luni, 20 august 2012

Dictatura dreptului


Cultura română, în general, și literatura română, în special, nu au dezvoltat teme sau arhietipuri pe subiectul traiului în colectivitate, cu excepția cazurilor de excludere sau autoexcludere socială, ca drame individuale. Însă, cultura anglo-saxonă și literatura engleză au cel puțin două cărți importante, devenite valori universale și de referință pentru cei interesați de mecanica societății.


Este vorba de Lord of the Flies, tradus în românește ca „Împăratul muștelor”, al englezului William Golding, câștigătorul Premiului Nobel pentru literatură și de romanul Catch-22, al americanului Joseph Heller.
Prima carte menționată aici ne învață că oamenii, atunci când sunt lăsați de capul lor, între domnia legii și domnia bunului plac, o preferă pe cea din urmă. Al doilea roman ne învață că legile făcute fără ca oamenii asupra cărora se resfrâng ele să aibă controlul produc disfuncții majore, paradoxuri și probleme în spirală, în loc să genereze o dorită ordine socială. Lord of the Flies este materie obligatorie în toate școlile serioase, iar Catch-22 a devenit o noțiune în materia logicii.
Cum spuneam, la noi nu există asemenea referințe culturale. Nici măcar cele două romane nu sunt studiate pentru aceste subiecte majore, asta dacă sunt cât de cât studiate sau măcar citite de români. Ca urmare, în ceea ce privește domnia legii, dacă nu știm că există o problemă, înseamnă că ea nici nu există.
Și totuși, viața vine peste noi cu virulență. Nu mai departe de astăzi, însuși președintele Curții Constituționale a României, domnul Augustin Zegrean, a declarat, cu deplină seninătate, că „Asta-i măreția dreptului! Toate legile lasă loc de interpretare!”
Această declarație nulifică un întreg eșafodaj de presiuni externe, care cereau ca independența „justiției” să nu fie lezată, iar în România să domnească legea. Aceste presiuni s-au făcut, în ultimile săptămâni, în conextul bâlbâielilor privind organizarea, desfășurarea și validarea referendumului național pentru demiterea președintelui României, domnul Băsescu Traian. Într-o totală dizarmonie cu aceste presiuni externe, domnul judecător constituțional Zegrean vine și spune că, la noi, domnește bunul plac. Punct.
În aceste condiții, independența justiției se transformă în dictatură, iar noi intrăm în spirala Catch-22, în care orice intervenție a „organului de justiție”, fie el și numai constituțional, nu face dreptate, ci crează, de fiecare dată, câte o nouă problemă.
Am făcut referire la cele două cărți fundamentale nu pentru a-mi etala cultura, ci pentru a folosi un limbaj pe care l-ar înțelege oricine din Vest, chiar și excelențele lor domnul ambasador american la București și domnul comisar șef Barroso, de la Bruxelles.
Cât despre publicul român, acesta va trebui să trăiască drame și experiențe similare cu cele trăite de personajele acestor romane, adică, să se dea cu capul de pereți, pentru că nu au învățat din cărți ce necazuri pot să pățească într-o societate a bunului plac și nu s-au gândit că se poate și altfel, mai bine.