vineri, 6 ianuarie 2012

Planul individual


Deunăzi, un amic m-a întrebat dacă nu „am coadă”, adică dacă nu cumva serviciile secrete, de stat sau particulare, se interesează de ce fac și de ce zic și culeg informații despre mine prin metoda filajului și interceptării convorbirilor. I-am răspuns că nu mă preocupă subiectul, pentru că ceea ce am de zis spun la toată lumea, iar ceea ce fac vede toată lumea, fără să mai fie nevoie de eforturi „operative” pentru aceasta.


Acum merg un pas mai departe și anunț public ce am de gând să fac.

În primul rând, voi avea grijă ca statul să nu primească nici măcar un leu de pe urma reducerii abuzive și ilegale a cuantumului pensiei militare de stat ce mi-o datorează. A redus el, statul, această pensie militară de stat cu 1300 de lei, atunci va primi cu 1301 lei mai puțin de la mine, în fiecare lună.

Pentru că, până acum, dădeam statului, în fiecare lună, aproape o mie de lei în taxe (în special taxa pe valoare adăugată – TVA), de acum înainte, voi cumpăra numai alimente din surse care nu plătesc TVA, cum este la piață. Dacă voi avea nevoie de mărfuri „industriale”, voi prefera să mă duc să le cumpăr din Bulgaria sau Ungaria, decât să ajungă măcar un leu din banii mei înapoi la acest stat. Voi merge până acolo încât voi prefera iluminarea casei cu lumânări cumpărate fără TVA decât să plătesc această taxă aplicată costului consumului electric și plătită automat prin chitanța la „lumină”.

Mai dădeam impozite pe venituri. Voi avea grijă să le plătesc în alte țări, pentru că, oricum, nu îmi dă nimeni de lucru în România. Am auzit, deunăzi, că rezidenții români în Italia vor plăti acolo impozitele pentru proprietățile lor din România. Este o idee pe care o voi lua serios în seamă.

Ce NU voi face, nu voi încălca legea, deși cei care mă presecută pe mine, în numele statului, o fac, NU voi face NICI contrabandă, NICI evaziune fiscală, deși cei de la guvernare, cu președintele de țară și cu primul său ministru în frunte asta fac toată ziua și își încurajază și colaboratorii să o facă, printre alte mari infracțiuni și ilegalități. Și asta nu de frica „autorităților” ci datorită educației primite de acasă, acea educație cu care nici unul dintre cei de la guvernare nu se poate lăuda.

În al doilea rând, voi identifica toate și fiecare dintre persoanele care îmi fac mie rău, în numele statului. Pentru că statul nu există decât pe hârtie. Există doar persoane puse de mine și plătite de mine să gestioneze averea colectivă a poporului român sub titlul juridic de stat.

Ce înseamnă a-mi face rău? Înseamnă a nu-și face datoria pentru care sunt puși în funcții de stat față de oricare cetățean al României, nu numai față de mine. Mai înseamnă să folosească serviciul public în care se află pentru a favoriza pe unii și pe alții, în detrimentul oamenilor cinstiți. Mai înseamnă să fure de la stat și să ducă acasă chiar și numai un leu din banul public.

Mai înseamnă să accepte spăgi, mită, comisioane și altele asemenea, de la români și străini, pentru a face ceea ce oricum trebuie să facă. Să fie în plata unor străini sau români pentru a fura sau a înșela statul în folosul celor care îi plătesc astfel.

Dar, a-mi face rău mai înseamnă și să dea legi strâmbe, prin care să slăbească și chiar să distrugă instituții ale statului, ori să pună în pericol securitatea statului și a cetățeanului.

Deci, după ce îi voi identifica pe fiecare dintre cei ce îmi fac asemenea rău, îi voi arăta public, să știe și copiii lor, alți membrii ai familiilor lor, vecinii, prietenii adevărați (că cei de conjunctură știu prea bine) cu cine au de-a face, de unde le provin banii de vile, vacanțe exotice, de mașini ca dricurile și de ospețe și chefuri demente.

8 comentarii:

  1. Hari, daca statul din cauza crizei economice e obligat sa ne micsoreze noua pensiile si salariile si indemnizatiile si sporurile si impoziteaza si aerul pe care il respiram, noi oare nu am putea injumatati plata taxelor si impozitelor pe acelasi motiv ? Ca doar criza este pentru toti, nu numai pentru stat.

    RăspundețiȘtergere
  2. Bună idee, Marine! Am o singură nedumerire: care criză?

    Oricât de ticăloși ar fi actualii guvernanți, ei nu sunt atât de tâmpiți încât să nu știe că nu poți să te dai drept om cinstit și priceput și să iei măsuri de remediere a unei probleme pe care nici nu ai identificat-o, nici nu ai definit-o și nici nu știi despre ce este vorba.

    Și, atunci, pentru că ei aveau în cap tăierile și majorările de care zici, băgate acolo de alții, din țară sau din afara ei, au inventat problema „crizei”, zicând, pe bună dreptate, „lasă-i pe fraieri să creadă și să înțeleagă fiecare ce vrea din cuvântul ăsta!”

    Acuma, eu, ca om care mi-am făcut o meserie plătită bine din a identifica și defini corect probleme, mai ales cele strategice sau structurale, pot spune că adevărata problemă este PROASTA GUVERNARE și nu „criza”.

    Iar la proasta guvernare se răspunde cu măsuri ca cele plănuite de mine mai sus. Adică, dacă tot guvernezi prost, ia nu mai guverna banii mei! Și, dacă tot folosești proasta guvernare pentru îmbogățirea ta și a familiei tale, ia să știe toată lumea că asta faci, nu ceea ce te dai tu mare că faci la președinție, guvern, ministere, primării și altele asemenea!

    Asta, bineînțeles, dacă eu sunt doar unul singur, așa, de capul meu. Căci, dacă suntem mai mulți, putem pune de o schimbare a proastei guvernări cu o bună guvernare. Și o schimbare a oamenilor din guvernele centrale și locale, desigur.

    RăspundețiȘtergere
  3. Hari,
    E nemaipomenit planul tău individual. Cum să facem să devină unul colectiv?

    RăspundețiȘtergere
  4. Hari, conform variantei oficiale, Romania traveresaza criza europeana. Nu din cauza nepriceperii si incompetentei guvernului suntem nevoiti sa strangem cureaua ci din cauza crizei mondiale. Si atunci, de ce nu am taia si noi din datoriile catre stat in numele aceleiasi crize, pentru ca si pe noi ne afecteaza criza, nu numai pe ei. Eu inteleg ca statul nu mai are bani sa imi dea, dar eu de unde sa dau? Eu nu am nici imprimerie, nici buget de venituri, nu imi plateste nimeni impozite, nu percep TVA, nu am fabrici de carton, nu am tezaur, nu am banca, nu am decat doua maini. Cu astea doua maini trebuie sa muncesc si sa ma hranesc. Cu care sa le mai dau si bani ? Deci sa diminuam si noi cota de contributie, corespunzator bugetului personal...ca doar criza ne afecteaza si pe noi . De ce nu am da statul in judecata pentru discriminare?

    RăspundețiȘtergere
  5. Iliuță, acesta este un plan individual. Nu este nevoie să devină colectiv. Poate să rămână așa și să fie adoptat de doi, trei, treizeci sau patru mii de indivizi. Avantajul lui este că nici unul dintre acești indivizi nu va avea de suferit mai mult decât deja suferă. În plus, la un moment dat, va suferi și statul alături de noi.

    Am însă și un plan colectiv. poate o să îl discutăm curând.

    RăspundețiȘtergere
  6. Marin, văd că vorbești de o „variantă oficială” privind ce i se întâmplă României.

    Țin să îți aduc aminte că nimeni de la guvern, nici președintele de țară, nici primul ministru, nici măcar vreun portar de pe la orice minister nu a formulat OFICIAL nici un fel de politică!

    Toate măsurile astea aberante și împovărătoare s-au luat pe bază de „declarații”, adică de PROPAGANDĂ și de aranjamente de culise între guvernanți, ca indivizi fără nici un mandat din partea poporului prin aleșii lui și finanța mondială, care, în aceste condiții, a împrumutat țara cu bani, adică încasează dobândă de la românii care nu aveau nevoie de acele împrumuturi și nici nu le-au aprobat și a mai și primit sau va primi de la noi bani cu care să ne împrumute în continuare, sub formă de contribuții.

    Deci, cine nu vrea să plătească dări, taxe și impozite, nu are decât să nu plătească, pentru că, în aceste condiții, greva fiscală este mai mult decât justificată. Nici nu mai trebuie adusă „criza” în discuție. Și nici nu este bine de adus, pentru că aceasta înseamnă acceptarea propagandei ca formă de exercițiu politic guvernamental.

    Problema este că, în practică, cam 40 la sută dintre cetățeni depind de cumpărături de la stat pentru subzistență, iar statul încasează 24 la sută din fiecare tranzacție de acest fel, de la zahăr la mașina de spălat. Pentru țigări și benzină încasează chiar și mai mult.

    Iar TVA-ul contează ca peste 20% din sursele de formare a bugetului de stat, prăduit cu nesimțire și ticăloșie de acești guvernanți, pe când impozitele și alte dări pe care le-am putea plăti în sume mai mici sau deloc contează doar ca 10% din același buget. Deci, dacă vrem ca guvernul să sufere că nu mai are bani de prăduit, atunci trebuie să nu mai vadă bani din TVA. Asta era esența primei măsuri din planul meu individual.

    RăspundețiȘtergere
  7. In ceea ce priveste alimentatia , solutia e simpla . Nu e nevoie sa inventam ceva , trocul, sau schimbul in natura se stie de mult. E tipul ca oamenii sa il puna in practica .
    Daca se merge asa , vom ajunge la targuri in care oamenii vor schimba produsele, nu vor mai cumpara . Banii vor disparea iar statul va ramane fara .. obiectul muncii . Nu poti impozita un schimb in natura.

    RăspundețiȘtergere
  8. Sublimă imagine, Marine! Ce înseamnă să ai talent!

    RăspundețiȘtergere