sâmbătă, 10 martie 2012

Romglezii


Tocmai când mă pregăteam să îl declar pe un anumit domn Radu Naum romglezul anului, a apărut în viața mea alt caz, cu argumente la fel de puternice pentru acordarea titlului.

Dar, ce este romglezul?

Romglezul este acea persoană care își caută cuvintele în limba română, pentru că îi vin în minte numai cele din limba engleză. Și, în efortul său de a spune ceva, le mai confundă sau nici măcar nu le găsește. Adică, un fel de fotbalistul ăla care a stat câteva luni în Italia și, la înapoiere, nu mai știa româna, apelând la „come si dice?” pentru a fi ajutat să își găsească limba maternă de reporterii români aflați la aeroport, pentru a consemna evenimentul revenirii. Numai că omul nostru are probleme în engleză, nu în italiană.

Cum am dat de domnul Radu Naum?

Eu sunt unul dintre cei care mă uit la filme clasice la televizor. Și unde sunt aceste filme, dacă nu la TCM (Turner Classic Movies)? Iar TCM are o rubrică de intermezzo „Eu și filmul”, în care diferiți domni și doamne apar să își mărturiesască legăturile lor de suflet cu arta cinematografică. Domnul Naum, calificat în subtitlu drept „comentator sportiv”, este unul dintre cei aleși să spună ceva despre acest subiect. Iar când o spune, constatăm cu uimire că domnia sa comite un caz unic de „false friend” sau prieten fals.


False friend este simptomul lingvistic prin care un vorbitor de limbă străină dă peste un cuvânt în acea limbă ce seamănă foarte mult cu un alt cuvânt din limba sa maternă, deci este aparent un cuvânt foarte prietenos, dar care are un cu totul alt înțeles. Fără să știe de acel alt înțeles, vorbitorul îl folosește în limba străină cu înțelesul din limba sa maternă, trezind, bineînțeles, confuzie, dacă nu chiar ilaritate.

Ei bine, domnul Radu Naum face exact invers! În cele două-trei fraze în care constă apariția sa televizată, dumnealui folosește, în limba română, un cuvânt cu înțelesul său din engleză! Domnia sa descrie starea pe care o avea pe când a văzut primul său film ca fiind opusă celei de „sobru” (pentru că se afla după un chef de o noapte, explică dânsul), pe când sobru în română înseamnă orice altceva decât „sober”, în engleză. Orice dicționar vă va explica diferența.

Toate bune și frumoase, însă, cu o postare pe blogul său personal, ce îi poartă numele, domnul Stelian Tănase vine să uzurpe domnului Radu Naum titlul de cel mai romglez pe care tocmai i-l atribuiesm.

Domnul Tănase evocă o întâmplare în care un cadavru a fost descoperit „într-un portbagaj”. Ceea ce n-ar fi remarcabil, dacă domnia sa nu ne-ar spune, mai departe, că persoana căreia îi aparținuse corpul pe vremea când trăia comisese o sinucidere cu „o supradoză de barbidurice”, de ajunsese moartă.  Ceea ce este remarcabil. De ce s-ar fi sinucis cineva prin otrăvire în portbagajul unei mașini?!? Cum persoana în cauză era o actriță americană cunoscută la vremea respectivă, m-am documentat și am aflat că ea murise și fusese găsită „in the back seat of her car”. Ceea ce înseamnă „pe bancheta din spate a mașinii ei”, iar nu în portbagaj. Care portbagaj se află, într-adevăr și în cele mai multe situații, în partea din spate a mașinii, dar nu este un loc în care să te așezi.


Nu am fi ajuns la domnul Stelian Tănase și traducerea aiuristică a domniei sale dacă nu aș fi fost atras de titlul postării, care începe cu „EVER GREEN” și se continuă cu un punct, ceea ce oferă o atracție aparte. Pe de o parte, prin faptul că folosește două cuvânte englezești, care nu sunt traduse în română și nici nu au o răspândire largă pentru ca cineva să creadă că toată lumea știe ce înseamnă. Nici în limba engleză ele nu înseamnă mare lucru. Dacă este să aibă un înțeles, ar fi trebuit să fie doar un singur cuvânt compus (evergreen) și nu două. Iar, pe de altă parte, introduce și un semn de punctuație ce nu se folosește niciodată într-un titlu, nici în română, nici în engleză.

Astfel încât domnul Stelian Tănase se singularizează într-un candidat fără egal la titlul de romglez al anului, chiar dacă mai sunt nouă luni și ceva de parcurs până la capăt.

6 comentarii:

  1. Nene Hari,
    Imi luasi vorba din gura . Aveam de mult in plan un articol despre "ronglisul" nostru si acuma ma intreb daca sa imi continui proiectul sau nu. Dar cred ca o sa il continui, pentru ca eu voiam sa ma refer la prostie ca forma de imbunatatire a vocabularului. Am sa fac totusi acel articol, dezvoltand un pic tema. Am constatat si eu ca nu mai stim sa vorbim romaneste. Nu mai avem loc de poliprosti.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Sigur, Marine, trebuie să îl scrii! Deabia aștept să îl citesc și să mă bucur de savoarea oltenească a comentariilor tale.

      Ștergere
  2. Știți cum vă citesc eu? ascultându-vă! ( de cele mai multe ori). În dimineața asta, m-am distrat pe cinste, într-un fel, m-ați salvat!
    Iată de ce- nouă ani , am învățat limba rusă- tata fusese prizonier, știa poezioare și multe cuvinte, așa că mi le-a transmis pe când aveam cinci /șase ani.
    În clasa a V-a , am avut profesoară de limba rusă chiar o rusoaică -aveam să-mi dau seama mai târziu că am fost o mare norocoasă, pentru că în școala noastră erau repartizați mulți tineri absolvenți de facultate.
    Doamna Olga L. m-a îndrăgit mult. Era o simpatie reciprocă, așa că am învățat cu mare drag limba rusă. S-a întâmplat ca dumneaei să se transfere mai aproape de București, așa că mi-a fost profesoară și în primele clase de liceu. Ce mai, vorbeam rusește foarte bine, drept care, următoarea mea profesoară „babușka„ mă purta prin toate clasele unde preda fără ca elevilor să le placă strădania ei, dându-mă exemplu cât de bine știu eu limba rusă. Și ce rezumate extraordinare scot din multele pagini de proză clasică rusă.
    A doua limbă străină a fost franceza- profesoara, o bomboană, toți băieții erau îndrăgostiți de ea, noi muream de ciudă, dar n-o uram, pentru că era frumoasă și aducea un aer special la ore. Aveam note de 9 și de 10, mă descurcam ușor.
    Ca să n-o mai lungesc prea mult, n-am aprofundat, cum mi-aș fi dorit, studiul acestei limbi străine din tot felul de motive. Abia în facultate m-au împresurat problemele.
    A urmat limba latină, profesoară chiar diriginta în primii doi ani, apoi eu am urmat secția „real„.
    În facultate, chiar am învățat latină!!
    În timp, am devenit o vorbitoare bunicică de limba franceză ( laude am primit de la câteva prietene ale fiului meu, student pe atunci în Franța).
    Vreau să ajung undeva- în urmă cu două veri, am început studiul limbii engleze.
    Motive- multe!
    M-am străduit, încă mă străduiesc.
    Chestia este că nu merge- o dau mereu pe franceză. Când am fost prima oară în Londra, l-am impresionat pe fiul meu cu numărul mare de cuvinte învățate, între timp, le-am cam uitat..
    Ca să mă pot înțelege cu prietena lui, am revenit la bunele mele relații cu limba lui Gogol, ceha fiind verișoară cu limba rusă.//
    Când îi aud pe ai noștri tinerii vorbind păsăreasca lor , cu pene englezești , mă apucă așa, un fel de amețeală, sufăr și pentru că eu nu sunt în stare să învăț englezește, dar, mai ales, pentru că ei toacă mărunt limba noastră, frumoasă, limpede și bogată.
    N-am exagerat cu niciun centimetru.
    Pe domnul cu sportul nu-l știu, cred că l-am văzut în treacăt.
    Pe celălalt îl„ urmăresc„, adică îl ascult, îl văd.
    Verbul potrivit ar fi „a aburi„.
    Între timp, am devenit mai riguroasă în alegeri.//
    Postarea dumneavoastră mi l-a adus în minte pe Alexandru Odobescu , preocupat de puritatea limbii române , cu ale lui „sorbitione cu galscus„, „gât legău„, „nas ștergău”, „departe vorbitor„..
    Mi mi-am amintit imediat de „lupta„ răposatului George Pruteanu, care a fost oprit, când voia( poate că pentru prea mulți bani) „ doar o vorbă „ să ne mai spună..

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Vă mulțumesc pentru comentariu, stimată doamnă profesoară! Vă invidiez, dar fără să îmi diminueze simpatia ce v-o port, pentru vorbirea limbii ruse. Ce literatură mare aveți posibiliatea să o citiți în original!

      Stăpânirea limbilor străine este o poveste interesantă, în orice epocă. O scriere interesantă despre acest subiect este romanul de la 1900 a lui Jerome K. Jerome intitulat „Three Men on the Bummel” (ceea ce s-ar traduce liber cu „Trei bărbați pe roți”). Nu știu dacă a fost vreodată tradus în română ori publicat la noi. În tot cazul, cu umorul său englezesc, Jerome reușește să explice esențialul învățării unei limbi străine: trebuie învățată natural (cum făceau germanii cu engleza încă de atunci), ca pe limba maternă și nu „acumulată” prin însușirea vocabularului și a regulilor gramaticale (cum fac englezii - și nu numai ei - cu alte limbi străine).

      Ștergere
  3. Nu stiu nici eu, dar s-a publicat "Trei intr-o barca" ce descrie o calatorie in Germania lui Bismark, cred. E mult timp de cand am citit-o, eram un copil inca. Dar imi amintesc si astazi savoarea umorului lui Jerome K. Jerome!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulțumesc pentru precizare. Ce bine că Trei într-o barcă (ca să nu mai vorbim de câine) a fost publicată și la noi, pentru că este piesa de rezistență a lui Jerome.

      Ștergere