duminică, 16 august 2015

Unirea prin război

Tradus în limbaj de securitate internațională, a cere unirea celor două state românești, România și Republica Moldova, doar ca reparație istorică, înseamnă situarea solicitantului în afara actualei arhitecturi de securitate europene, arhitectură bazată pe Actul final de la Helsinki și dezvoltările lui ulterioare.

Ateneul Roman

În momentul de față, doar Federația Rusă vorbește și acționează în afara acestei arhitecturi, dar cu argumente istorice recente, ulterioare anului de grație 1975. În interiorul arhitecturii europene de securitate, Rusia n-ar fi putut niciodată să anexeze provincia Crimeea, aflată pe teritoriul Ucrainei independente și suverane, indiferent care ar fi fost argumentele ei istorice. Dar, și așa, a avut grijă să cosmetizeze evenimentul în termenii dreptului internațional, mimând o voință proprie a populației anexate și apelând la principiul auto-determinării, chiar dacă acest principiu a fost aplicat, în cazul Crimeei, cu tancul.
Cu alte cuvinte, cine îi propune României să acționeze pentru unirea cu Moldova, acela îi propune, de fapt, să se pregătească de război. Că va fi vorba de un război clasic, de invazie, ori de unul hibrid, sau de unul civil, dus între cetățenii români, rămâne de stabilit.
Iar, dacă cineva ca Băsescu Traian, fostul președinte infam al României, propune „proiectul de țară” al unirii ca reparație a greșelilor istoriei, în condițiile în care știe că România nu este capabilă să ducă un război de apărare, d-apoi unul de invazie, ca să nu mai vorbim de incapacitatea ei de a câștiga vreun război hibrid sau civil, atunci acel cineva nu face decât să se alăture, politic și ideatic, politicii rusești de desconsiderare a actualei arhitecturi de securitate europene. În termeni populari, asta se numește că face jocul rușilor.
Așa cum s-a arătat de nenumărate ori, de foarte multă lume, unirea tuturor românilor se poate face și altfel decât prin război.
În afară de unirea administrativ-teritorială, care se poate realiza prin integrarea Moldovei în Uniunea Europeană, se poate realiza o unire economică, de exemplu.
Numai că această unire economică presupune, printre altele, o infrastructură unică. Din păcate, se vădește că o asemenea infrastructură unică este imposibil de realizat în România. Nu au reușit ei, guvernanții bucureșteni, să construiască o infrastructură rutieră între Transilvania și fostul regat, în cei aproape o sută de ani ce au trecut de la Marea Unire, alta decât pitorescul Transfăgărășan. Cum să ne gândim că ar putea ei să realizeze o asemenea infrastructură cu Basarabia? Deși traversarea Prutului ar trebui să fie mai simplu de înfăptuit decât traversarea Carpaților.
Se poate realiza și o unire culturală, mult mai ușor și mai degrabă decât unirea politică. Numai că ce valori culturale comune propun bucureștenii moldovenilor? „Basarabia este pământ românesc”, am văzut scris pe ziduri, în România. Da, așa este. Și ce dacă? Fără cultură, pământul este sterp. Faptul că noi, toți românii, împărtășim o istorie comună și o limbă comună nu este de ajuns. Noi deja împărtășim o istorie comună cu toți europenii și vorbim deja o limbă comună euro-atlantică, dar asta nu înseamnă că ne-am însușit, automat, valorile euro-atlantice. La noi, omul, individul, nu are nicio valoare. Dreptatea, cinstea, corectitudinea și altele asemenea nu valorează nimic, dacă este să ne uităm la mijloacele de promovare a valorilor, cum sunt școala, care, la noi, oferă diplome fără merit și fără cunoaștere, administrația publică, care a transformat înjosirea cetățeanului în sport național, sau comunicarea în masă, care ne ia pe toți de proști, adică lipsiți de valoare.
Așa că nu de referendum are nevoie România pentru a se uni cu Moldova. Are nevoie ca fiecare dintre noi să impunem valori europene și naționale comune, să realizăm o economie integrată, unitară, inclusiv prin infrastructură, să reformăm sistemul politic din fiecare țară românească, astfel încât politicienii să ne reprezinte pe noi și nu pe corupătorii lor, să edificăm instituții care să ne servească pe noi și nu clientela politică, să dăm statului puteri adevărate, aflate sub controlul nostru și care să ne confere o voce credibilă între națiunile euro-atlantice, în loc să stăm la mâna străinilor sau cu mâna întinsă la străini, așa cum o facem acum.
Zic eu că trebuie să înfăptuim dezideratele astea pentru a ne uni toți românii într-un stat. Dar, parcă, ar fi mai simplu să punem de un război, nu-i așa?