luni, 26 ianuarie 2015

Regretarea Odiosului

Mai ales astăzi, când este ziua sa de naștere, regretarea Odiosului și chiar a Sinistrei sale Soții devine, pentru scurt timp, sport național în România. Este vorba, bineînțeles, de Nicolae Ceaușescu, iar chestiile astea cu Odiosul și Sinistra au fost introduse în discursul public de propaganda revoluției ce i-a dat jos de la cârma statului, nu atât pentru că așa și erau, ci pentru ca cei ce îi elogiaseră până atunci să poată să îi înjure de atunci înainte, pe scurt, fără prea multe fasoane.


Principalele probe la care se întrec regretnicii sunt: (1) Ceaușescu nu ne-a înfometat degeaba, nu ne-a lăsat fără apă, căldură și lumină la oraș degeaba, nu ne-a luat pământul de sub case la țară degeaba, ci a făcut toate astea și multe altele pentru ca să plătească datoriile României față de Fondul Monetar Internațional și să ne elibereze de jugul capitalist ce se strânsese în jurul gâtului nostru național; (2) Oculta mondială, prin intermediul serviciilor secrete străine și cu brațul agenților acestora din România, le-a luat Ceaușeștilor viața în sfânta zi de Crăciun, ca pedeapsă că a plătit acele datorii și de frică ca acesta să nu construiască bomba atomică; (3) Ceaușescu trebuie regretat pentru că a fost un mare om de stat și un leader mondial de primă mărime, care a fost primit în toate casele regale de pe toate continentele, iar președinții Statelor Unite ale Americii stăteau la coadă să îl cunoască și să îi strângă mâna; (4) Pe vremea lui Ceaușescu, școala era școală, munca era muncă și distracția era distracție, toată lumea avea de lucru și trăia în siguranță, fără frica zilei de mâine.
Eu îi încurajez pe acești sportivi în regeretarea lui Ceaușescu să îl regrete cât pot ei de bine. Pentru că, oricum, doar cu asta vor rămâne. Cu regeretul. Ceea ce este oricum mai mult decât nimic. Mai mult decât starea vegetativă a celui ce așteaptă să îi dea statul ceva de muncă, de mâncare sau de învățătură. Și care, dacă statul nu îi dă, ori îi dă mai puțin decât vede el că au alții, strâmbă din nas și se plânge prin rețelele de socializare că uite ce rău a ajuns statul ăsta, sub conducerea celor de astăzi.
Dar îi încurajez și pe ceilalți, care sunt indiferenți ori chiar ignoranți la subiectul Ceaușescu și la probele sportului național al regretului pe care acest subiect le propune, să se gândească doar la un singur lucru: orice stat care dă este statul altora, nu al celor care așteaptă să primească.



Jimmy Carter: "Visit of President Nicolae Ceausescu of Romania Remarks at the Welcoming Ceremony", April 12, 1978. (Online by Gerhard Peters and John T. Woolley, The American Presidency Project. http://www.presidency.ucsb.edu/ws/?pid=30655.)

PRESIDENT CARTER. This morning the people of the United States are honored by having as our guest a great leader of a great country. President Ceausescu comes here from Romania with his wife, Elena, and it is a great personal pleasure for me on behalf of our country to welcome them.
This is the fourth visit by President Ceausescu to the United States, and my predecessors have honored themselves by visiting the nation of Romania.
It's accurate to say that in the last 10 years or more, the friendly relationships between the United States and Romania have increased and improved rapidly to the satisfaction and to the benefit of our people.
Trade between our two countries in the last 10 years has been multiplied 10 times over. And because of the rapidly improving relations that still exist, we expect the volume of trade to more than double in the next 3 years.
It's also of great benefit to me as President to have a chance to consult with a national and an international leader like our guest today. Their influence as Romanian leaders throughout the international world is exceptional. Because of the strong commitments of the President and the independence of the people, Romania has been able to serve as a bridge among nations with highly divergent views and interests and among leaders who would find it difficult under some circumstances to negotiate directly with each other.
One recent notable achievement of President Ceausescu was to be instrumental in arranging the historic visit of President Sadat of Egypt to the capital of Israel in Jerusalem. Both of those countries have found in Romania an avenue of communication and understanding that's been very valuable to them, to the Middle East, and to world peace.
There are differences, obviously, between the United States and Romania, in our political system and also in our military alliances. But the factors which bind us together are much more profound and of much greater benefit to our countries. We share common beliefs. We believe in strong national sovereignty. We believe in preserving the independence of our nations and also of our people. We believe in the importance of honoring territorial integrity throughout the world. We believe in equality among nations in bilateral dealings, one with another, and also in international councils. We believe in the right of every country to be free from interference in its own internal affairs by another country. And we believe that world peace can come—which we both devoutly hope to see—through mutual respect, even among those who have some differences between us.
Our goals are also the same, to have a just system of economics and politics, to let the people of the world share in growth, in peace, in personal freedom, and in the benefits to be derived from the proper utilization of natural resources.
We believe in enhancing human rights. We believe that we should enhance, as independent nations, the freedom of our own people. And Romania has been instrumental in pursuing the goals of the Helsinki conference, in particular, building the mutual confidence factors that can let the nations of Eastern Europe and the nations of Western Europe understand one another better and build up legitimate trust through that understanding.
We also believe in a common goal-which President Ceausescu has endorsed forcefully and publicly—in the principle of world disarmament, based on mutually beneficial agreements and based on an enhanced prospect for peace.
Mr. President, Mrs. Ceausescu, on behalf of the American people, I want to extend my expression of honor that you are here and the warmest welcome to the United States.
Thank you very much.