerului Apărării Naționale.

Acest domn Frățilă nu poate să reprezinte nimic și pe nimeni, nici să poarte cuvântul nimănui. Iar subordonații care îi îndeplinesc ordinele de a pregăti și sprijini ieșirile șefului lor în public, cu scopul de a vorbi în numele ministerului, ar trebui să știe asta și să nu permită să se întâmple cu participarea lor.

În primul rând, purtătorul de cuvânt al Ministerului Apărării Naționale este domnul locotenent-colonel Constantin Spinu, a cărui activitate este sprijinită de Biroul de presă al Ministerului Apărării Naționale. Deci, dacă Ministerul Apărării are ceva de spus, spune prin purtătorul său de cuvânt. Însă domnia sa nu a fost vizibil cu ocazia campaniei de dezinformare și manipulare a opiniei publice purtată de Frățilă, ceea ce indică faptul că această campanie nu putea să fie a Ministerului Apărării ci doar a partidului din conducerea căruia face parte actualul ministru, ceea ce este cu totul altceva.

În al doilea rând, Ministerul Apărării nu este ministrul sau secretarul de stat, ori cine știe ce șef sau șefuț de la partid sau de la comanda cine știe cărei „structuri”, chiar dacă aceasta este de informare publică sau de informații militare. Iar ministerul nu poate vorbi despre orice, ci doar despre politicile publice pe care le generează și le aplică, sau „implementează”, adică despre procese de guvenare supuse unor reguli.

Dacă ministrul Oprea are ceva de spus, orice îi trece prin cap, inclusiv minciuni și șopârle, el nu poate să îl pună pe purtătorul de cuvânt să facă asta, pentru că acela nu poartă cuvântul ministrului ci al Ministerului. Atunci, când ministrul Oprea nu vrea să se facă de râs că nu este în stare să genereze o propoziție inteligibilă formată din mai mult de șase cuvinte, îl pune pe Frățilă să vorbească pentru el, că doar tocmai l-a făcut amiral.

Numai că această situație este deosebit de păguboasă pentru Armata română. Făcând ce face, acest „amiral” Frățilă, care a avut contact cu marea doar între 1984 și 1985, când a fost navigatorul vânătorului de submarine 32, a dat înapoi cu douăzeci de ani munca atâtor oameni devodați armatei și dedicați misiunii de informare publică care au clădit o credibilitate ce acum este sfărâmată complet.

Toate reacțiile pe care le-am văzut zilele acestea, legate de ieșirea invizibilă a lui Frățilă la televizor sunt condimentate cu observația că omul a fost utecist și că asta știe, asta face, adică propagandă de partid și de stat.

Nu o să merg până acolo să cred că, de acum înainte, când Armata română va avea nevoie să se adreseze publicului pe probleme cum sunt amenințările la adresa securității și apărării, ori problemele de tehnică sau personal, fiecare român va zice: haida-de, asta este propagandă! Dar o bănuială că despre propagandă ar fi vorba tot va încolți în mintea multora dintre receptorii mesajului militar.

În tot cazul, am să mă asigur că cei care au organizat, în Elveția, cursul de comunicare la care a participat domnul Tiberiu Frățilă în anul 2000 îl vor șterge pe acesta din evidențele lor, pentru că degeaba a făcut omul acel curs, când astăzi dovedește că nu a priceput nimic. Ceea ce este posibil, pentru că un curs de cunoaștere a limbii engleze a făcut abia trei ani mai târziu.

Păcat însă că nu a făcut și un curs de morală sau unul de etică profesională, că tare ar mai avea nevoie.

4 comentarii:

  1. Hari,
    Armata este terminata la nivel superior. Se promoveaza doar rudele si slugile. Cei de jos sunt in groziti.Le e teama sa vorbeasca si la telefon sau sa te salute pe strada sau la o activitate culturala sau sociala. Am fosti colegi inca activi care imi spun la ureche , printre dinti in timp ce ne salutam ca li sa spus sa nu ne contacteze . Su doreste ruperea armatei de traditii, de prieteni, de amintiri, de morala, de orice ii mai poate tine legati de orice altceva in afara de putere. De la cine ceri, de la cei vanduti sau de la cei calcati in picioare? Daca sunt dati afara , nici pensia noastra revizuita nu o primesc. Cine ii angajeaza cand stau pe bara alti 80000 de rezervisti ? Singura sansa sa se angajeze sau sa caopete ceva dupa iesirea la pensie este sa se inscrie in UNPR. Unii isi vand sufletul si se inscriu. Sau eu stiu, nu ii intereseaza decat bunastarea familiei si nimic altceva . Ii poti invinui ? Eu ma feresc . Eu am fost rugat pana acuma de 4 partide sa ma inscriu.Am refuzat pentru ca nu cred in nici unul. Nevasta-mea spune ca sunt un prost, ca nu ma gandesc la familie scriu ca prostu pe net fara nici un ban.Interun fel are dreptate, dar .. nu pot sa ma inscriu intrun partid in care nu il respect pe cel langa care lucrez sau daca nu sunt respectat. Asta e . Nu toti suntem la fel. Domnul Fratila are alte principii, el poate fi si pres si mana pentru sos castane. Poate asta inseamna a fi destept nu ? Eu prefer sa raman prost decat sa intrebe lumea ce caut acolo unde sunt .

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. În sfârșit, Marine, un subiect în care nu suntem de acord. Chiar mă întrebam când voi ajunge să invoc motto-ul de pe blogul tău, că nu vreau să te jignesc, ci să te completez.

      Poate voi fi eu mai rigid sau mai rupt de om și nevoile lui, dar nu sunt deloc de acord cu justificarea de teroare sau de lipsă de alternativă, pentru ofițeri și subofițeri ai Armatei României. Nici pe timpul comuniștilor nu exista asemenea lucru. Doar am fost acolo și stiu că se poate să rămâni integru. Și, cum bine știi, ne-au controlat și ne-au amenințat și cu CI-ul, și cu partidul. Dar nu cunosc pe nimeni care să fi fost corect, să fi avut verticalitate și să fi suferit din această cauză.

      Însă, dacă erau cu probleme, că nu făceau nimic decât să stea cuminți și să mai ciupească câte ceva, ba o canistră de benzină, ba o sticlă de țuică pentru o învoire, ba o „pilă” să-și angajeze nepotul la popotă, atunci, da, aveau oamenii o teamă să nu piardă „postul”.

      Astăzi, să te dai speriat că te dă afară din armată pentru că nu accepți să execuți ordine ilegale și neregulamentare, mi se pare chiar o prostie fără seamă! Dacă cunoști măcar un singur caz de subofițer sau ofițer care a primit măcar o mustrare verbală pentru o asemenea „faptă”, spune-mi-l mie și o să vezi ce pățește șefuțul care a îndrăznit să facă asta.

      Tare mi-e teamă însă că cei cărora le este frică au această stare pentru că s-au dedulcit la ilegalități și îi au șefii aceștia corupți și politizați „la mână” cu ceva. Sau, sunt încadrați pe funcții unde stau degeaba și iau salariul (că soldă nu mai au nici ei) pe „de-a moaca”.

      De ăștia, ca și de ăia speriați de bombe nu are nevoie Armata română, dacă vrea să fie armată! Nu mi-ar fi milă de ei chiar dacă ar avea plutoane de copii de hrănit acasă.

      Dar, aici, vorbesc de oameni instruiți și inteligenți, cel puțin în principiu, care lucrează în domeniul informării publice. La ăștia nu ține cu justificări că le este frică, sau că nu au alterantivă, ori că sunt siliți să facă ce fac. Și nici nu cred că vor fi iertați, odată schimbată „conducerea”.

      Ștergere
  2. Hari,
    Nu e nici o problema ca nu esti de acord cu mine , trebuia sa se intample si asta nu ? Altfef era plictistor. Stiu ca e deplasata trimiterea la anecdota pe care o sa ti-o spun, dar pastrand proportiile istoriile se repeta. Caragiale si Eminescu pe vremea cand lucrau la Timpul, obsinuiau sa ia masa impreuna la o crasma in apropiere. De cele mai multe ori insotiti de un coleg care asista de fiecare data la discutiile celor doi. La un moment dat , tipul observa ca nenea Iancu sustinea o teza cotrara lui Eminescu dar si celor susstinute cu o zi inainte in alta discutie cu altcineva . Mirat, intr-o pauza il intreaba pe Caragiale de ce siustine o ioideea impotriva lui Eminescu, cand ceva mai devreme avea aceeasi opinie, la care Caragiale ii raspunde nonsalant " ei monser, pai cum crezi ca as putea scoate ce e mai bun din el, daca l-as aproba tot timpul ?"
    Sper sa nu fi comis un sacrilegiu m-am folosit numai de ocazie pentru a aminti aceasta anecdota.
    Si acuma sa revenim la oile naostre. Eu nu am spus ca sunt de acord sau agreez aceasta atitudine . Incerc numai sa imi explic situatia si sa fiu tolerant . Tu spuneai ceva de timpurile cand aveam CI-isti si Secretari de partyid pe urmele noastre . Eheeeeeei, ce vremuri nene , ce vremuri. Pai pe vrem,ea aia , daca iti facea o nedreptate CI-stul, mergeai la secretarul de partid, daca iti facea secretarul de partid, mergeai la CIst. Acuma la cine sa mearga oamenii carora li se fac nedreptati ? Pai pana sa apuc[ sa inainteze raportul, este dat afara din armata sau "promovat " in alta garnizoana .. si acuma nu se mai dau locuinte de serviciu. Hari, nu exagerez cu nimic daca spun ca acuma este de 10 ori mai greu decat inainte . Pe timpul lui Ceasca , se mai pastra o umbra de dreptate, asa cum spui , nu a fost nimeni pedepsit daca avea dreptate. Acuma , armata este mosia unui om sau a unor trepadusi care sub acoperirea limbilor de partid isi fac de cap . Vrei un caz? Mai asteapta un pic si cred ca o sa scriu eu unul in presa. Astept sa vad cum se rezolva si apoi o sa vad ce e de facut.Oricum, fara a incerca sa iau apararea celor vinovati, cei de jos, de la comandanti de unitati in jos, sunt tare catraniti.Iar comandantii de unitati " saracii" vor si ei sa ajunga general, ca uite se fac generali cat ai bate din palme. Unii au prins gradul de colonel si general intr-un an , asa ca ... toti viseaza. Nicicand dictonul cu bastonul de maresal nu a fost mai adevarat ca acuma.Iti trebuie atat de putin .. doar doua trei telefoane pe la televiziuni si gata .. devii maresal .

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Am lăsat mult timp acest comentariu fără răspuns. Ar fi trebuit să public un articol pe această temă. Probabil că am să o fac, la un moment dat.

      Ștergere