vineri, 23 decembrie 2011

Spiritul Crăciunului


În ajunul ajunului Crăciunului, stau afară, în iarna ce-o să vină, când și dacă o să vină, și mă străduiesc să mă pătrund de Spiritul Crăciunului.

Cu șoapte lăcrimate și cu buze umede și reci, lipite de urechea-mi scăpată de sub căciulă, Spiritul Crăciunului îmi zice de vremea ce-a trecut de când nu am mai iubit un neiubit și de când nu am mai neurât un urât.

Și vremea aia nu este așa de demult. Chiar anul acesta, ce se încheie cenușiu și aspru, am iubit un câine pe care alții nu numai că nu îl iubeau, dar îl urau de moarte, doar pentru că era căine.

Și aș fi iubit și un om neiubit, dar nu am putut găsi niciunul. Toți cei străini, cu care m-am văzut sau de care am auzit, de multă vreme încoace, se iubeau pe sine prea mult ca să mai aibă loc și de iubirea mea, chiar dacă ei erau vai de capul lor.

Și, vai, Spirite al Crăciunului, câți urâți am mai neurât eu în toată vremea ce-a trecut! Chiar anul acesta, ce parcă nu se mai revarsă vreodată într-unul mai bun, mi s-au umplut ochii de nenumărați oameni hidoși, de cum m-am uitat la televizor, în presă sau doar am întors capul pe stradă! Și nu că sunt aceștia strâmbi sau sluți, dar au un suflet atât de pocit și murdar, că le iese prin toate orificile feței, ca pletele inefabile ale Medusei, cea care te împietrea pe vecie dacă o vedeai cât de urâtă este.

Dar eu nu i-am urât, sau, după ce mi-a trecut prima repulsie, provocată de intrarea lor, chiar și numai efemeră, în viața mea, nu i-am mai urât. Majoriatea au ajuns să îmi fie indiferenți și i-am uitat repede. Câțiva însă, au devenit neurâții mei jalnici, pedepsiți de soartă pentru urâțenia lor sufletească. Aceștia au căpătat mila și compasiunea mea, chiar dacă ei au averi de sute sau chiar mii de ori mai bogate decât ce posed eu, ori au dobândit puteri și privilegii pe care eu nici măcar nu le-am visat vreodată.

Și mi-a mai zis Spiritul Crăciunului, cu glasul șuierat de vântul serii, să dau, acum, înapoi ce-am furat peste an. Dar nu am cum să fac asta, pentru că tot ce-am fuat eu anul ce se duce a fost puțin timp și ceva atenție de la niște prieteni mai adevărați sau mai virtuali, cărora le-am spus sau scris păsurile mele, ce au fost, de multe ori, și ale lor.

Acestor păgubiți de mine nu le pot da, în schimb, decât urări de bine, sănătate și bucurii cât cuprind sufletele lor mari și frumoase și o colindă ce crește din an în an, de la moși și strămoși încoace.