miercuri, 30 noiembrie 2011

La Alba Iulia


Mâine este 1 Decembrie, Ziua Națională a României, iar eu am să mă duc la Alba Iulia.

Am să îmi iau soția la braț și vom merge acolo, neinvitați de nimeni. Probabil, vor fi ceva „manifestări” organizate de oficialități cu această ocazie, dar noi nu ne vom înghesui nici la parăzi, nici la cârnați, pentru că mie nu îmi stă bine în mulțime. Am mai încercat și nu merge, nu am cum să fiu unul dintre cei mulți. Și, mai ales, nu am cum să fiu unul dintre cei tăcuți.

Și totuși, voi fi acolo, de ziua noastră. De ce? Este un secret pe care îl mărturisesc acum pentru prima dată în viață.

Eu sunt convins că locurile păstrează urmele trecerii sufletelor pe acolo, multe secole după ce acele suflete s-au dus în altă lume. Iar urmele sunt cu atât mai adânci, cu cât emoția sufletelor aflate într-un anumit loc, într-un anumit moment al vieții lor pământene a fost mai puternică. Și am și un exemplu concret. O asemenea mare emoție, cea a întoarcerii dinspre viață spre moarte, pentru binele celorlalți, a întipărit urma tălpilor Mânuitorului într-o piatră din pavajul Căii Appia Antica ce duce de la Roma către Lumea Largă.

Dacă priviți atent pietrele din Câmpia Albei Iulii și din Cetate, veți putea vedea pe ele urmele sufletelor celor care au participat la Marea Adunare Națională de acum 93 de ani. Iar emoția cu care s-au săpat acele urme era dată de faptul că purtătorii sufletelor știau că fac istorie pentru ei și pentru întregul neam din care făceau parte.

Ca om care am purtat uniforma militară ca și când aș fi fost înfășurat în drapelul Țării, vă pot spune că Ziua Națională a României de astăzi a fost bine aleasă, dar prost sărbătorită.

A fost bine aleasă pentru că semnifică un moment cu adevărat unic în istoria poporului român, cel al luării soartei naționale în propriile mâini, fără să fie împins de la spate sau „ajutat” de străini, cum s-a întâmplat de toate celelalte dățile când românii au făcut istorie.

Știu că, de fapt, ziua de 1 Decembrie a fost aleasă ca zi națională pentru că aduce aminte de Marea Unire, dar gestul popular propriuzis de a decide împreună viitorul este mult mai profund decât rezultatul acestuia.

Această zi este prost sărbătorită pentru că este prima zi de iarnă calendaristică, ziua este scurtă, iar vremea nu permite ieșirea oamenilor la iarbă verde. Acum 93 de ani, participanții la Marea Adunare Națională nu au avut de ales, ei trebuind să își arate voința populară atunci, înainte de negocierile de pace care închideau războiul mondial.

În schimb, în zilele noastre, organizarea unei parăzi militare este o mare pierdere de bani și efort, pentru că, în afara celor care mărșăluiesc în paradă și a câtorva privitori mai potriviți sau mai neaveniți, tot poporul se va uita, dacă va vrea să vadă ceva, la televizor. Ori, la televizor, poți să dai și parada de mai an, în reluare, că tot aia este. Și e aproape pe gratis.

Sau, așa cum fac alte popoare mai civilizate, se poate disocia Ziua Națională de Sărbătoarea Națională, care poate fi programată în prag de vară, de exemplu. Dar tare îmi este mie teamă că cei de la guvernare, indiferent de culoarea lor politică, dacă au așa ceva și nu sunt, cu toții, atât de incolori pe cât îi vedem noi, preferă o sărbătoare în care generalul Iarnă să îi țină pe oameni acasă, supuși și cuminți, de ziua Țării lor.

Deci, cât o fi de iarnă, cu ger sau îngheț, eu voi merge mâine la Alba Iulia. Nu pentru „manifestări”, ci pentru mine.

...

Vă propun aici un mod colectiv de sărbătorire a zilei noastre, chiar așa în iarna cenușie din cer și din sufletele multora.

Nu este prea mult dacă mâine, 1 Decembrie 2011, la ora 12.00, vă opriți din ce faceți și ieșiți în poartă pentru zece secunde. Dacă sunteți pe stradă, vă opriți, dacă sunteți în magazine sau în alte locuri publice, ieșiți de acolo pentru zece secunde.

Nu trebuie să faceți nimic altceva, decât să stați pe loc, pe trotuar și să vă uitați în jurul dumneavoastră.

Dacă mai vedeți pe cineva în raza vizuală, aveți acum ocazia să salutați acea persoană cu un zâmbet și o înclinare a capului, iar dacă este și atât de aproape încât să vă audă, spuneți-i și un La Mulți Ani, Românie!

Să vedeți cum vă veți simți după aceea.