miercuri, 25 iulie 2012

Războiul civil


După sfârșitul războiului rece și, implicit, după colapsul Uniunii Sovietice, părerea unanimă a strategilor și analiștilor adevărați a fost că un război de invazie în Europa nu poate avea loc într-un viitor previzibil. Această părere și-a găsit un loc de frunte în strategiile de securitate națională sau internațională ale majorității statelor europene și NATO, adică în politicile și planurile strategice de apărare, care au păstrat același pronostic și pentru primele decenii al Secolului 21.


Când Federația Rusă a invadat, efectiv și militar, Georgia, acum patru ani, aceiași strategi și analiști au zis că acel episod nu infirma, de fapt, predicția lor. În spiritul metodologic al geografiei politice, au recunoscut că nici nu se gândiseră că Georgia ar face parte din Europa despre care vorbeau ei. Adică, părerea lor poate rămâne valabilă, dar pentru alte nații, mai europene decât restul Europei de la Atlantic la Munții Urali. De data asta, Statele Baltice nu i-au mai crezut și și-au luat ce măsuri au crezut ele de cuviință, în cadrul NATO, pentru ca niciodată Rusia, sau oricine altcineva, să nu le mai poată invada.
Nimeni nu s-a preocupat și, se pare, nu se preocupă nici în prezent să prezică dacă un război civil este posibil sau nu în Europa, în viitorul previzibl. Pur și simplu, un asemena subiect nu se găsește pe nicio agendă de dezbateri de securitate națională și internațională.
Asta, până la domnul Băsescu Traian. Desigur, deocamdată, domnia sa a introdus doar subiectul loviturii de stat în discursul public european, dar cei care se pricep la domeniu știu că orice lovitură de stat, dacă rămâne nefinalizată, într-un sens ori în celălalt, duce la un război civil. Deci, pasul următor loviturii de stat băsesciene ar putea fi un războiul civil în România.
În succesiune istorică, de când a dobândit cel de-al doilea mandat, în decembrie 2009, domnul Băsescu a tot încercat să își consolideze Regimul ce îi poartă numele prin controlul absolut asupra Parlamentului, Guvernului și Justiției. Când, datorită extrem de proastei guvernări și sub presiunea străzii, a trebuit să renunțe la Guvernul Boc, a încercat menținerea controlului prin instituirea Guvernului Ungureanu.
Acest Guvern Ungureanu a căzut în mod neașteptat și deosebit de repede de la investire, prin trădarea dezertorilor din Parlament ai domnului „general” Oprea, care au primit la schimb o alianță fermă și bătută în cuiele tribunalului cu partidul domnului premier Ponta, precum și posibile garanții că nu vor păți nimic în urma auditului asupra propriei lor participări la guvernarea Boc-Ungureanu.
La acel moment, domnul Băsescu era încă asigurat că își păstrează fotoliul prezidențial, prin controlul menținut asupra celor două camere ale Parlamentului, Curții Constituționale, Parchetului și serviciilor secrete. De aceea, l-a nominalizat pe domnul Ponta premier, cu scopul declarat și vizibil de a-l compromite, de a-i arunca în spate toate efectele negative ale proastei guvernări bociste și de a-l sacrifica la momentul oportun, inclusiv prin acuze de corupție electorală, deoarece acest Guvern Ponta a fost organizatorul alegerilor locale din iunie și va fi organizatorul celor generale din toamnă-iarnă.
La sfârșitul lunii mai, era deja evident că orice încercare de deposedare a domnului Băsescu de pârghiile de control ale acestor „instituții” ale statului român nu se poate face altfel decât prin forță, pentru că domnul Băsescu a refuzat cu obstinație și înverșunare să renunțe la ceea ce ținea în pumnul strâns.
De aceea, o lună și ceva mai târziu, suspendarea domniei sale cu forța majorității parlamentare a fost etichetată ca lovitură de stat.
În momentul de față, domnul Băsescu nu mai are controlul asupra Guvernului și Parlamentului. Pentru perioada cât este suspendat din funcția de președinte al României, nu mai are nici controlul formal asupra serviciilor secrete și Armatei. Însă, domnia sa păstrează controlul politic asupra Partidului său, Democrat Liberal, și asupra tuturor celor aflați în demnități publice, numiți de dânsul, fie formal ori informal, dar ale căror dosare le are sub pernă. Și mai are domnul Băsescu controlul informal asupra doamnei Kővesi și domnului Morar de la Procuratură, ceea ce nu este puțin lucru.
Este extrem de puțin credibil că domnul Băsescu va sta și va aștepta liniștit rezultatul referendumului de duminică, 29 iulie 2012.
Sunt convins că și-a pregătit deja pașii următori. Dacă, până în prezent, a acționat mai mult pentru minimizarea dezastrului politic în care se află și pentru menținerea sa ca jucător în meciul referendumului, poziția domniei sale se va schimba radical odată cu anunțarea rezultatelor votului.
Dacă acest rezultat îi va fi cât de cât favorabil, în sensul că îi va permite să revină la Cotroceni, următorii pași băsiști vor fi să recâștige cât mai mult din controlul pierdut asupra „instituțiilor” statului.
Prin serviciile secrete, reintrate formal sub comanda sa, precum și prin procurorii controlabili, va exercita o presiune extremă asupra unui număr suficient de mare de parlamentari pentru a răsturna majoritatea actuală, chiar înainte de alegerile generale. Acești parlamentari movibili sunt de două categorii: cei controlați de diferite servicii ce le-au conferit grade militare la vedere sau în taină, precum și cei corupți, șantajabili sau chiar mafioți. Deci, la începerea noii sesiuni parlamentare, în toamnă, cele două Camere vor fi din nou sub controlul său. Cu siguranță, președintele Senatului va fi din nou schimbat. Domnului Antonescu i se va cere demisia din toate funcțiile politice, conform propriei promisiuni, deși a fost una nuanțată, iar acesta va fi înlocuit cu un exponent al noii majorități băsiste.
Nu cred că domnul Băsescu va dori schimbarea Guvernului Ponta. S-ar putea să fie mult mai mulțumit să îl aibă pe domnul Ponta adversar declarat, să își bată în continuare joc de domnia sa în public și să îl încurce cât se poate de grav în actul de guvernare, ca să aibă de ce să îl arate cu degetul și să îi pună în seamă tot ceea ce merge prost în România. Astfel, va lovi în plin Uniuniea Social Liberală, care nu trebuie să mai rămână unită până la alegeri, în nici un chip.
Rezultatele scontante ale unui asemena comportament vor fi consolidarea puterii băsiste în stat, reconfirmarea dominației sale ca o garanție supremă a continuării fără teamă a spolierii Țării și ridicarea partidului domniei sale în alegeri la un scor ce îi va permite să redobândească frâieie guvernării.
Dacă va pierde referendumul, indiferent la ce scor și în ce condiții, va fi pentru prima dată când domnul Băsescu pierde niște alegeri. Deci, nu există precedent din care să deducem cum s-ar comporta domnia sa într-o asemena situație. Dar, comportamentul său de până acum ne face să credem că domnul Băsescu nu este gata să accepte un asemena rezultat.
Cel mai probabil, va contesta validitatea referendumului fie pe motiv de prezență, în condițiile în care „totalul cetățenilor români cu drept de vot” din care se calculează majoritatea pentru validare este o cifră aleatoare și interpretabilă, fie pe motiv de furt electoral, în cantități de două-trei milioane de voturi. Această supoziție se bazează pe temele deja introduse în discuția publică de domnul Băsescu însuși și partidul domniei sale.
Este foarte credibil că, în asemenea condiții, toți parlamentarii băsiști, precum și mulți demnitari și funcționari cu rang înalt vor declara, la rândul lor, că nu recunosc rezultatele „viciate” ale referendumului și că, pentru ei și „instituțiile” în fruntea cărora se află, domnul Băsescu rămâne președintele României.
Acesta ar fi, deja un război civil, numai că unul rece. Baricadați la propriu în sedii și birouri, sau doar la figurat, ascunzând ștampila în buzunar, când pleacă acasă, acești demnitari se vor constitui într-o tabără băsistă de luptă și rezistență. Interesant va fi să vedem cum va arăta o asemena rezistență în teritoriu. Probabil că Județul Alba va pleca să lupte în munți și îi va invita și pe cei din Arad să i se alăture, pe când primăriile băsisto-pedeliste vor instala sârmă ghimpată în jurul clădirilor. Violențele vor fi mai mult verbale, dar nu sunt excluse nici unele îmbrânceli.
Acum se va vedea și rostul cel adevărat al avansărilor în grade militare ale politicienilor civili. Mulți dintre ei sunt ori erau primari de orașe și comune. Aceștia își vor pune uniformele și vor deveni „warlords” sau „boieri ai războiului”, fiecare colonel comandând cel puțin o grupă de opt pușcași. Nu contează dacă puștile sunt de vânătoare sau carabine fără muniție. Contează controlul militarizat al teritoriului. Nimeni nu va mai putea circula fără să fie controlat sau controlată la punctele de trecere. Cred că domnul general cu două stele, plutonierul-primar de la Sectorul 2 al Capitalei ar putea să comande chiar și o companie de aproape o sută de voluntari înarmați cu cozi de lopată.
Făcând bravadă militară, aceștia și alții ca ei, cum sunt cei din presă, contează foarte mult pe faptul că adevărații militari, care ar putea să îi pună la punct și la locul lor, nu prea mai există. Cei activi de astăzi sunt, în marea lor majoritate, slab pregătiți, prost dotați și total nemotivați să lupte împotriva altor concetățeni pentru puterea în stat, care nici măcar nu mai este al lor, ei fiind simpli mercenari. Cei în rezervă au grija zilei de mâine și nu le vine să o sacrifice pe altarul patriotismului politic.
În negocierile ce vor urma cu necesitate între Guvern și băsiști, se vor aduce foarte repede în discuție și anumite variante de compromis. De exemplu, s-ar putea propune ca domnul Băsescu să fie, în continuare, președinte, dar nu al întregii Românii, ci doar a unei părți, cum ar fi Republica Federativă Moldova, care să cuprindă, la un loc, provincia românească și republica cu același nume, precum și alte teritorii locuite de moldoveni, mai la est, la nord și la sud de actualele granițe politice. Sau, președinte al Republicii Moților, formată pe teritoriul actualelor județe Alba și Arad, unde ar fi ales cu o majoritate covârșitoare de voturi.
Mai sunt multe de speculat într-un asemena scenariu, foarte plauzibil, de alfel.
Concluzia este că, oricât de departe ne-am duce cu gândul, indiferent de rezultatul votului la referendumul de demitere al președintelui Băsescu Traian și în orice direcție s-ar porni România începând cu 30 iulie 2012, viitorul imediat al nației noastre este extrem de sumbru. Vinovații aparenți sunt deja identificați în persoanele politicienilor și demnitarilor ce ne conduc acum și de două decenii încoace, în frunte cu domnul Băsescu Traian și alături de stăpânii străini ai României, precum și în liota de profitori de toate spețele din rândul populației băștinașe.
Vinovatul real al acestei situații sunt eu, pentru că am lăsat lucrurile să ajungă aici și pentru că stau numai să contemplu situația aceasta și să fac preziceri amare despre Țară și oamenii ei, în loc să pun mâna și să fac ordine în jurul meu.
Și, ca mine, suntem mulți. Tare mulți...

Post Scriptum:

Semnalând acest articol pe FaceBook, un domn mi-a cerut să explic ce înțeleg eu prin viitorul imediat, un an sau cât?

Iată ce i-am răspuns:

Nu mă gândesc la ani, ci la zile. De cum se va termina referendumul și bătălia pentru maximizarea sau minimizarea rezultatului acestuia, după caz, adică vreo zece zile, toată lumea, cu politicienii în cap și cu „presa”  în coadă, va intra în „campania electorală” neoficială, care se va finaliza cu savurarea victoriei parțiale ș cu lingerea rănilor minore, până la sfârșitul anului acestuia. După care se vor „reașeza” puterea și opoziția și se vor pune la treabă, adică să își acopere cheltuielile unui an greu și costisitor în lupta pentru puterea politică. Mai departe, o vor ține tot așa. Deci, acesta este viitorul imediat. 
Problema este că, exact în același timp, Țara se confruntă cu câteva mari probleme presante, de la secetă la criza Euro și de la lipsa investițiilor și „absorbția” banului european până la necolectarea taxelor și impozitelor pentru finanțarea bugetului de stat și a bugetului de asigurări sociale. Probleme care nu vor fi rezolvate de nimeni, pentru că nimeni nu are nici timp, nici pricepere să le rezolve. Se vor face doar ceva cârpeli, de gura lumii. 
Și se mai confruntă Țara și cu o strategică lipsă de viziune, cu absența unui ideal național și cu o cruntă dezbinare între români. Și, iarăși, nu este nimeni să pună mâna, mintea și inima să rezolve și aceste probleme.