duminică, 5 august 2012

Ca să nu fie dubii...


Odată publicată Hotărârea Curții Constituționale a României nr. 3 din 2 august 2012 asupra contestațiilor referitoare la respectarea procedurii pentru organizarea și desfășurarea referendumului național din data de 29 iulie 2012 pentru demiterea președintelui României, domnul Traian Băsescu, nu mai este niciun dubiu cum au votat românii, din punct de vedere constituțional.

Oare ce or avea în cap cetățenii ăștia?

În motivarea privind această hotărâre, Curtea a reținut, printre altele, că:

Exprimarea unei opţiuni politice poate avea loc nu numai prin participarea la referendum, ci şi chiar prin neparticiparea la acesta mai ales în situaţiile în care legislaţia relevantă impune un anumit cvorum de participare. 
În acest fel, se poate crea o majoritate de blocaj raportat la numărul cetăţenilor unui stat; în acest mod, cei ce aleg să nu îşi exercite dreptul la vot consideră că printr-o conduită pasivă îşi pot impune voinţa politică
Astfel, alegând să nu îşi exercite un drept constituţional, cetăţenii îşi văd realizate propriile lor convingeri prin neacceptarea, în mod indirect, a celor contrare. 
De aceea, neparticiparea la referendum, mai exact neexercitarea dreptului la vot, este tot o formă de exprimare a voinţei politice a cetăţenilor şi de participare la viaţa politică.”

Deci, toți cei care au absentat de la vot, indiferent din ce motiv, precum și cei care nu au putut sau nu au fost lăsați să voteze, indiferent de circumstanțe, au votat împotriva demiterii domnului Băsescu Traian din funcția de președinte al României.

În asemenea condiții, nu mai înțeleg de ce s-au mai cheltuit bani pentru tipărirea buletinelor de vot și a ștampilelor. Puteam să votăm doar cu „prezent” și „absent”. Era și mai ieftin și mai constituțional.

Sau, nu este chiar așa?

4 comentarii:

  1. Acum vad ca ai avut dreptate! Dar indemnul la neparticipare, amenintarea sau santajul practicate la adresa celor care ar fi vrut sa iasa din boicot, cum le apreciaaza CCR? Decoratiile, bata-le vina!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cand scriam acst comentariu (Doamne ajuta!), Sandra Izbasa a devenit campioana olimpica la sarituri! Cred ca Dumnezeu ne-a transmis "optiunea" Sa. Faca-se voia Ta! Amin!

      Ștergere
    2. Cum să le aprecieze, Victore, altfel decât cum apreciază șantajul, amenințările sau mita pe care domnul Băsescu le practică la adresa lor, a doamnelor și domnilor curteni constituționali?!

      Ștergere
  2. George Vlasceanu5 august 2012, 08:11

    Oamenii astia, asa cu capul cum sunt... ma scarbesc!

    RăspundețiȘtergere