duminică, 31 ianuarie 2016

Anul electoral românesc

În anul 2016, în România, vor avea loc alegeri pentru autoritățile locale și pentru Parlament. Așa cum stau lucrurile acum, în prima lună a anului, parcă ne-am afla în urmă cu 70 de ani și nu la mijlocul celui de-al doilea deceniu al primului secol din mileniul trei. Cel puțin din punct de vedere electoral.

Foto: etimpu.com

Adică, nu sunt alții în Europa mai dezvoltați decât noi, din toate punctele de vedere, inclusiv din cel electoral, ci suntem noi întârziații Europei, dacă nu chiar retardații ei, tot din toate punctele de vedere. Dar, mai ales, din cel electoral.
Starea de lucruri actuală, care se va prelungi de-a lungul întregului an electoral, poate fi numită cu termenul englezesc de „business as usual”, care semnifică intenția guvernanților și a publicului guvernat de a nu schimba nimic din modul lor de guvernare. De data asta, în domeniul alegerilor.
Așa că ne așteptăm să votăm la fel ca și în trecut, folosind listele electorale cu milioane de fictivi în ele, votând de câte ori avem curajul, în țară, la țară și în străinătate, numărând cu stângăcie voturile în nu mai puțin de șapte manipulări ale buletinelor de vot și ale rapoartelor cu rezultatele numărării, precum și controlând electronic datele statistice, prin soft și prin „strucrurile” abilitate, pe care nu le controlează nimeni.
Toată lumea speră, ca și în trecut, că partidele mari se vor controla unul pe celălalt, astfel încât manipularea rezultatelor să nu fie masivă, ci să reflecte, cât de cât, intențiile de vot ale electoratului. De fapt, acest control încrucișat înseamnă că activiștii de partid se vor supraveghea unii pe ceilalți. Și atât.
Ce ne facem însă cu situațiile în care partidele se înțeleg între ele? Ce ne facem cu trădătorii de partid? Ce ne facem cu absenteiștii? Ce ne facem cu votul multiplu? Ce ne facem cu votul cumpărat? Ce ne facem cu votul idiot? Ce ne facem cu banii de campanie? Și cu datoriile de campanie electorală, rostogolite de la an electoral la an electoral?
Ce ne facem cu interesul cetățeanului? Că, în ceea ce privește interesul de partid, ne-am lămurit. Singurul interes al tuturor politicienilor este să ajungă la putere. Mai departe, vine Dumnezeu cu mila Lui. Că ei, politicienii, au altă treabă decât să guverneze. Până la următoarele alegeri. Și, apoi, tot așa. Business as usual, cum spuneam.
Desigur, totul va fi vopsit politic și electoral cu o culoare de camuflaj. Unele pete de culoare au apărut deja. Partidele Social Democrat și Național Liberal se „răsboiesc” mediatic pe tema numărului de tururi de alegeri locale, cu declarații pompoase și chiar incendiare, în condițiile în care și unii și ceilalți au convenit de multă vreme cum să stea lucrurile. Mai înainte de asta a fost pata de culoare dată de tema falsă și irelevantă a votului prin corespondență. Va veni în discuție, foarte curând, și tema listelor electorale.
Realitatea ascunsă după aceste pete de camuflaj este că partidele sunt foarte mulțumite de starea actuală de lucruri și nu vor să o schimbe. Cu niciun chip. Și, atunci, joacă un joc penibil în doi, în care se prefac ba că unul face un pas înainte și celălalt înapoi, ba că invers, ele rămânând, de fapt, pe loc. Și noi, electoralul, batem din palme ritmul, pe margini.
Problema este că acest joc și acest sistem electoral au rezultate deosebit de previzibile. Adică, suntem sută la sută siguri că vom avea în primării, în consilii și în Parlament aceleași figuri, aceiași autodidacți sau semidocți, plini de doctorate, aceiași neinstruiți plini de grade militare înalte, aceiași șefi de mafii locale și centrale sau locotenenți ai mafioților, aceiași pușcăriași de facto sau viitori infractori, aceiași corupți până în măduva oaselor, aceiași incapabili de formularea și punerea în practică a celei mai rudimentare politici publice, aceiași găunoși moral și șantajabili, pe care i-am avut și până acum.
Să nu uităm că fiecare dintre ei va investi, în campania electorală, bani proveniți din buzunarul propriu sau de la famiglia sa mafiotă. Sau de la sponsori ori de la investitorii în afacerea asta cu partide. Ceea ce înseamnă că fiecare este pregătit să recupereze investiția și să obțină și un profit substanțial, după alegeri. Din banul public, desigur.
Deci, tot în modul „business as usual”, ne așteptăm cu certitudine că țara va fi, în continuare, jefuită de clasa sa politică, în cârdășie cu electoratul activ, care se lasă. Probabil, pe ideea că îi va pica și lui, electoratului, ceva.
Interesant este că recuperarea acestei inapoieri de șapte decenii nu presupune o accelerare a dezvoltării naționale. Cel puțin în domeniul electoral, este suficient un salt peste timp, de atunci, din anul electoral 1946, în anul 2016. Salt care s-ar putea petrece în câteva zile.
Este suficient ca guvernul actual de „tehnocrați” să pregătească și să planifice un pachet electoral de secolul 21. Ceea ce se poate întâmpla într-un timp record, deoarece toată munca de gândire și de experimentare a fost deja făcută. Așa cum există deja și infrastructura necesară, peste tot în România. Și în străinătate.
Mă refer la votul electronic sută la sută.
Acesta presupune ca autoritatea electorală să se transforme într-o bancă de gestionare a averii electorale, în care unitatea de măsură este votul.
La fel ca într-o bancă comercială, autoritatea poate să emită dreptul de vot oricui are acest drept și îi va cere instrumentele de exercitare a lui, așa cum se emit cărțile de debit bancare, în urma deschiderii unui cont. Operațiile electorale făcute în acest sistem nu pot fi fraudate mai mult decât sunt fraudate operațiile cu bani din conturi, pentru milioane de utilizatori ai cardurilor.
Costurile unui astfel de sistem sunt ridicol de mici. Nu cred că s-ar ajunge la cinci lei de cetățean cu drept de vot. Și includ aici și eventualele profituri ale contractorilor. Adică, cu 20 de milioane de euro s-ar putea implementa sistemul de vot electronic în toată România, până în cel mai abandonat cătun, unul fără electricitate și fără apă curentă.
Dar, cine ar fi intersat de un asemenea salt peste timp și, mai ales, peste mentalități, atunci când păstrarea lucrurilor așa cum sunt ele acum este deosebit de benefică pentru atât de multă lume? Că, doar, mai binele este răul binelui, spunea bunica. Depinde al cui e binele, completam eu, obraznic.