duminică, 20 noiembrie 2011

Alternativa


 Să te arăți mai bun decât Boc ar trebui să fie foarte ușor, pentru că nici o minte normală nu își poate imagina un guven mai prost și mai păgubos decât guvernele Boc din Regimul Băsescu. Asta, deși așa-zisul „premier din umbră” al opoziției „unite”, domnul Victor Ponta face eforturi disperate să demonstreze că domnia sa poate fi un gestionar de țară chiar mai inabil decât incultul domn Emil Boc.

Nu mai devreme de săptămâna trecută, domnul Victor Ponta explica, cu un zâmbet larg și gol, că, în calitatea lui de președinte de partid, nu a fost în stare, în doi ani de zile, să rezolve o datorie „privată de cinci - șase milioane de euro”, rămasă de la contracte „private” făcute pe timpul campaniei electorale din 2009. Așa că partidul lui este acum pus sub sechestru și urmează să fie executat silit. Păi, dacă omul ăsta, în afara faptului că nu a putut pune capăt unei asemenea situații, nu știe nici ce datorie are și mai are și o abatere la cifre de un milion de euro, cum am putea crede că ar fi bun de prim-ministru, chiar dacă ne apucăm să contemplăm o asemenea alternativă cu indulgență maximă sau chiar dacă suntem orbiți de dorința fierbinte, viscerală, de a-l vedea pe domnul Emil Boc la „lada de gunoi a istoriei”, iar pe domnul Traian Băsescu, președintele României, chiar și mai rău decât atât?! Adică, dacă nu a fost el în stare, în doi ani de zile, să eșaloneze, să refinanțeze, să amâne, să redistribuie sau chiar să plătească șase milioane de euro, cât datorează partidul al cărui prim gestionar este, cum am putea crede că ar putea gestiona datoria publică a României, care este de exact 10.000 (zece mii) de ori mai mare?!

Nu va fi ușor nici ca opoziția actuală să se arate mai capabilă decât cei care vor ieși curați la suprafață, în urma „epurării” partidelor de guvernământ, precum și mai convingătoare că va „servi” mai bine interesul național decât o fac cei din guvenul zilelor noastre. Nici cei de la Partidul Social Democrat, nici cei de la Partidul Național Liberal sau cei de la Partidul Conservator nu vor putea arăta cu degetul spre cei care au părăsit de curând sau vor părăsi în curând partidul lui Boc, pentru simplul motiv că și ei au făcut parte din aceiași guvernare și au ieșit și ei, la un moment dat din ea, așa cum au făcut-o sau cum o vor face și oponenții lor. Desigur, liberalii și conservatorii nu au fost într-un Guvern Boc, ci doar alături de oamenii lui Boc, în același guvern, dar acestea sunt deja detalii.

Cât despre alternativa unui guvern de tehnocrați, este evident că actuala uniune opozantă nu ia în considerare o asemenea soluție, pentru simplul motiv că își bazează campania de câștigare de partea lor a electoratului pe faptul că opoziția unită îl propune și îl sprijină pe domnul Ponta să piloteze noul guvern.

Putem zice că au ales să facă acest lucru pentru a se arăta mai convingători, mai capabili și mai organizați, și nu pentru că trebuie să îi măgulească orgoliul președintelui de partid Ponta, ori pentru ca să obțină și să păstreze unitătea opoziției pe bază de târguială privind ce ia unul și ce ia altul din blana ursului din pădurea numită guvernarea României.

Sau, poate, o fi exact pe dos?

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu