sâmbătă, 18 august 2012

Cui îi este frică de Departamentul de Stat?


Răspuns: domnului Crin Antonescu, președintele interimar al României. Domnia sa a declarat, într-o emisiune televizată, că, între doi posibili oponenți ai săi la fotoliul prezidențial, domniei sale i-ar fi cel mai mult frică de Departamentul de Stat al Statelor Unite ale Americii.


De ce? Răspuns: pentru că Departamentul de Stat stabilește cine să fie președinte în România și cine nu, s-ar înțelege, la nivel subliminar, din calamburul răspunsului domnului Antonescu. Dar domnia sa nuanțează apoi acest răspuns, explicând că reprezentanul acestui departament, domnul Philip Gordon, asistent pentru Europa al secretarului de stat Clinton, a avut o anumită agendă de discuție cu domnul președinte interimar, ca, apoi, în conferința de presă, să își exprime îngrijorarea despre alte subiecte, ce nu au fost discutate între cei doi. Deci, este normal să te temi de cineva al cărui reprezentant umblă cu asemenea tertipuri.
Mie nu îmi este frică de Departamentul de Stat. Și asta nu pentru că nu mi-am propus să devin președinte al României, ci pentru că nu este nimic de temut aici, nici pentru un demnitar de rand înalt, nici pentru simplul cetățean român și european, ce sunt eu.
Frica este un sentiment de scurtă durată sau o stare negativă de spirit, generate de ceea ce ni s-ar putea întâmpla, într-o anumită eventualitate, ori de imposibilitata de a ști ceea ce ni s-ar putea întâmpla în viitorul imediat. Deci, substanța fricii este nesiguranța sau incertitudinea unei posibile întâmplări viitoare. Niciodată nu ne este frică de ceea ce ni s-a întâmplat deja, oricât de defavorabilă sau de neplăcută ar fi fost acea întâmplare.
Pe subiectul fricii de Departamentul de Stat, lucrurile sunt atât de clare și evidente, pentru oricine este cât de cât avizat, încât frica aceasta nici nu mai are obiect.
În ajunul întâlnirii și a conferinței de presă menționate mai sus, am emis o opinie privind această vizită, sub titlul Vin americanii. Declarațiile de presă ale musafirului, făcute la finalul vizitei, au confirmat pe deplin observațiile mele.
Într-adevăr, domnul Gordon a venit să facă munca domnului ambasador american la București, cel depășit de situație și cu credibilitatea la pământ. Asistenul secretarului de stat a fost nevoit să spună de mai multe ori că domnul ambasador are totuși credibilitate, fiindcă exprimă gândurile Capitalei SUA, iar ei doi sunt prieteni. A mai confirmat că, pe timpul vizitei, nu a făcut decât să reitereze, probabil cu mai mult succes, subiectele românești abordate mai înainte de excelența sa ambasadorul, atât în public cât și în privat.
A mai confirmat domnul Gordon că nu sunt deloc îngrijorări la Washington D.C. cu privire la parteneriatul strategic al SUA cu România, adică pe coordonatele de securitate și apartenență la NATO.
Acest fapt lasă să se înțeleagă că, oricare ar fi fost îngrijorările dezvoltate acolo, acelea sunt legate de interesele private ale americanilor în România, interese prost servite de ambasador și garantate doar de domnul Băsescu Traian, în mod exclusiv. Adică, numai domnia sa poate fi garantul și agentul de promovare al acestor interese private americane la noi. Evident că eventualitatea îndepărtării sale a provocat o legitimă îngrijorare pe la ei.
A mai vorbit domnul american de fragilitatea instituțiilor românești, ca un fel de autocritică la lipsa de interes a administrației din care face parte pentru întărirea acestora. Prea mult au investit americanii în oameni, cum sunt domnii Băsescu și Morar, ori doamna Kővesi, și prea puțin în instituții, deși, până la urmă, atât ambasadorul cât și asistentul secretarului de stat au trebuit să recunoască faptul că „guvernele vin și pleacă”, înțelegând prin aceasta că oamenii, chiar și cei favorizați ori susținuți de domniile lor, se mai schimbă la cârma Țării și a instituțiilor ei.
În fine, domnul asistent pentru Europa al secretarului de stat american a venit în România pentru a convinge autoritățile să continue și să încheie procesul electoral al referendumului în spiritul domniei legii.
Din acest capitol a răsărit spaima domnului președinte interimar Antonescu. Cum adică să spună domnul Gordon că s-ar putea să fie „fraude masive” la votul pentru demiterea domnului Băsescu?!?
Nu știu cum arată traducerea de care a beneficiat domnul Antonescu, dar declarația americanului sună așa: ”There have been, as everybody knows, credible allegations about widespread illegal voting in the referendum. There have been efforts to change voter lists that would affect the quorum threshold and apparently attempts to coerce the Consitutional Court regarding the validation of the referendum.” Adică, „așa cum știe toată lumea, au existat acuzații credibile că s-au făcut ilegalități peste tot, la votul pentru referendum. S-au făcut eforturi pentru a se schimba listele de votanți, ceea ce ar afecta limita cvorumului, precum și, se pare, încercări de a constrânge Curtea Constituțională cu privire la validarea referendumului”.
Deci, domnul Gordon nu vorbește de ilegalități pe timpul votării propiuzise, ci de ilegalități la votare în general, explicând că se referă expres la stabilirea cvorumului prin alterarea listelor pe care se bazează acesta. De ilegalități pe timpul votării, numite și fraude electorale, vorbește mai mult și mai tare domnul Băsescu Traian, care vrea prin aceasta să spargă unitatea de gândire și voință a celor șapte milioane și jumătate de români care i-au cerut să plece de la Cotroceni.
Sunt convins că domnul Antonescu a discutat aspectul listelor electorale permanente cu domnul Gordon. Este foarte probabil ca americanul să nu le fi spus „ilegalități” tentativelor de a modifica aceste liste după ce ele au fost folosite la vot și înainte de a se pronunța Curtea Constituțională cu privire la pragul cvorumului, pentru că nu ar fi fost „politically correct” să folosească un asemenea termen în dialogul cu un interlocutor de acest nivel. Cu jurnaliștii a putut, însă, folosi un limbaj mai direct și mai relaxat.
Nu ar fi trebuit să fie o surpriză poziția americană, mai ales că aceasta este de bun simț. Așa cum a detaliat într-un răspuns la o întrebare din aceiași conferință de presă, domnul Gordon are dreptate să spună că nu este nici normal și nici corect să stabilești tu, guvern, o cifră după care să se calculeze cvorumul legiferat tot de tine și, apoi, când vezi că rezultatul votului nu îți este favorabil, să schimbi acea cifră, prin schimbarea listelor, pentru a-ți obține rezultatul dorit.
Dacă ar trebui să ne fie frică de cineva, atunci ar trebui să ne temem de Curtea Constituțională a României. Americanii au lăsat să se înțeleagă ce fel de decizie ar trebui să ia această curte, și anume, doar una în conformitate cu legile în vigoare. A mai avertizat domnul Gordon că o decizie contrară acestor legi va fi privită ca pe o consecință a exercitării de constrângeri asupra membrilor Curții și nu va fi acceptată nici de America, nici de Europa.
De aceea, pentru a elimina atât sentimentul de frică, cât și consecințele strategice defavorabile României, este imperios necesar ca lucrările Curții Constituționale să se bucure de cea mai mare transparență. Transmiterea în direct a dezbaterilor la televizor este obligatorie. Astfel, nu vor mai putea suna telefoanele diferiților judecători și judecătoare, cu instrucțiuni cum să voteze, nici nu se vor mai putea face „presiuni” asupra votului.