luni, 6 iulie 2015

De explicat

Oficial, oricine își dă cu părerea, într-o rețea de socializare, este formator de opinie. Nu contează ce îl mână sau o mână pe acel sau pe acea cineva să își dea cu părerea. Important este să comunice în masă. Unii chiar au o părere și simt un imbold de nestavilit să își dea mai departe părerea proprie, cui vrea să afle despre ea, deși habar nu au cum de le-a venit ea, părerea. Alții nu au vreo părere, dar vine cineva și le spune ce părere ar fi bine să aibă, iar ei și-o însușesc și le-o comunică și celorlalți, ca găina din poveste, aceea care a născut o mărgică, în locul unui ou de aur. Și mai sunt și cei ce se află la serviciu atunci când emit păreri, în chip de formatori de opinie. Adică, sunt plătiți pentru a face așa ceva.

Foto: gifemotions.tumblr.com

Din păcate, niciuna dintre aceste categorii nu își formează opiniile bazându-se pe ceva. Pe informații, de exemplu, ori pe știință, sau pe metode de investigație teoretică a unei realități oarecare. În deplin contrast, cei ce se califică prin pregătire și profesie să facă asemenea demersuri nu sunt și formatori de opinie, în același timp. Cel puțin nu sunt prezenți în rețelele de socializare online cu acest titlu sau cu această pretenție.
O vorbă populară românească spune că la fotbal, la femei și la mașini se pricepe toată lumea. Adică, oricine poate să emită păreri despre aceste subiecte, fără să i se ceară vreo argumentare a lor. Mai nou, văd cu surprindere că și la finanțele mondiale, la sistemele bancare multinaționale, la guvernarea macroeconomică națională și comunitară, precum și la promovarea demnității popoarelor se pricepe toată lumea.
Asta, pe când realitatea este exact pe dos. Nu numai că nu se pricep la așa ceva formatorii de opinie ce își dau cu părerea în masă, dar nici guvernanții, cei care iau decizii în aceste domenii financiar-bancare și de gestionare a averii publice nu prea au habar despre ce este vorba.
Din această situație rezultă două stări publice nefirești. Una este guvernată de o perpetuă improvizație, atât în discuție, cât și în decizie. Cealaltă este guvernată de o masivă manipulare a publicului, public care, în situația cea mai favorabilă, este făcut să nu mai înțeleagă nimic, iar în cea mai defavorabilă, să le dea girul credibilității celor ce, de fapt, nu îi vor binele, deoarece binele public este opusul binelui personal pe care răii ăștia îl urmăresc în mod constant.
În rest, discuția publică românească este ca la fotbal, indiferent de subiect. Câțiva fac galerie gălăgioasă unei idei sau unui exponent al ideii, pe când alții țin, de-ai dracului, exact cu ideea opusă ori cu exponentul ei. De ce? Habar nu au, dar le place. Pentru că pot să strige „Hai, Cutare!” fără grijă. Iar dacă Cutare mai face și vreo fentă din șold, de își descumpănește adversarii, atunci să te ții! Avem parte de chiote și urale de la publicul românesc pentru trei zile neîntrerupte. După care, trecem la alt subiect, cu care să țină unii sau alții.
Astăzi, subiectul este Grecia și guvernul ei. Pentru publicul românesc, acesta este exclusiv un subiect de galerie. Dacă Grecia ar dispărea peste noapte, fărâmițându-se în cetăți-stat, ca pe vremea lui Pericle, iar despre asta nu s-ar anunța la televizor, ori pe Twitter, niciun român nu ar simți că s-a întâmplat ceva. Cum nici despre alții din vecinătate nu au știut românii nimic. De exemplu, când au fost cele două războaie de la granițele de sud și de est ale României, din anii 1990 sau de anul trecut.
Așa că nici nu merită ca cineva să stea și să explice publicului de galerie din România care este problema grecească și ce invățăminte ar putea trage acest public din ea, pentru binele său.



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu