marți, 11 decembrie 2012

La ce ne trebuie Parlamentul?

În miezul nopții de marți, 11 decembrie 2012, l-am auzit pe un domn realizator de emisiuni monopersoană la televiziunea Antena 3 și dovedit formator de opinie a cel puțin cinci mii de cetățeni, explicând de ce nu este domnia sa de acord cu votul uninominal pur. Pentru că, la rigoare, acesta ar putea duce la un Parlament unipartid și, mai ales, pentru că cei 49 la sută care au votat cu perdanții nu vor fi reprezentanți în acel Parlament. Am coroborat această opinie cu una exprimată, mai devreme, tot la televiziune, de o doamnă parlamentar, care spunea cu credință că misiunea domniei sale este să voteze legi și atât.


Sunt nevoit să constat că cei doi, la fel ca mulți alții, habar nu au la ce ne trebuie un Parlament. Și, probabil, nici nu le pasă că nu au habar de asta. 

Foarte pe scurt, Parlamentul este despre reprezentarea milioanelor de cetățeni. Aceștia sunt grupați teritorial și își aleg un reprezentant la un anumit număr dintre ei, cum ar fi, de pildă, 100.000, într-un colegiu uninominal, dintr-o circumscripție electorală. Deci, fiecare dintre cei 100.000 locuitori pe acel areal sunt reprezenanți de un singur parlamentar. Iar cine va fi, nominal și concret acel reprezentant, se stabilește prin sufragiu, adică prin vot. Desigur, unii l-ar prefera pe un anumit candidat, pe când alții pe alt anumit candidat. După ce s-a lămurit ce candidat a câștigat alegerile, sau, după caz și după legea românească în vigoare, le-a pierdut, dar este totuși preferat celui cu mai multe voturi, acel câștigător sau preferat îi va reprezenta în Parlament pe toți cei 100.000 de locuitori ai colegiului său, indiferent cu cine au votat ei. Explicația aceasta este pentru minți normale.

În România, însă, o minte bolnavă, care a văzut ceva la nemți dar nu a înțeles nimic, a venit  cu „ideea” de a îi pune și pe cei cu vot minoritar să fie reprezentați, prin suplimentarea de locuri în Parlament. Alte minți nu atât de bolnave pe cât de șmechere, au văzut în „ideea” asta o formă de a trăi pe banul public tot restul vieții și au votat în Parlament transformarea ei într-o lege ce a fost promulgată de președintele de atunci Băsescu Traian și a fost apărată cu dinții și ghearele de curtenii constituționali, în vara ce a trecut.

Tot foarte pe scurt, activitatea parlamentară este despre votarea de legi doar într-o proprție de 20 la sută, 80 la sută trebuind să fie activitate de control și supraveghere parlamentare a modului de respectare a legilor și de îndeplinire a hotărârilor și deciziilor Parlamentului, mai ales a cheltuirii banului public.

În România, însă, parlamentarii nu știu ce caută în Parlament. Ei cred că activitatea principală este să ridice mâna la vot sau să apese pe butoanele din fața scaunului lor.

Vestea proastă este că, în România, așa o să fie și de acum înainte, pentru că cei aleși nu au cum să înțeleagă aceste lucruri simple și nici cum să schimbe în mai bine un sistem ce a fost creat special pentru ca ei să fie în Parlament.

Vestea bună... nu este.

2 comentarii:

  1. Victorie! Hai că se poate! La viitoarele alegeri vom intra în parlament toţi cei care ne vom prezenta la vot! :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Sau, „algeți-mă pe mine ca să îmi fie bine!”

      Ștergere