Veniți de luați notițe

Este evident că domnii de la Uniunea Social Liberală (USL), proaspăt ieșiți din opoziție și de curând deținători ai unora dintre puterile democratice din statul România, sunt solicitați sau chiar sunt asaltați de domnii de la Partidul Democrat Liberal (PDL). În asemenea condiții, ne mirăm că mai au timp să mai și guverneze Țara.

Sau nu mai au timp și de asta?

Pentru observatorul neimplicat emoțional, cred că s-a atins deja nivelul maxim de saturație al nano-scandalurilor ce însoțesc îndepărtarea temporară a domnului Băsescu Traian de la tastele și căștile telefonului prezidențial, instalat în Palatul Cotroceni.

În tot cazul, mie mi-a ajuns. De aceea, când am vrut să mă uit totuși la televizor, am dat peste un program în care se povestea cum domnul Mircea Lucescu, anternorul de fotbal și fosta vedetă a aceluiași sport, și-a început cariera antrenorială la Hunedoara, cu mulți ani în urmă.

Unul din lucrurile nemaivăzute până atunci, pe care le-a inițiat acolo, a fost să alcătuiască o echipă de tineri ce își luau notițe la meciuri, despre ce și, mai ales, cum se întâmplau lucrurile pe teren, de la pase greșite la tactica echipelor sau la tehnica de joc individuală, ori la numărul de sprinturi înainte sau înapoi. Cam cum vedeți că fac acum calculatoarele la diferite sporturi, de ne dau tot felul de „statistici”.

Și m-am gândit eu. Poate domnii de la USL, fiind prea ocupați cu PDL-iștii și, dacă le mai rămâne timp, cu guvernarea, nu au cum să își mai noteze ce se întâmplă în acest meci politic și să învețe din aceste întâmplări. Poate n-ar fi lipsit de interes să ceară unor tineri mai liberi ca timp să își noteze câte ceva din ceea ce face actuala opoziție pedelistă. Că au cu siguranță ce învăța.

Eventual, pot să compare ceea ce fac pedeliștii acum cu ceea ce făceau ei, useliștii, când erau în opoziție.

Făcând această comparație, n-ar mai trebui să fie indignați și să se întrebe unde era Europa când domnul Băsescu a refuzat să schimbe guvernul Boc demis de Parlament, când ei erau ridiculizați în fel și chip, făcuți chiulangii când erau în grevă parlamentară, când nu primeau „timp de antenă” la televiziunea publică nici cât negru sub unghie, când erau asaltați cu dosare de toate felurile și așa mai departe.

În schimb, ar trebui să se întrebe de ce n-au făcut și ei ca pedeliștii, astăzi?

Am spus-o de mai multe ori. Democrația nu este dictatura majorității, pentru că deținerea și exercitarea puterii în stat nu este un atribut exclusiv al democrației. Mult mai specifică este protejarea minorității de către majoritatea deținătoare de putere. Adică, deciziile majorității nu trebuie niciodată să fie ostile minorității. Majoritatea nu are de ce să își construiască bunăstarea pe necazul minorității.

Acum, pedeliștii vorbesc de principii, de apărarea democrației, de pericolul teribil al distrugerii intituțiilor de către puternicii zilei, foștii opozanți minoritari, până mai ieri.

Ei nu se plâng că li s-au luat privilegiile, că nu mai pot să fure nesingheriți, că nu mai au cum să își pună nepoții, frații și cumnații în funcții grase, la stat, pe multe mii de euro pe lună. Nu. Ce spun ei este că sunt „îngrijorați” de noua dictatură a majorității, formată din oameni fără demnitate și necinstiți.

Useliștii ar trebui să ia notițe la acest mod de a face propagandă.

Și ar fi trebuit să știe că singurul mod în care nu au cum să fie acuzați de abuzul de putere sau de dictatura majorității este să-i acuze, să-i condamne și să-i pedepsească pe foști majoritari și făptași ai multor fapte reporbabile, penale și anticonstituționale, inclusiv anti-naționale.

Desigur, Procuratura nu se află printre pârghiile de putere ajunse în mâna lor. Aceasta este încă sub control băsescian și funcționează încă în rolul de poliție politică.

Dar useliștii pot să facă acuzații politice, să aducă probe executive, din ministerele și agențiile pedeliștilor și pot să îi condamne public, național, european, american și chiar chinezesc.

Oare de ce nu o fac?

Poate nu are cine să îi învețe. Dacă stau să învețe de la pedeliști, este foarte posibil să folosească aceste lecții când vor fi din nou în opoziție.

Adică, foarte curând.

România dă pe afară

Unul dintre cele trei surse de putere ale domnului Băsescu Traian, ca vârf al regimului care îi poartă numele este acceptarea internațională și, pe alocuri, chiar susținerea internațională. Pentru curioși, celelalte două sunt așa-zisele „servicii” și sistemul mafiot de relații secrete între unii politicieni, câțiva demnitari și funcționari de stat, mulți interlopi și destui „oameni de afaceri”.

Domnul Băsescu a reușit această acceptare internațională cu foarte multe eforturi. A trebuit să se facă preș în fața unor funcționărași jalnici și patetici ai organismelor internaționale sau amabasadori ai „licuricilor”. A mai trebuit să aibă grijă ca România să arunce cu banul public în dreapta și în stânga, pe cele mai mari prețuri pe care le plătește o țară europeană pentru te-miri-ce, de la produse alimentare importate, în loc să fie produse acasă, și până la gaze naturale. A mai împrumutat bani fără rost, în cantități imense, numai ca să mulțumească finanța internațională și a încurcat cât a putut lucrurile acasă, ca Europa nu cumva să plătească acele faimoase fonduri de zeci de miliarde de euro ce ar fi trebuit „atrase” pentru prosperitatea populației. În fapt, foarte mulți profitori internaționali s-au văzut îmbogățiți doar pentru ca să îl lase în pace pe domnul Băsescu Traian, să facă ce vrea domnia sa cu poporul nostru.

            Însă eforturile băsesciene nu sunt îndeajuns pentru acceptul sau chiar sprijinul continuu al străinilor. Domnul Băsescu este obligat să demonstreze, în permanență, că el este la cârma Țării, că domnia sa este cel ce taie și spânzură nestăvilit, după bunul său plac și chef. Fără această demonstrație sau garanție, Băsescu nu ar mai fi o investiție convingătoare pentru alți șefi de stat și de guvern, ori finanțiști, sau simpli aventurieri internaționali.

            În aceste condiții, orice manifestări de nesupunere internă, ca să nu mai vorbim de confiscarea, chiar și temporară, a scaunului de „șef de stat” de către șeful de guvern, la o întâlnire la vârf europeană, sunt cu totul inacceptabile, iar cei vinovați de aceste manifestări și gesturi de desconsiderare a atotputerniciei băsesciene trebuie striviți imediat și iremediabil.

            Văzută din afara Țării, situația din România este confuză. Nu este clar dacă partidul prezidențial chiar a pierdut majoritatea parlamentară prin trădări și dezertări ale oportuniștilor, sau această pierdere nu este decât o manevră tactică de aducere a opoziției unite social-liberale la putere, pentru compromitere deplină în vederea alegerilor generale.

            Indiferent care dintre aceste două alternative este cea adevărată, realitatea este că domnul Băsescu a pierdut controlul deplin al Parlamentului. De aceea, în acțiunea de compromitere a actualei puteri executive, ce îl are în frunte pe premierul Victor Ponta, domnia sa a trebuit să se bazeze pe celelalte elemente de putere, ce i-au mai rămas la dispoziție, între care se remarcă „serviciile” ce controlează o bună parte a sistemului de justiție românesc, compus atât din procurori cât și din judecători. De aici s-a născut noua „dosariadă”, cu incompatibilități și plagiate, precum și amenințarea cu „justiția” pentru rezolvarea oricărei dispute politice, inclusiv apelul la Curtea Constituțională, chiar dacă aceasta nu face parte din puterea judecătorească propriuzisă.

Tot de aici s-au iscat evenimentele menite să impună o anumită agendă premierului, atât ca persoană, cât și ca demnitar.

În primul rând, ca importanță, a fost condamnarea domnului Adrian Năstase, cu executarea închisorii, domn ce este atât părintele politic al domnului Ponta, cât și exponentul maximei puteri de care a beneficiat partidul său, pe vremea când era prim-ministru. Domnul Ponta a refuzat să se prindă în această capcană, ceea ce dus la maximizarea dramatismului public, prin vocea stridentă ale doamnei Monica Macovei și prin intervenția în forță a procurorilor domnului Morar împotriva tuturor celor ce i-au luat locul domnului Ponta, arătându-se alături de domnul Năstase.

În al doilea rând, a fost „scandalul” plagiatului lucrării de doctor a domnului Ponta. Și aici premierul a refuzat să își schimbe agenda, rămânînd consecvent cu intenția sa de a demonstra că domnul Băsescu a pierdut controlul deplin al Țării în fața celorlalți șefi de stat și de guvern europeni.

A mai fost demonstrația „papioanelor” cu zgârci, ca „reacție” la trecerea Institutului Cultural Român sub controlul Parlamentului României, cum au mai fost decizia de incompatibilitate la adresa domnului Mircea Diaconu, ministrul culturii și tentativa de umilire a noului ministru investit.

În disperare de cauză, a fost activată și Curtea Constituțională, care a decis în favoarea domnului Băsescu, dar într-un limbaj inadecvat și cu o procedură incompletă.

          De partea cealaltă a baricadei, se pare că Uniunea Social Liberală a identificat corect cel puțin unul dintre centrele de putere băsesciene, cel al acceptării sau sprijinului internațional și a acționat pentru a dovedi străinătății că domnul Băsescu nu mai este de luat în serios. Prin faptul că, în pofida tuturor tentativelor de deturnare a drumului pe care a luat-o domnul Ponta, acesta a ajuns la Bruxelles, am putea cataloga toate aceste încercări băsiste ca nereușite.

         Nu ne putem însă pronunța nici în favoarea useliștilor. Aceștia nu au câștigat, deocamdată, nimic, ci doar nu au luat, încă, bătaie. Domnul Băsescu nu poate fi adus la tăcere de acest Parlament, unde majoritatea actuală este de conjunctură, la fel ca și cea trecută, băsesciano-bocistă. Nici celelalte două centre de putere băsiste amintite la început nu sunt ușor de atacat și distrus. Din contră, este foarte probabil ca social-liberalii să nici nu aibă un plan de lovire decizivă a acestora.

Este evident că usleiștii știu că adevărata lor armă a victoriei este câștigarea alegerilor generale, ce le-ar conferi un Parlament puternic și opozabil  cu deplin succes președintelui.  Numai că domniile lor vor să ajungă la aceste alegeri pe o lege nouă, ceea ce este, practic, imposibil, atâta vreme căt domnul Băsescu le poate opune și Curtea Constituțională și procedura promulgării sau nu a oricărei legi.

Ca urmare, o victorie finală este încă îndepărtată în timp. Până atunci, rămâne să ne delectăm cu bătălii mărunte și atacuri tactice. Adică cu circul nostru de fiecare zi.

Meciul 11000 contra 1 in asteptarea rezultatului

Conform postului de televiziune Antena3, strategia de comunicare a Partidului Democrat Liberal (PDL), referitoare la congresele celor trei partide ce alcătuiesc Uniunea Social Liberală (USL) și la mitingul uniunii, din sâmbăta dinaintea Floriilor ortodoxe, este de minimizare a importanței și rolului acestor evenimente atât pentru democrați-liberali, cât și pentru români, în general.

Acest articol nu face parte din strategia respectivă. Și asta nu pentru că autorul nu este deloc un apropriat al democrat-liberalilor și este chiar un inamic declarat al domnului Băsescu Traian, patronul incontestabil al PDL, ci pentru că cele trei congrese extraordinare și mitingul reunit ce le-a urmat au fost foarte bine organizate, au fost focalizate pe scopurile propuse și au avut impact mediatic major, așa că nu au cum să fie minimalizate.

Aceste evenimente au arătat cu prisosință capacitatea conducerii partidelor politice prezente de a le organiza în timp scurt și de a mobiliza  participanții la congrese și miting, participanți ce au avut și calitatea de reprezentanți al celor din organizațiile din care proveneau, așa că putem spune că, deși au fost prezenți aproape 11.000 de useliști, în spirit și prin reprezentare au fost acolo un milion de români sau chiar mai mulți.

Alte câteva milioane au urmărit măcar o știre din multele pe care le-au generat evenimentele despre care vorbim aici. Aceștia au putut vedea la televizor cum domnul Victor Ponta, președintele Partidului Social Democrat (PSD) rupe simbolic scrisoarea necitită pe care i-o adresase lui domnul Băsescu Traian, iar, în copie, și celorlalți doi președinți de partide unite. Au putut asculta discursurile inspirate și emulante ale „greilor” partidelor respective, inclusiv un „madrigal catren” depus atenției Congresului Extraordinar al Partidului Național Liberal (PNL) de mereu tânărul și incredibil de istețul domn de 95 de ani Mircea Ionescu-Quintus, după aprobarea, în unanimitate, a rezoluțiilor supuse votului în plen.

Deci, am avut de-a face cu o demonstrație reușită de forță politică, deosebit de importantă în perspectiva alegerilor locale, de peste două luni. Asta, deoarece pregătirea alegerilor „în teritoriu” a fost o adevărată piatră de încercare pentru unitatea USL, piatră ce, pe alocuri, a atârnat destul de greu de gâtul unora dintre membrii ce încercau să treacă înot apele tulburate ale politicii românești.

Mesajul nescris al USL din Sâmbăta lui Lazăr a fost că provincia poate conta pe „conducerea centrală”, unită în cuget și în țeluri și gata să guverneze Țara de cum se va ivi ocazia. Ceea ce este în concordanță cu mesajul scris, ce a constat din rezoluții identice, aprobate de fiecare partid în parte, la congresul său și reiterate în manifestările populare de la mitingul reunit ce le-a urmat acestor congrese. Rezoluții prin care se reconfirmă voința politică de a conlucra pentru rezultate comune la alegerile președinților și consiliilor județene, precum și ale primarilor din centre urbane importante.

Dar, cel puțin la suprafață, se pare că adevăratul obiectiv al celor trei congrese a fost adoptarea rezoluției prin care domnul Victor Ponta este nominalizat ca prim-ministru al Guvernului ce va fi format decum USL va dobândi majoritatea parlamentară, iar domnul Crin Antonescu este nominalizat drept candidatul USL la funcția de președinte al României, decum aceasta va fi scoasă la vot.

Această rezoluție este răspunsul dat de cei unsprezece mii de participanți domnului Băsescu, acel președinte de Țară ce a reitarat, pentru a nu știm câta oară, că el nu va numi un prim ministru desemnat de un partid politic decât dacă acel partid (și nu uniunea sau coaliția din care face parte) a câștigat majoritatea absolută a locurilor în Parlamentul României, pentru că așa a citit domnia sa Constituția Țării. Altfel, va desemna domnul Băsescu pe cine vrea domnia sa, și pace. Iar, dacă această desemnare nu este pe placul Parlamentului, acesta nu are decât să organizeze noi alegeri parlamentare, până când va ieși un partid, iar nu o coaliție, majoritar în acel Parlament.

Iată însă cum coaliția, respectiv USL, a emis un document cu valoare juridică, din care rezultă unitatea de decizie politică în cadrul uniunii, ca și când ar fi vorba de un singur partid, în cazul nominalizării premierului. Deci, în urma acestei „mutări”, domnul Băsescu nu mai ar mai avea de ales decât între a-l numi pe domnul Ponta premier, sau a încălca Constituția, chiar așa cum o citește domnia sa. Astfel, rezoluția comună devine un fapt politic important, ce nu va putea fi minimalizat de propaganda pedelistă, oricât ar încerca. Urmează să vedem ce „mutare” va mai face acum domnul președinte Băsescu.

Numai că, eu, cetățeanul român, nemembru al nici unuia dintre partidele USL, am rămas, din nou, pe dinafară, cu ocazia celor trei congrese și a mitingului ce le-a urmat.

Am avut, într-adevăr, ocazia de a urmări meciul fără rezultat final dintre cei 11.000 de congresiști serioși, angajați și motivați și un președinte de Țară cam plecat cu pluta, dar eu nu am avut nici un alt rol în aceste manifestări decât acesta de spectator și nici nu am văzut vreun interes pentru mine din partea nici unuia dintre jucători.

Nici măcar „mandatele” date nominalizaților la prim-ministrie și președinție de rezoluțiile aferente nu mă privesc sub nici o formă. Acolo se vorbeșe de România și nu de poporul său, adică de stat și nu de cetățean, iar ceea ce se zice este puțin important pentru mine, chiar dacă se folosesc vorbe ca „relansare economică”, „creșterea” statului, „cu o economie stabilă și competitivă la nivel european”.

Sau, este important, în sensul că mă îngrijorează continuarea folosirii cuvintelor fără fond. Nu știu cine a scris și cine a supervizat redactarea „mandatelor”, dar știu cine le-a aprobat, în unanimitate. Să nu fi fost între cei unsprezece mii de votanți unanimiști măcar unul care să sesizeze că nu de „economie stabilă” am eu nevoie, ci de creștere economică accentuată, astfel încâ să reducem decalajele economice masive dintre noi, românii, și restul Europei, precum nu de o „economie competititvă la nivel european” mă preocup eu, ci de una compatibilă cu celelalte state europene, mult mai dezvoltate economic decât România?!

Mai mult, unde este, în mandatul aprobat, imperativul curmării evaziunii fiscale și eliminării contrabandei, care mă necăjesc foarte tare, deoarece aceste flageluri îmi secătuiesc aproape jumătate din resursele Țării mele? De ce nu spune nimic acel mandat de eliminarea corupției instituționalizate, care îmi interzice mie, cetățeanului român, multe dintre drepturile și libertățile pe care Statul ar trebui să mi le asigure?

Poate dumneavoastră nu vi se par întemeiate aceste îngrijorări. Poate că veți zice că răspunsul la întrebările mele se regăsesc în programul de guvernare al USL, ce a fost menționat în mandat, neglijând astfel faptul că acest program ar fi trebuit să fie el însuși un mandat imperativ, decum va fi aprobat de Parlament, odată cu numirea Guvernului.

De altfel, la intervenția din sală a unui congresist al PNL, care cerea includerea în mandat a obligativității noii conduceri politice a Țării să repare nedreptățile suferite de unele categorii de cetățeni, cum sunt militarii pensionați, răspunsul venerabilului de la prezidiul congresului a fost că o asemenea problemă nu este pe ordinea de zi, iar soluția la aceasta se va regăsi oricum în programul de guvenare.

Formulând un asemenea mandat pentru șeful Executivului ce va să fie, cele trei congrese îmi spun mie, cetățeanului român, că ei consideră că actualul guvern are singura vină că nu prea se pricepe la economie și nu prea a reușit să o stabilizeze, dar ei se vor pricepe mai bine și o vor stabiliza și competiviza. Păi, asta este problema?!? Și asta este soluția, înlocuirea nepricepuților cu pricepuți în ale economiei?!?

Deci, pe un asemenea mandat, pot să mă aștept că cei din puterea politică actuală vor trece liniștiți în opoziție, fără să le reproșeze nimeni că au făcut legi anti-cetățean și anti-naționale, pe care le-au impus prin șantaj și corupție, că au spoliat banul public prin privatizări frauduloase și păgubitoare și prin distribuirea acestui ban către clienții lor politici, că au favorizat și au încurajat evaziunea fiscală și contrabanda de toate felurile, că au desconsiderat și umilit largi categorii de cetățeni și au transformat instituții esențiale ale statului în feude și sinecuri pentru ei și familiile lor!

Autorii și votanții rezoluției au trecut ușor cu vederea că, în numele aceleiași „stabilități economice” de care pomenesc ei în mandat, actuala guvernare, încă la putere, a luat măsuri severe antipopulație, de la diminuări de venituri la eliminări de subvenții și ajutoare, măsuri convenite cu exact aceleași organisme europene cu care, conform respectivului mandat, România ar trebui să intre în competiție. Ce m-ar putea determina pe mine să nu cred că și Guvernul Ponta va face exact același lucru?

Nici măcar mandatul candidatului USL pentru funcția de președinte al României nu spune nimic de reprezentarea mea, a cetățeanului român, prin această funcție. Ce îmi pasă mie de rolul de arbitru al președintelui de Țară?!? De ce acest candidat nu a primit mandat să formuleze politici naționale în favoarea mea, în domeniile constituționale ale externelor și securității și apărării naționale?

Deci, cu toată importanța de netăgăduit a acestor congrese, cu toată admirația pentru capacitatea organizatorică și de mobilizare dovedită de cele trei partide, cu toată compatibilitatea de țeluri referitoare la eliminarea din conducerea Țrăii a domnului Băsescu Traian și a partidului său de casă și de suflet, eu, cetățeanul român, mă regăsesc în evenimentele din sâmbăta trecută doar ca un simplu și nebăgat în seamă spectator la un meci între cei 11.000 participanți la congres și individul de la Cotroceni, meci ce are ca miză puterea politică în România.

Un meci cu rezultatul încă indecis și, în care, eu m-aș bucura ca Băsescu să piardă, deși nu am cum să țin cu potențialii câștigători. Pentru că nici ei nu îmi dau de înțeles că ar ține cu mine.