vineri, 22 martie 2013

De-neînlocuitul

Joi, 21 martie 2013, domnul Băsescu Traian, comandantul Forțelor Armate, președintele Consiliului Suprem de Apărare a Țării și președintele României a descoperit și anihilat „un act de trădare națională” și „un act împotriva securității naționale și a Armatei Române”. Și, la fel ca găina din povestea Punguța cu doi bani, care și-a anunțat cu voce tare emiterea unei mărgeluțe, domnul Băsescu a anunțat realizarea domniei sale cu surle și tobe, într-o „declarație de presă”.


Deoarece paragraful referitor la acest caz, din transcriptul publicat pe site-ul prezidențial al respectivei „declarații de presă”, cuprinde nu mai puțin de 1081 cuvinte, ceea ce îl face imposibil de citit și înțeles, vă spun eu, acum, în câteva cuvinte, despre ce este vorba cu trădarea și apărarea securității naționale. Domnul Băsescu a primit spre promulgare o lege de modificare a Statutului cadrelor militare și a constatat că modificarea se referea la condiția de ieșire obligatorie din serviciul activ a ofițerilor care îndeplinesc vârsta standard de pensionare sau care nu îndeplinesc baremele de condiție fizică stabilite. Rămânerea în activitate ar presupune o aprobare anuală, dată de „conducătorul instituției”, dar nu mai târziu de împlinirea vârstei de 60 de ani. A mai constatat domnul Băsescu că domnia sa nu poate fi de acord cu aceste modificări, fiind foarte mulțumit cu situația actuală, când ofițerii ies la pensie la 60 de ani, deși vârsta de pensionare este de 55 de ani și șase luni, iar neîndeplinirea baremelor de condiție fizică nu are nicio consecință.
Unde ar fi, în această relatare, trădarea națională sau atacul împotriva securității naționale și Armatei României? Numai domnul Băsescu știe. Domnia sa crede că aplicarea legii imediat după publicare ar duce la o „decapitare de 41 de generali”. Se pare că domnul Băsescu nu a vrut chiar să ne facă să credem că generalii respectivi își vor pierde, la propriu, capetele, deși un cititor sau ascultător neavizat sau neatent al vorbelor sale ar ajunge foarte ușor la un asemenea înțeles. Domnia sa a vrut, probabil, să spună că armata ar fi decapitată prin scoaterea celor 41 de generali din activitate, ceea ce, în mintea prezidențială, ar echivala cu o trădare națională sau cu un act împotriva securității naționale și Armatei României, dar nu i-a ieșit din prima încercare.
Desigur, orice om cu capul pe umeri și-ar da seama că domnul Băsescu exagerează. La fel cum zicea, mai demult, de amenințarea moldovenească, ori de pericolul rusesc de a confisca Marea Neagră, sau de lovitura de stat dată de Parlament, deși niciunul dintre aceste evenimente nu s-a dovedit real vreodată, tot așa vorbește acum de trădare și acte împotriva Țării și Armatei sale, când, de fapt, avem de-a face cu niște detalii administrative.
Orice armată normală, indiferent de mărime și putere, își construiește sistemul de comandă și control pe principiul că nimeni nu este de neînlocuit. Acest principiu vine din străfundurile științei războiului și se bazează pe observația de bun simț că un om de neînlocuit devine automat cea mai mare vulnerabilitate a sistemului de putere militară sau un centru de greutate ce va fi supus atacurilor preferențiale ale adversarului. Pe timp de pace, de-neînlocuitul va fi supus tentativelor de corupere sau de neutralizare a lui, în principal prin discreditare, iar, pe timp de război, va fi ținta preferată a loviturilor inamicului. Pentru aplicarea acestui principiu, orice comandant sau șef are un locțiitor, adică pe cineva care îi poate ține sau lua locul instantaneu, fără ca unitatea militară sau comandamentul să sufere câtuși de puțin.
Este, deci, normal ca Parlamentul să decidă ca din corpul activ al ofițerilor să facă parte doar acei generali care îndeplinesc anumite condiții de vârstă și pregătire fizică și să îi scoată din activitate pe cei care nu le îndeplinesc, fără să se preocupe că, datorită acestei decizii firești, s-ar putea produce o „decapitare” a Armatei, pentru simplul fapt că acest lucru nu este posibil, dacă se aplică principiul că nimeni nu este de neînlocuit.
Mai mult, deoarece decizia aceasta este una politică, cum este și corect să fie, legiuitorul a prevăzut și posibilitatea ca cei ce ar trebui să iasă din sistemul activ să poată rămâne de la an la an, până la vârsta de 60 de ani, tot printr-o decizie politică, în funcție de situația particulară a fiecărui general în parte. Deci, este exclus să se poată produce o „decapitare” în masă.
Putem privi însă cazul acesta ca pe unul de manual, dacă ne uităm mai atent la mentalitatea celui aflat în fruntea sistemul național de securitate și apărare, respectiv la domnul Băsescu Traian. Sunt două aspecte mai importante de comentat aici. Unul este cel minor și se referă la incapacitatea domniei sale, ca un de-neînlocuit notoriu ce este, de a înțelege că, cel puțin în domeniul militar, nu există nimeni care să fie de neînlocuit, decât dacă vrem ca acel domeniu să fie slab, fără vlagă și la discreția inamicului probabil sau real. Celălalt aspect, cel major, se referă la modul complet corupt în care domnul Băsescu înțelege rolul și locul legilor în statul România, al cărui președinte se ține cu dinții și ghiarele să rămână.
Este specifică domnului Băsescu Traian credința că legile se dau special pentru unul sau altul și nu la modul general, pentru toată lumea. Adică, dacă se stabilește prin lege o vârstă la care generalii trebuie să lase locul altora, domnul Băsescu se gândește la un anumit general sau la anumiți generali pe care legea i-ar viza direct și personal și pe care legiuitorii și-ar dori să îi vadă „scoși din sistem”. Și, deoarece acei generali îi sunt loiali nu Țării, ci domniei sale personal, probabil până în pânzele albe, se simte dator să îi apere de o asemenea „trădare națională” tot până în pânzele albe. Bineînțeles, deși i-a numit pe cei „41 de generali”, domnia sa are în minte doar doi-trei generali, iar aceștia nu de la Armata României, ci de la „structuri”, adică de la serviciile secrete foarte militarizate, pe care le păstorește direct și pe care le utilizează personal, pentru cine știe ce scopuri oculte.
De aceea, domnul Băsescu folosește cu nonșalanță funcția sa de promulgare a legilor, cu care l-a investit Constituția României, pentru a retrimite legea de modificare a Statutului cadrelor militare înapoi în Parlament, spre rectificare. Pentru că, fiind de neînlocuit, domnia sa vrea să îi facă la fel de dependenți de el și pe de-neînlocuiții ce îi servesc acum drept putere personală.


Post scriptum
Un subiect interesant ar mai putea fi și discursul prezidențial din punct de vedere al formei, nu numai al conținutului. Nu este un secret, dar caracterul rudimentar, la limita analfabetismului, al limbajului său este un fapt ignorat de majoritatea celor care se mai uită în gura domnului Băsescu Traian. Trecut prin școală din mila profesorilor sau pe pilele tatălui, de fiecare dată când vorbește în public, domnul Băsescu dovedește timide și răslețe cunoștințe de exprimare în limba română literară. Acum, construcția „act împotriva ... a Armatei Române” este un exemplu tipic de asemenea precaritate educațională. Dar, mult mai serioasă este construcția „trădare națională”, care, după toate canoanele lingvistice consacrate, înseamnă că o întragă nație trădează ceva și nu, că cineva trădează o națiune, cum, probabil, ar fi vrut să zică domnul Băsescu dar nu a știut mecanismul de formalizare verbală a unei asemenea idei, pentru că a chiulit sau nu a fost atent la lecția respectivă. Dacă ar fi știut, ar fi zis mai degrabă „act de trădare a națiunii”. Sau, cine știe, poate chiar așa a vrut să zică, adică să culpapilizeze o întreagă națiune că trădează interesul personal al domnului Băsescu să mențină în funcții câțiva generali obedienți și loiali sieși.

6 comentarii:

  1. Interesant ca basescu a sesizat amenințarea moldovenească, pericolul rusesc de a confisca Marea Neagră, lovitura de stat dată de Parlament - foarte bine, a fost vigilent dar PERICOLUL UNGURESC nu l-a observat? Vorba ceea, vede paiul si nu vede barna...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Sincer să fiu, nici eu nu văd niciun pericol unguresc. Sunt tot felul de probleme, de la cele de formă la cele de fond, care aduc tot felul de supărări românilor din cele două țări, dar nu le pot spune pericol. Oricum, cu Udemereul la guvernare și cu premierul Orban în relație aproape amoroasă, era și greu pentru domnul Băsescu să vadă un asemenea pericol, dacă ar fi existat.

      Ștergere
  2. Ma refeream la pericolul unguresc DIN INTERIOR.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Pericolul unguresc din interiorul României este un subiect ce merită discutat în detaliu.

      Din perspectivă istorică, sunt doar două momente ce contează pentru prezent, respectiv ocupația hortistă a teritoriilor date Ungariei prin Dictatul de la Viena, între 1940-1944 și Regiunea Autonomă Maghiară, între 1952 - 1968.

      În aceste două momente ungurimea a avut posibilitatea să se manifeste plenar și exhaustiv, așa că oricare ar fi amenințările prezente și pericolele viitoare la adresa românilor, le vom putea găsi în aceste două referințe istorice.

      În primul, cel cu Dictatul, este vorba despre o ocupație străină, bineînțeles acceptată și încurajată de populația maghiară autohtonă. Deci, mai greu putem găsi elemente de definire a unui eventual pericol din interior. Chiar și atrocitățile menite să distrugă sau să alunge populația română de pe teritoriile ocupate de maghiari nu prea pot fi atribuite localnicilor.

      În cel de-al doilea moment istoric, maximul de opresiune maghiară din interior asupra românilor a fost impunerea limbii maghiare în viața publică locală. Ceea ce este o problemă, dar nu poate fi catalogată ca un pericol sau o amenințare. În rest, putem vorbi de opresiunea comunistă, ca peste tot în România, doar că în altă limbă.

      Din perspectivă instituțională, crearea unui stat al secuilor sau o nouă țară a maghiarilor, ori orice altă formă de separare a unui teritoriu și a populației aferente de statul România este un subiect cu totul aparte și nu are legătură cu „manifestările” din zilele acestea. În principiu, un asemenea subiect de tratează fie prin comparație cu situații similare din Europa, plecând de la cele din Est (Transnistria, Abhazia, Osetia, Nagorno-Karabakh), din Sud (Bosnia și Herțegovina, Cipru, Kosovo), ori din Vest (Irlanda de Nord, Scoția, Corsica, Țara Bascilor etc.), fie prin modele organizaționale funcționale, din care rezultă amenințările și pericolele pe care separatismul le aduce populațiilor din zonele afectate.

      în rest, avem parte doar de discuții emoționale și chiar iraționale privind pericolul unguresc din interior. Iar aceste discuții sunt ținute la acest nivel în care argumentele serioase și analiza obiectivă nu pot pătrunde tocmai pentru a putea impune anumite atitudini nu cu forța logicii ori a valorilor, ci cu cea a propagandei și emoțiilor necontrolate.

      Eu am mai scris că este dovedit istoric faptul că subiectul amenințării ungurești din interior a fost introdus exclusiv de administrația românească și doar atunci când dădea dovadă de proastă guvernare deliberată și avea nevoie de un subiect adiacent, care să umbrească acea proastă guvernare. De exemplu, teza „Ținutului Secuiesc” a apărut pe timpul guvernării ce cuprindea și UDMR, care, fiind la guvernare, iar aceasta fiind foarte proastă, nu mai putea să dea vina pe pericolul maghiar din interior.

      Ștergere


  3. Scuzați-mi intervenția tardivă, abia astăzi am citit finalul articolului, așa că, dacă nu vă supărați, îmi pot exprima , cu modestie, părerea..
    „Àsupra„, „contra„„împotriva„`sunt prepoziții care se construiesc cu cazul genitiv , iar funcțía sintactică a respectivei construcțíi ( dacă intră în relațíe cu un verb) este de complement indirect .
    „Acționează contra vinovatului„.(exclusă folosirea articolului posesiv genitival...„contra a vinovatului, ca exemplu)

    Articolele posesiv-genitivale: al, a, ai , ale, respectiv „alor„ se așază înaintea substantivelor și a pronumelor în genitiv (eventual și a numeralelor) pentru a lega numele obiectului posedat de numele posesorului. Ele se acordă în gen și număr cu substantivele care denumesc obiectele posedate, NU CU CELE CARE DENUMESC POSESORII.
    ”Această carte este a fiului meu„.
    „„Acest copil este al vecinilor noștri„.
    „Cercelul roșu al fetei..„

    Dacă:în față este un grup de substantive, articolul posesiv se acordă cu ultimul dintre ele „Muzeul de Istorie a României( nu al României)
    „Criterii de asemănare a triunghiurilor( nu „ale„
    „Termen de depunere a contestațiilor.„( nu ale)

    Dacă: grupul de cuvinte formează o unitate, adică o locuțiune, acordul va fi logic.
    „Punctul de vedere al Senatului„,
    „Certificatul de naștere al fetei„,
    „Consiliul de conducere al partidului„
    ,„Un coleg și o colegă ai fiului meu.
    .„Parterul și etajul al doilea ale blocului.
    .
    Este corect să spunem „Unelte ale pescarilor și ale vânătorilor„,
    și”Uneltele pescarilor și ale vânătorilor„...
    p.s. în gramatică nu se permit înlocuiri, așa am învățat de la Profesorii mei, Marin Z. Mocanu și Gheorghe Dragomirescu.
    Se analizează situația dată.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc pentru lecție, doamna profesoară! Păcat numai că domnul Băsescu a lipsit de la ea. Sau nu a fost atent, pentru că se gândea în altă parte.

      Ștergere