joi, 13 august 2015

Instructiuni de folosire a legii

La sfârșitul lunii iulie 2015, a intrat în vigoare Legea 217/2015 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 31/2002 privind interzicerea organizaţiilor şi simbolurilor cu caracter fascist, rasist sau xenofob şi a promovării cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni contra păcii şi omenirii. Aceasta nu este o știre. Știrea este că, odată cu intrarea în vigoare a legii, s-a declanșat o frenezie mediatică demnă de o cauză mai bună.

Foto: snookerbacker.com

La frenezia despre care vorbim noi aici au contribuit si un consilier prezidențial, un șef la un institut de studiere a ceva, precum și un alt șef de la un alt institut ce poartă numele unui cunoscut activist internațional pentru pedepsirea criminalilor de război, responsabili de uciderea multor milioane de evrei, în cel de-al doilea război mondial.
Nouă, observatorilor detașați emoțional ai fenomenului mediatic, ce s-a transformat el însuși într-o știre, ne-a fost greu să înțelegem ce comentează formatorii de opinie clasici și, mai ales, cei online. Se referă ei la lege, sau la ce zic contributorii de mai sus despre lege?
De fapt, ar fi trebuit să vedem ce s-a modificat și ce s-a completat față de legea inițială.
Ce s-a modificat? S-a modificat titlul ordonanței de urgență din 2002. Noul titlu este „Ordonanța de urgență privind interzicerea organizațiilor, simbolurilor și faptelor cu caracter fascist, legionar, rasist sau xenofob și a promovării cultului persoanelor vinovate de săvârșirea unor infracțiuni de genocid contra umanității și de crime de război”. Deci, apare „interzicerea faptelor”. Se completează caracterul acestor fapte cu cel legionar. Persoanele al căror cult este interzis de a fi promovat sunt acum cele vinovate de săvârșirea unor infracțiuni de genocid contra umanității și de crime de război și nu cele vinovate de săvârșirea unor infracțiuni contra păcii și umanității. Exact aceleași adăugiri și modificări apar și în textul ordonanței, ori de câte ori apare înșiruirea respectivă sau menționarea faptelor săvârșite.
Despre interzicerea faptelor nu se mai spune nimic în conținutul legii, deși eu sunt tare curios să văd cum se vor interzice faptele cu caracter fascist, legionar etc. Logica primitivă mă îndeamnă să cred că cei ce sunt bănuiți că se pregătesc de asemenea fapte vor fi depistați și încarcerați înainte să le înfăptuiască. Altfel, nu ar putea fi decât pedepsiți pentru faptele acestea, odată săvârșite.
Se mai modifică timpii de închisoare pentru unele dintre infracțiunile reglementate prin această lege. Astfel, răspândirea sau vânzarea, prin orice mijloace, ori confecţionarea de simboluri fasciste, rasiste sau xenofobe, precum şi deţinerea, în vederea răspândirii sau vânzării, a unor astfel de simboluri nu se mai pedepsesc cu închisoare de la 6 luni la 5 ani, ci de la 3 luni la 3 ani. De aceeași reducere beneficiază și infracțiunea de negare, contestare, aprobare sau justificare, prin orice mijloace, în public, a holocaustului, genocidului sau a crimelor de război.
Ce se completează? În primul rând, apare prevederea nouă că infracțiunile acestea de negare, contestare, aprobare sau justificare a holocaustului, genocidului sau a crimelor de război, dacă sunt înfăptuire prin „intermediul unui sistem informatic”, constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoarea de la 6 luni la 5 ani. Rămâne să vedem ce înțelege legiuitorul prin sistem informatic, având în vedere că, în înțelesul popular, și un calculator legat la o imprimantă este un sistem informatic. Cu alte cuvinte, omul de rând ar înțelege că, dacă vrea să aibă o pedeapsă mai mică, va trebui să nege holocaustul numai prin intermediul unei mașini de scris. Sau, deoarece și telefoanele „smart” sunt tot sisteme informatice, dacă este interesat de timpul de pușcărie la care este expus, infractorul de negare a genocidului va prefera telefonul cu disc.
Apoi, se completează legea cu definiții. Aflăm ce este aceea o „persoană vinovată de săvârșirea unor infracțiuni de genocid contra umanității și de crime de război”, ce este acela „holocaust pe teritoriul României” și ce este aceea „Mișcarea Legionară”.
Ar mai trebui să vedem și ce este cu cei ce au ieșit în fața opiniei publice, cu propriile lor interpretări ale legii acesteia.
De la început, înțelegem că avem de a face cu niște activiști, fie prin formație, fie prin locul de muncă. Aceasta nu este o remacă peiorativă. Din contră, subliniază un merit esențial al celor ce au citit ei legea și ne-au spus și nouă ce ar fi vrut ei să înțeleagă din ea, în lumina activității lor de credință. Cu alte cuvinte, oamenilor ăstora chiar le pasă că există o lege ca aceasta și sunt personal interesați de modul în care este ea aplicată.
În același timp, ieșirea lor în public, mai ales propunând subiecte controversate, cum sunt Antonescu, Ceaușescu sau Țuțea, arată că este ceva neclar, dacă nu chiar nefiresc, cu această lege.
Dacă ne uităm mai atent, observăm că legea, emisă sub formă de ordonanță de urgență, datează de acum 13 ani și că a fost modificată substanțial patru ani mai târziu, prin Legea nr. 107/2006 de aprobare a ordonanței de urgență. Cu toate astea, până acum, ea nu a fost subiect de dezbatere publică și nici nu am auzit de vreun caz de acuzare și condamnare pentru niciuna dintre infracțiunile stabilite în ea. Mai mult, în noul Cod penal, publicat la mult timp după apariția și modificarea acestei legi, nu se regăsesc niciunele dintre aceste infracțiuni, ca și când n-ar fi fost.
Să mai remarcăm, foarte repede, că, din punctul de vedere al Constituției României, atât cea în vigoare în 2002, cât și cea modificată în 2003, un asemenea subiect nu putea fi tratat, legislativ, prin nicio ordonanță de urgență. Deoarece, prin Constituție, este interzis să se emită ordonanțe de urgență despre infracțiuni și pedepse, acestea fiind exclusiv de domeniul legilor organice, legi ce nu pot fi trecute prin ordonanțe ale Guvernului, chiar dacă sunt, ulterior, dezbătute și aprobate de Parlament și promulgate de Președintele României.
Observațiile de mai sus ne lasă să bănuim că intenția legiuitorilor a fost, la vremea respectivă, ca prevederile acestei legi să nu fie aplicate niciodată. Acesta ar putea fi și motivul pentru care s-a dat acum o nouă lege, pe aceeași temă, la scurt timp după intrarea în vigoare a noului Cod penal, care, cum spuneam, ignoră asemenea infracțiuni.
Și așa putem explica și irascibilitatea activiștilor aflați în luptă permanentă și profesională fie cu anti-semiții, fie cu pro-legionarii români, fie cu proto- sau neo-comuniștii. Adică, ei și-ar fi dorit o lege care să le ușureze viața și, mai ales, munca, în sensul în care toată lumea să știe ce e bine și ce e rău, ce este legal și ce este ilegal, pe subiectele acestea ale holocaustului, crimelor de război sau ale propagandei și prozelitismului unor mișcări de factura celor care au dus la holocaust și crime de război.
Nu la fel de ușor putem explica atitudinea unor formatori de opinie, care au sărit în sus, numai la auzul ideii că Țuțea ar putea fi interzis ca nume de stradă, ori că, dacă legionarii au fost răi, înseamnă că au fost buni comuniștii.
Iar explicațiile nu sunt simple, deoarece nu pot crede că acești formatori de opinie nu știu că legea nu poate reglementa istoria. Care rămâne așa cum a fost. Adică, nu poți porni de la publicarea modificărilor și adăugirilor la o lege în vigoare de mai bine de un deceniu, pentru a comenta favorabil sau defavorabil fapte petrecute în istoria mai recentă sau mai îndepărtată a neamului.