marți, 11 august 2015

Legiferarea de cumetrie

Ceea ce este descumpănitor în statul România nu este că se fac legi pentru a-i proteja, ori pentru a-i avantaja, sau pentru a-i ferici pe anumiți conaționali, de cele mai multe ori prin nefericirea, ori dezavantajarea, sau lovirea celorlalți conaționali, ci faptul că, avantajații și dezavantajații, deopotrivă, cred și spun că așa și trebuie să fie.

Foto: laxtongibbens.com

Când, de fapt, nu trebuie să fie așa. Și nici nu se poate să fie așa, decât acolo unde oamenii habar nu au că, împreună, ei constituie un popor, o națiune, un electorat, ceva, acolo, care are un numitor comun, ce se cheamă conviețuirea împreună, după lege.
Pe Lumea asta, sunt popoare care s-au alcătuit relativ recent, de opt-zece generații numai. Unele dintre acestea au fost chiar alcătuite cu forța, din deprotați, de exemplu. Alte popoare, mai vechi, încurajează un aflux masiv de străini, pentru că ei, băștinașii, sunt prea puțini și prea săraci în talente pentru a supraviețui, în țara lor, de unii singuri.
Primul lucru pe care l-au făcut toate aceste națiuni recente a fost să își realizeze coeziunea socială. Fiecare individ trebuie să știe și să creadă că face parte din acel popor și că numai împreună cu ceilalți membri îi va fi lui sau ei bine. Ceea ce, printre altele, presupune că, indiferent de forma de guvernământ, legile acelei nații trebuie să fie la fel de bune pentru toți. În majoritatea statelor de pe Planeta Pământ, a face să îți fie ție bine pe seama celorlalți, ori măcar a unora dintre ceilalți membri ai societății respective, înseamnă să te situezi în afara legii.
Nu mai cunosc să existe altă țară decât România, unde este legal să te realizezi material și spiritual pe seama ori pe spinarea altora.
Acum două decenii și mai bine se legifera preferențial în secret. Au fost cazuri când s-a dat câte o lege valabilă doar pentru o zi, lege de care au beneficiat doar cei ce știau că se va da legea și când se va da ea. Ori, s-au dat derogări sau scutiri de la obligațiile legale, pentru cine trebuie, atunci când trebuie, tot în secret.
Ulterior, mai ales de vreo 15 ani încoace, adică de când România s-a pregătit și apoi a devenit stat membru NATO și al Uniunii Eurpene, s-a trecut la o fază mai avansată, căreia eu i-am zis corupție instituționalizată. Adică, Parlamentul României a fost populat cu suficient de mulți inepți, idioți și inculți încât să poată lua decizii cu majoritate confortabilă, fără ca cei ce votează să știe ce fac. Așa că nu a mai fost nevoie de secretizarea legiferării preferențiale, ea devenind o practică extrem de obișnuită pentru „aleșii neamului”.
Cea mai bună dovadă este numărul imens de amendamente pe care acești „aleși” le propun la legile bugetului, doar-doar se vor alege și ai lor cu ceva din banul statului, dacă tot votează pentru alții. Dar și alte legi care împart avuția națională sunt tratate în același mod. Desigur, de obicei, au succes amendamentele care propun cheltuirea banului public pentru biserici. Dar și alte cheltuieli sunt luate în seamă, singura condiție fiind ca banul să ajungă în buzunarele cumetrilor șefilor votanților din Parlament.
De câte ori publicul nu știe de ce s-a dat vreo lege, ori nu știe de ce s-a dat vreo lege așa cum s-a dat, înseamnă că ea, legea, nu s-a dat pentru el, publicul, ci s-a dat pentru cumetrii Cuiva. Iar acest Cuiva este cel ce îi pune pe inepții, idioții și inculții majoritari din Parlament să voteze după degetul ridicat de șeful lor.
Tot cu motivație de cumetrie este și situația în care o lege votată și promulgată nu este aplicată deloc, cum au fost multe cazuri, în toți acești ani. Ori este aplicată prost, prin emiterea vreunei hotărâri de guvern, de exemplu.
Așa cum spuneam la început, nu această situație este cea mai gravă, ci situația că tuturor românilor li se pare că este normal să se întâmple așa.
Cei mai mulți dintre ei știu din experiența lor de o viață, dacă nu chiar din experiența părinților și bunicilor, că tot le va pica și lor ceva de la statul ăsta, România, indiferent de lege. Iar, dacă nu le pică, măcar vor putea fenta statul cu ceva. Ca, de exemplu, să declare venituri mai mici din salarii decât încasează. Ori să cumpere și să vândă la negru, fără plata taxelor și impozitelor specifice comerțului.
Bineînțeles, vorbim aici de câștiguri mici, de câțiva lei pe lună. Venituri care, de multe ori, duc la pierderi ceva mai mari în viitor. Cum ar fi, de exemplu, la pensie. Unde, dacă ai declarat un salariul mic, ai și plătit o contribuție mică, ceea ce a dus, cu necesitate, la o pensie mică.
Asta, până vine statul și îndreaptă lucrurile, făcându-te să primești și tu o pensie mare, din banul public, pe degeaba. Doar ca să îl votezi pe cumătrul care trebuie în Parlament. Adică, românii din această categorie știu cu certitudine că se va găsi întotdeauna cineva care să îi facă părtași la împărțirea aiurea a averii publice. Cumătrul va lua mult, dar le va da și lor câțiva lei nemunciți, acolo.
Așa era și pe vremea lui Caragiale, ori a lui Eminescu sau, mai târziu, a lui Goga. Adică, de când există România. Și în trecut, ca și pe vremea comuniștilor, legile se dădeau pentru a le merge bine unora, pe seama celorlalți. Privilegiul și favoritismul au fost întotdeauna o politică de stat în țara noastră.
Dacă mă întrebați cum de se întâmplă asta la noi și astăzi, când suntem integrați euro-atlantic, în condițiile în care la niciunii dintre partenerii și aliații noștri nu vedem așa ceva, răspunsul este simplu.
De fapt, am două răspunsuri, concurente. Primul este că străinii, oricât de aliați strategici ar fi ei, nu au niciun motiv să zică sau să facă ceva pentru a curma o asemenea stare de lucruri, atâta vreme cât românii înșiși o acceptă, ori, măcar, o tolerează. Al doilea răspuns este că românii se poartă cu România la fel cum s-ar purta cu un lucru de căpătat. Adică, sunt mulțumiți că o au ca țară, fără să se gândească măcar vreo clipă că trebuie să investească ceva în țara asta, pentru a le merge mai bine în ea.
Pământul care a trebuit mai întâi descoperit, apoi cucerit ori apărat și, într-un final, muncit cu sudoare este el însuși o valoare inestimabilă. Dar același pământ nu reprezintă nimic pentru cei care l-au primit pe degeaba, fără să facă niciun efort și fără să dea nicio picătură de sânge.
La fel este și cu oamenii. Cei care s-au sprijinit unul pe celălalt, fie pentru a desțeleni pământul, fie pentru a-l apăra, recunosc omul, în general, ca supremă valoare. Pentru că ei înșiși nu ar fi fost nimic fără celălalt de lângă ei. Pe când, cei ce s-au trezit unii alături de ceilalți, ca niște pasageri întîmpători pe o platformă de camion, care sunt duși de cineva nevăzut dintr-un loc în altul, nu văd în cel de lângă ei decât pe cineva care le ocupă din spațiu și care nu reprezintă nicio valoare.
Am amintit mai înainte exemplul unor popoare recente, unele formate din deportați sau din alți oameni necăjiți, alungați din țările lor de baștină fie cu forța, fie de sărăcie. Aceștia au muncit împreună ca să aibă o nouă țară. Ei s-au sacrificat, s-au zbătut, și-au dat și sângele, și viața pentru ca noua lor țară să fie una articulată, liberă și prosperă. Ei și-au transformat fiecare parte din țara cea nouă în valori proprii, fie că a fost vorba de parlamentarism, de armată, de școală, ori de economie. Asta, deoarece știu bine și astăzi că, fără efortul lor continuu și comun, nu ar fi ajuns să aibă o asemenea națiune. Ei nu au căpătat nimic pe gratis.
Așa că, înainte de a ne redescoperi trecutul, ca să vedem cât de mari au fost dacii și proto-dacii înaintea noastră, pe aceste meleaguri, poate ar trebui ne punem pe treabă, unul lângă celălalt, să ne facem o națiune adevărată, bazată pe valori comune, națiune care să crească pe locul acestei țări guvernate de cumetrii, din care mai sugem și noi, acolo, câte un leu-doi pe lună, de la stat.
Conform legii.