sâmbătă, 3 martie 2012

Un cutremur

În fiecare an este 4 martie. Pentru unii dintre noi, acest lucru înseamnă ceva mai mult decât pentru alții. Ceva legat de pierderi, emoții și comemorare.


În acest sens, vă propun aici un text de anul trecut, unde veți găsi și mărturia acesta: „Prima observație a fost că nu se mai oprea. La etajul cinci al blocului de opt etaje și la scara din mijloc, acest lucru îți dădea impresia că ești prins într-o cutie ai cărei pereți te pot strivi dacă nu chiar acum, atunci cu siguranță la următorul șoc. Iar aceste șocuri se succedau la interval de secunde și erau unul mai aprig decât celălalt. Și întotdeauna mai urma unul, apoi altul și altul, de parcă ar fi avut de gând să se oprească numai când blocul, cu tine în el cu tot, s-ar fi făcut fărâme.”  
Mai departe, citiți aici.

Printre cei ce nu mai sunt, de atunci, din 4 martie 1977, este și Doina Badea.


Și Toma Caragiu (aici ar fi trebuit sa fie un clip sugerat în comentarii de Incertitudini. Din pacate, nu mai este. Chestie de drepturi de autor...)