joi, 28 ianuarie 2016

La pensii: finalul

Acum aproape un an, la începutul lunii februarie, pe blogul ce îmi poartă numele, publicam un text intitulat „Legea pensiilor militare pe întelesul meu”. De atunci și până astăzi, acest articol deține recordul de accesări, între toate textele mele de pe acest blog. Ceea ce nu-mi face deloc plăcere, din două motive.

Foto: en.people.cn

Primul este că mă simt vinovat față de toți cei ce au deschis acel text în speranța că vor afla vreo explicație privind conținutul legii, pe când eu scriam doar că sunt convins că legea, oricare ar fi ea, va fi una proastă și în detrimentul pensionarilor militari, în general, deoarece cei ce o vor scrie, o vor vota și o vor implementa sunt tot ăia care au scris, votat și implementat legile precedente, din ultimii zece ani, deosebit de proaste și de păguboase pentru militarii pensionari, chiar dacă unii dintre ei au primit pensii mai mari.
Al doilea motiv să nu îmi facă plăcere că tocmai articolul ăsta este cel mai popular dintre cele scrise de mine a fost că eu publicasem și alte articole, mult mai serioase și mai importante pentru public, în care abordam teme de-a dreptul existențiale pentru poporul meu și pentru patria lui, articole ce nu au avut nici pe departe audiența acestuia, cel despre legea pensiilor. Dar cu cititorul de blog nu pot să mă pun. El citește ce vrea el, nu ce cred eu că este important pentru el și pentru restul publicului.
De atunci, am evitat cu intenție să comentez fenomenul legiferării pensiilor militare de stat. Fenomen ce a cunoscut o amploare deosebită în anul care s-a scurs și care s-a soldat cu o lege votată, promulgată, publicată, amendată printr-o ordonanță de urgență și răstălmăcită prin normele de aplicare, norme ce au apărut, evident, cu întârziere, și au fost comunicate diferit și distorsionat de fiecare emitent instituțional în parte.
Cu alte cuvinte, scriitorii, votanții și implementanții legii pensiilor militare de stat mi-or fi citit, la rândul lor, articolul în care explicam faptul că ei nu sunt în stare de mai mult și s-au străduit din răsputeri să îmi dea dreptate.
Vestea bună este că legea există. Pe baza ei se repară monstruozitatea legislativă promovată de Băsescu, Boc și Oprea, prin care militarii deveneau asistați social după încheierea serviciului activ, iar nivelul de asistență socială de care se bucurau ei era „calculat” în funcție de o contribuție la fondul de pensii de asigurări sociale pe care niciunul nu o plătise vreodată, în cariera lui militară, dar pe care Oprea Gabriel, zis și Girofar, o stabilise că ar fi plătit-o, dacă era să o plătească, în funcție de interesele lui de partid.
Însă, așa cum anticipam, reparația asta este, de fapt, doar o cârpeală. Iar modul de aplicare este, din nou, unul complicat în mod inutil, prin care se pot face, din nou, abuzuri, astfel încât unii și alții, mai ales activiștii actuali de partid oprist, să fie și mai bine plătiți de la stat, decât până acum.
Din nou, pensionarii militari sunt puși pe drumuri, să meargă în cel puțin două locuri, să întocmească cel puțin două acte și să facă dovada că ei au fost militari și că au îndeplinit funcțiile și misiunile înscrise în Ordinul de zi pe unitate, document cu durată de păstrare permanentă în arhivele statului și care le-a reglementat juridic întregul parcurs în cariera militară, dar despre care legiuitorul nu a aflat încă.
Termenele prevăzute în lege pentru asta sunt relaxate, revizuirea pensiei prin noua procedură, pe baza noii legi, putând dura și doi ani. Nu îmi este clar dacă avem de a face aici cu o cursă, în care cei ce pornesc primii ajung înaintea celorlalți, sau toată lumea va fi tratată egal, îndiferent de capacitatea fiecăruia de a se deplasa și de a întocmi documentele cerute de proceduri.
Singurul lucru bun este că, de data asta, nimeni nu va mai avea pensia diminuată.
Mi se pare total lipsit de rațiune să continui să discut public acest subiect. Ca urmare, înainte de a-i pune punct, vreau să consemnez următoarele aspecte.
Legea pensiilor militare de stat ar fi trebuit să reglementeze ce este cu cei ce își servesc patria sub arme, după încheirea serviciului activ, pentru viitorul previzibil, de cel puțin o generație de militari, adică de 20 – 25 de ani. Nu o face. Ba, mai rău, ea, legea, a fost deja amendată, chiar înainte de a intra în vigoare. Și, ne așteptăm să sufere, și pe mai departe, modificări, rectificări și amendări, în funcție de „portițele” pe care vor vrea să le deschidă unii și alții, pentru a-și pune în conturi un leu în plus, ca semn de prețuire pentru munca de partid depusă. Consecința fiind continua bulversare a actualilor militari activi.
Legea asta ar fi trebuit integrată într-un corp de legi privind puterea militară a României, dar nu este. Ea nu este în concordanță nici măcar cu legea privind rezerva activă și profesională, ce a apărut aproape simultan. Ca să nu mai vorbim că, în momentul în care va apărea legea privind forțele armate și sistemul național de apărare, vor trebui amendate toate celelalte legi de referință. Din nou. De exemplu, vom afla că polițiștii nu mai sunt militari în activitate și, în consecință, nu pot fi nici beneficiari de pensii militare. Așa că, intenționat sau din prostie, legea pensiilor militare de stat contribuie în mai mare măsură la bulversarea legislativă a domeniului puterii militare, decât la ordonarea lui juridică.
În viitorul previzibil, militarii activi, în rezervă și în retragere nu vor fi plătiți pentru serviciul militar depus în folosul patriei, ci pentru că îi lasă, ori chiar îi încurajează pe activiștii de partid, unii dintre ei provenind chiar din rândul lor, să facă varză din orice instrument de reglementare, cu rezultatul că vor putea ciupi și ei, legal, un leu în puls de la statul ăsta, atât de jegmănit, de altfel.