vineri, 17 august 2012

Abuzul de Procuratură


Joi, 16 august 2012, Biroul de informare publică şi relaţii cu presa din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost împuternicit să aducă la cunoştinţa opiniei publice explicații referitoare la „situaţia cauzelor constituite la nivel naţional pe rolul unităţilor de parchet, privind desfăşurarea Referendumului din data de 29.07.2012”.


Acesta este un document incredibil, în sinea lui. Fără să știm nimic despre „Referendumul din data de 29.07.2012” și fără să știm că doamna Laura Codruța Kővesi este procuror general iar domnul Daniel Morar este procuror șef la Direcția Națională Anticorupție și tot nu ne-ar veni să credem că un asemenea text poate emana de la o „instituție” a statului român, adică a unui stat european de facto și de jure.
În mare, Comunicatul Biroului de informare publică și relații cu presa spune patru lucruri esențiale: în România, (1) Procuratura face ce vrea; (2) Procuratura nu greșește niciodată; (3) Procuratura este instanță de judecată; și (4) Procuratura este o putere intangibilă în stat.
Comunicatul acesta începe prin a ne anunța că se va referi la „situația cauzelor”, dar nu o face. Trebuie să amintim noi, aici, că „opinia publică” era interesată nu de situația cauzelor în lucru, ci de situațiile create de procurori ai direcției șefite de domnul Morar, care umblă din poartă în poartă în mai multe sate românești, pentru ca să îi vadă lumea și televiziunile cum iau ei la anchetat oamenii simpli, în vârstă și fără apărare, pentru simplul fapt că au dreptul la vot.
Despre această situație inacceptabilă, comunicatul Ministerului Public ne spune, textual, că ceea ce am văzut noi și ne-a revoltat sunt investigații ale unor „posibile fraude electorale”.
Noi, oamenii normali și civilizați, cu carte de identitate scrisă în trei limbi, dintre care două de circulație mondială, știam că procuratura investighează fraude sau crime certe, care s-au produs evident și indubitabil, iar investigația este menită dă ducă la identificarea posibililor făptași. Când colo, comunicatul ne dezvăluie că procurorii au identificat deja făptașii și martorii, urmând ca, prin „investigații”, să afle și ce „fraude” au comis aceștia sau la ce fraude au fost martori.
Aceasta este, evident, un autodenunț al abuzului săvârștit de Procuratură. Iar faptul că este făcut, cu nonșalanță, printr-un document autentic, emis de doamna Kővesi, cel mai înalt demnitar al Ministerului Public, ne arată că domniei sale și subordonaților executanți nu le pasă de ceea ce credem și zicem noi, publicul, și nici nu le este frică de vreo consecință a abuzurilor săvârșite și mărturisite de ei.
După care, în comunicat, urmează explicația cea mai aiuritoare a ceea ce am văzut noi la televizor și a ceea ce au trăit bieții țărani pe pielea lor: „Pentru stabilirea situației de fapt e necesară audierea persoanelor despre care există indicii că au fost trecute fictiv în listele electorale permanente sau suplimentare, calitatea acestora fiind de martor”.
Adică, chiar dacă dumneavoastră nu ați avut nicio treabă cu întocmirea listelor electorale, fie ele permanente sau suplimentare, pentru că nu sunteți angajat nici al primăriei nici al biroului de evidența populației și nici nu ați fost lăsat să înscrieți ceva pe acele liste, în ochii procuraturii sunteți „martor” la „posibila fraudă electorală” despre care chiar să fi vrut nu aveți cum să știți nimic.
Față de enormitatea acestui argument, comunicatul procuraturii ne explică cât de multă dreptate au avut procurorii să vă ancheteze, chiar și numai în calitate de martor, prin faptul că „au avut indicii”!
De-adevăratelea, procurorii au acționat la o comandă politică, cum rezultă din alte înscrisuri. Am văzut la televizor cum alți „martori” nu s-au trezit cu procurorii la poartă sau la ușă, ci au fost citați, conform procedurii, printr-un document scris. Iar în acea citație este consemnat, negru pe alb, că „indiciul” este un „denunț PDL”.
 „Audierea martorilor s-a efectuat în conformitate cu prevederile Codului de procedură penală. Potrivit art. 85 din Codul procedură penală, înainte de a fi ascultat martorul depune jurământ ținând mână pe cruce sau pe biblie.” Așa argumentează comunicatul procuraturii situația incredibilă că oamenii erau opriți pe stradă sau chemați la poartă și puși să jure pe Biblie că nu au făcut nimic rău.
Dar, scriind acest lucru, Procuratura ne mărturisește că se substitie instanței de judecată, în sensul că ea însăși, prin procurorii de pe teren, stabilește cine este vinovat sau nu, pe baza mărturiilor sub jurământ biblic.
Articolul 85 invocat spune clar că jurământul de martor se rostește „în fața instanței” și nu în fața procurorului și agentului de poliție, cum a fost cazul pe timpul situației discutate aici. Și este și normal să fie așa. Imaginați-vă că sunt și martori ai opozanților procuraturii. Ei ar trebui să depună jurământ pe Biblie în fața apărătorului acuzatului sau a acuzatului însuși, atunci când sunt întrebați ce știu despre caz, înainte de apariția lor în fața instanței. Ceea ce este, evident, absurd.
Numai că întâmplarea asta cu bibliile, precum și argumentul „legal” prezentat în comunicatul doamnei Kővesi, ne dezvăluie o stare deosebit de gravă. În mentalul lor individual și colectiv, procurorii chiar cred că ei judecă faptele și oamenii, nu că prezintă acele fapte și oameni instanțelor, pentru dreaptă judecată.
Așa ceva nu este de acceptat. Pentru că instanței i se înfățișază ambele părți, acuzatul având dreptul la apărare și fiind considerat nevinovat până când instanța nu stabilește altfel. Procurorului nu i se înfățișează nimeni. El doar culege probe și construiește un caz pe care îl prezintă judecătorului pentru hotărâre.
În fine, „Ministerul Public cere reprezentanților celorlalte puteri să se abțină de la declarații care ar putea fi interpretate ca presiuni la adresa procurorilor”, se conclude în comunicat.
Adică, ia nu vă mai băgați voi, președinte interimar, ministru de justiție, parlamentari aflați în vacanță, în treburile „puterii” noastre!
Numai că Ministerul Public nu este o putere decât în mintea doamnei Kővesi și a patronului domniei sale, domnul Băsescu Traian, ca să poată vorbi de „celelalte puteri”. Probabil, s-au gândit la formula constituțională a celor trei puteri ale statului, cea legislativă, cea executivă și cea judecătorească și, într-un fel de confuzie autoindusă, au crezut că Ministerul Public este una dintre acestea, cel mai probabil, cea judecătorească.
Numai că nu este așa. Procurorii sunt doar niște avocați angajați de public să îi servească cauza, așa cum zice și numele ministerului de unde își primesc ei lefurile de bugetari. Este drept că, intenționat, se menține o confuzie generalizată că ei, procurorii, ar fi magistrați, la fel ca judecătorii, deoarece fac parte din Consiliul Superior al Magistraturii. O simplă citire a Constituției îi poate însă lămuri că locul lor nu este între puterile statului.
De aceea am vorbit de abuzul de procuratură și nu de abuzul de putere al procuraturii. Iar, când acest abuz capătă forme de forță, el devine complet ilegitim și i se poate răspunde tot cu forța. Doar că una mai mare.