luni, 26 martie 2012

Securitatea nucleară secretă


(Articol publicat în ZiuaVeche.ro)


Luni și marți, 26 și 27 martie 2012, la Seul, Coreea de Sud, 53 de șefi de state și de guverne se întâlnesc pentru a discuta cele mai presante aspecte ale securității nucleare. Cu câteva ore înainte de a pleca la această întâlnire la vârf, domnul Băsescu Traian, președintele României, a avut una dintre aparițiile sale mediatice cu totul originale. Numită de cei de la Cotroceni „declarație de presă”, apariția domnului Băsescu a constat dintr-o alocuțiune privind acest summit și un răspuns la o întrebare despre ce are domnia sa de transmis unui oarecare interlop, plecat din Țară la vânătoare în Africa.

„Declarația de presă” emisă cu acea ocazie are aspectul unui răspuns la tablă, dat de un elev slab spre mediocru, care spune ce a înțeles el din subiectul lecției de zi. Și o spune cu chiu-cu-vai, cu vorbe poticnite și fraze încâlcite. Iată numai un exemplu, preluat din textul publicat pe site-ul oficial www.presidency.ro: „Aș vrea să fac câteva mențiuni legate de premisele în care se desfășoară acest summit. În primul rând, dacă privim la derularea unor programe nucleare în state precum Iranul sau Coreea de Nord, o altă premisă este menținerea la nivel ridicat a arsenalelor nucleare”. Înțelegeți dumneavoastră ce vreți, dacă puteți.

Dar, citatul meu preferat din această alocuțiune este: „O altă premisă este legată de creșterea riscurilor utilizării armelor nucleare în conflicte regionale și amenințările, spre exemplu, Coreei de Nord pentru regiune sunt o realitate a zilelor noastre, precum și riscurile generate de amenințările iraniene în regiune, nu neapărat prin amenințarea cu arma nucleară, ci prin amenințarea dezvoltării de arme nucleare, în condițiile în care Iranul are o opacitate deja recunoscută față de organismele internaționale de control”.

Am încercat să trec peste frazarea aproape imposibil de urmărit, chiar și în scris și să mă dumiresc despre conținutul „mesajului”. Dacă nu aș fi știut că, la Seul, se vor întâlni șefi de stat și de guvern pentru a discuta măsuri de cooperare internațională în vederea protejării materialelor și facilităților nucleare de acțiunea grupurilor teroriste, aș fi zis că domnul Băsescu pleacă la alt summit, unde se dezbat acțiuni împotriva Coreei de Nord și Iranului. Sau, în mintea domnniei sale, aceste două state fac parte din grupruile teroriste?!?

Toată lumea avizată este de acord că problema Coreei de Nord va fi discutată „pe marginea” lucrărilor summitului, adică în afara agendei oficiale. Însăși conducerea acestei țări a ținut morțiș să fie băgată în seamă la această adunare din aceiași peninsulă asiatică, în momentul în care a anunțat, cu câteva zile mai devreme de eveniment că va experimenta lansarea unui satelit al Pământului, peste vreo două-trei săptămâni.

Având în vedere că experimentul anterior nord-corean, de lansare a unei rachete ce ar fi putut purta și un focos nuclear, a fost dublat de un experiment nuclear propriuzis, toată lumea a fost de acord că anunțul menționat aici are conotații nucleare. Și că acesta se dorește a fi o avertizare, dacă nu chiar o amenințare că, în curând, nord-coreenii ar putea avea vectori balistici purtători la țină ai focoaselor nucleare, deoarece lansarea acelor vectori este similară cu cea a unei rachete purtătoare de satelit în spațiul cosmic.

Bineînțeles, ceea ce zice toată lumea este total diferit de ceea ce ne-a „declarat” nouă domnul Băsescu, care vede Coreea de Nord ca o „premisă” a Summitului de la Seul și ca „un risc al utilizării armelor nucleare în conflicte regionale” sau o „amenințare pentru regiune”.

Nu o să facem mai departe conspectul „declarației de presă” prezidențiale, pentru că nu am ajuge la concluzii diferite. Domnul Băsescu știe ceva, dar nu știe nici bine și nici aprofundat despre ce este vorba cu securitatea nucleară, sau cu agenda summitului la care tocmai a plecat.

Asta, pe când noi, cetățenii români, ne așteptăm ca primul demnitar al Țării să ne arate mult mai mult decât că știe tabla înmulțirii pe de rost, chiar și cu cifra șapte. De la un asemenea demnitar, dacă este vorba de înmulțiri, ne așteptăm ca domnia sa să aibă și să dovedească aprofundate cunoștințe de algebră, cuprinzând legile interne ale operațiilor, relațiile, construcțiile și conceptele cu care se operează, precum și abilitatea de a opera cu termeni, polinomi, ecuații și structuri algebrice.

Iar când este vorba de securitatea nucleară, ne așteptăm ca domnia sa să fi știut că acesta este, în mod imperativ, o componentă a politicii de securitate a României. Adică, ne-am fi dorit să aflăm, din „declarația de presă”, care sunt amenințările și riscurile interne și externe identificate la nivel strategic de președinte și Parlament, cu referire directă sau indirectă la materialele nucleare, substanțele radioactive, la siguranța facilităților nucleare de la noi și din vecinătatea noastră, precum și la activitățile contexe prevenirii și contracarării acestor riscuri și amenințări.

Am fi dorit să știm care este politica națională, agreată de toate puterile statului, indiferent de culoarea lor politică, pentru a pregăti și lua contramăsuri de detectare, descurajare și prevenire a acțiunilor ilegale, inclusiv sau mai ales teroriste, precum și măsurile luate pentru minimizarea distrugerilor provocate de eventualele accidente nucleare.

Sau, mai precis, am fi fost interesați să aflăm cu ce mesaj pleacă domnul președinte să ne reprezine la Seul. A făcut România progrese în domniu de la primul summit de securitate nucleară de la Washington D.C., din 2010? Și-a însușit România vreuna dintre recomandările de atunci și a făcut sau nu pași în domeniul securității nucleare? Ce are de gând să susțină acolo domnul Băsescu, în concordanță cu interesele strategice românești și politica națională de securitate?

Este drept că domnul Băsescu a menționat, la sfârșitul „declarației” sale de presă că, „pentru noi este exterm de important acest summit, în primul rând pentru a participa cu contribuțiile noastre la dezvoltările viitoare a normelor de securitate și siguranță nucleară, în al doilea rând pentru a ne putea afirma punctele de vedere în cel mai înalt cadru de dezbatere a subiectului energiei nucleare, fie că ne referim la energia nucleară în scopuri civile sau militare”.

Numai că nu știm deloc în ce constau „contribuțiile noastre la dezvoltările viitoare a normelor”, nici care ne sunt „punctele de vedere”. Nici măcar nu știm cine suntem „noi”, în limbajul prezidențial.

Sunt două ipoteze ale totalei lipse de transparență privind problemele menționate mai sus, sub semnul întrebării. Prima ipoteză este că nu avem răspunsuri la aceste întrebări pentru că nici guvernanții, în frunte cu domnul președinte de Țară, nu au nici un răspuns. Adică, habar nu au despre ce este vorba cu amenințările și riscurile nucleare ori cu politica de stat în acest domeniu.

A doua ipoteză este că atât riscurile și amenințările, cât și politica națională sunt strict secrete de importanță deosebită, deci ascunse de ochii și mintea publicului român. Cu alte cuvinte, guvernații știu, dar nu ne spun și nouă. Ceea ce nu este bine. Mai ales în condițiile în care România este una dintre puținele state care pot procesa materialul nuclear de la minereu la muniție nucleară, nu este bine ca asemenea aspecte să fie ținute „la secret”.

Și ar mai putea fi și o altă explicație, pe care nu aș numi-o chiar ipoteză, ci mai mult o speculație. Și anume, că România este foarte serioasă în procesarea informațiilor privind amenințări și riscuri de factură nucleară, inclusiv privind terorismul nuclear, că este foarte angajată în întărirea cooperativă a securității nucleare în Europa și în Lume, numai că președintele Băsescu Traian ori nu știe, ori nu îi pasă de aceste lucruri și, în consecință, nu ne spune nimic despre acestea.

Dacă această speculație este corectă, atunci toată tevatura cu „declarația de presă” și limbajul stupid din care a fost alcătuită nu a avut alt scop decât să prilejuiască unui propagandist de presă să îl întrebe pe domnul Băsescu ce vrea să îi transmită interlopului zilei din curtea proprie, aflat peste mări și țări, tocmai la safari.

_______________________________________
La propunerea INCERTITUDINIlor din comentarii:


8 comentarii:

  1. Este atât de interesant și de complicat, în același timp, tot ce spuneți, că nu prea îndrăznesc să încerc vreo opinie.
    Ceva aș zice-

    În gimnaziu, la capitolul „Vocabular„, când se învață normele ortografice și ortoepice, se insistă mult asupra învățării proprietății semantice.
    Scopul rezolvării unor exerciții, în care textele sunt preluate , mai ales, din comediile lui I.L.Caragiale, este să se evite: redundanța, pentru că ea duce la includerea neintenționată în enunț sau în context a unor elemente lexicale de prisos, ceea ce diluează mesajul, altfel spus, este vorba de o risipă de cuvinte, adică de nerespectarea uneia dintre condițiile de bază ale comunicării- concizia.
    În aceleși registru semantic al exprimării corecte se urmărește evitarea altor paraziți lexicali- improprietatea, imprecizia, structurile pleonastice, clișeele lingvistice, paradoxul, cacofonia, ambiguitateahiperurbanismul , etimologia populară.
    Efectul ar fi ca elevul, vorbitorul de limba română, să se exprime clar, limpede, îngrijit, logic, să fie ascultat cu atenție și plăcere de către cei cărora li se adresează..
    p.s. Există și o carte foarte bună-Comunicarea, de Mihai Dinu.
    Și pentru că este vremea renașterii, aș încheia optimist
    „Mult e dulce și frumoasă limba ce-o vorbim/
    Altă limbă armonioasă ca ea nu găsim.„

    http://www.youtube.com/watch?v=4UzJ14DJDJE

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulțumesc mult pentru comentariu, doamnă profesoară!

      Să vă spun un secret: am ales să urmez cursurile Facultății de Limbă și Literatură Română, cum îi zicea pe vremea aceea, pentru principalul motiv că, în toți anii de studii, nimeni nu mi-a zis măcar odată „tovarășe” și nici eu, la rândul meu, nu a trebuit să folosesc decât „domnule” și „doamnă”. Dar un motiv determinant a fost lenea. Deși aveam de studiat 12 manuale pentru admitere, nu am avut să mă pregătesc propriuzis decât la Gramatică, cum îi zicea studiului limbii române în gimnaziu.

      Și tocmai la Gramatică am luat și cea mai mică notă de admitere. Iar, la ultimul examen de Limbă Română Contemporană, cum i se spunea la Universitate, în totală opoziție de orgoliu cu „Gramatica Academiei Române”, doamna profesoară Mioara Avram m-a pus să promit că nu voi preda niciodată această materie, dacă vreau să îmi dea notă de trecere. Și i-am promis, bineînțeles.

      Așa că vă sunt profund recunoscător pentru contribuția la acest articol, de care eu personal nu aș fi putut fi în stare.

      Cât despre propunerea de videoclip, eu nu știu de ce nu poate fi „enbeded” în comentarii. Așa că am adăugat videoclipul la articol, sperând că nu vă deranjază.

      Ștergere
    2. Chiar mă bucur că ați postat videoclipul!

      p.s.
      Despre Grmatica Academiei-
      oricâte alte gramatici academice vor apărea- am la îndemână și ediția nouă, aceea elaborată de Institutul de lingvistică „Iorgu Iordan „Cuvântul și Enunțul„, eu tot la ediția după care am învățat la admitere și în timpul facultății mă întorc- acolo este prezentă și doamna Mioara Avram, între doi colegi,lingviști celebri- Alexandru Graur și Laura Vasiliu!
      Este cartea mea de suflet!

      ați fi un excelent profesor într-o „școală altfel”!(fără exagerări)

      Ștergere
    3. Multumesc pentru apreciere! Singura experiență la nivel preuniversitar pe care am avut-o a fost în timpul stagiului de practică pedagogică și țin și acum minte, după aproape treizeci de ani, că mi-era o frică la orele de limbă română, clasa a VIII-a, să nu cumva să își dea seama copiii care se pregăteau pentru admiterea la liceu că ei știu mai multă gramatică decât mine :)

      De fapt, adevărata frică era să nu cumva să îi încurc în vreun fel. La clasa la care am fost repartizat, erau copii ce se pregăteau acasă și care, la ore, veneau doar din obligație, erau apoi cei care contau pe școală să se pregătească, iar profesoara, ce le era și diriginte de patru ani, se străduia cât mai mult să le facă pe plac și mai erau cei ce se delaraseră pierduți pentru continuarea studiilor și nu le păsa de nimic. Cumplită sarcină să îi înveți ceva pe toți dintre ei!

      Ștergere
    4. Nu este cumplită, este foarte frumoasă!
      Doar că sunt prea mulți copii într-o clasă, manualele ( cele de după 89) sunt stufoase, lumea crede mult în manual, iar mulți dintre profesorii tineri au făcut mult prea puțină practică pedagogică.Sau, de ce să nu fim sinceri, au citit prea puțin.
      Ce spun nu are „atingere„ cu teama dumneavoastră, că oricum nu vă doreați să deveniți profesor de gimnaziu- când am început să primesc studente , la practica pedagogică( câteva ore, acolo, de ochii lumii)- n-a fost niciodată niciun băiat între ele- după întâia lecție, mi-am dat seama că mă aflu în pericol.
      Domnișoarele erau în conflict total cu gramatica.
      De aceea, le-am cerut copiilor să-și facă un caiet special, pe care să-l folosească la orele fetelor.

      Știți care este marea durere? ele sunt profesoarele de astăzi, în cele mai bune școli din oraș.
      Ele,tinerele, care nu prea recunoșteau predicatul nominal.
      Să spun mai multe?
      p.s. vă rog să mă scuzați- am intoxicat tema dumneavoastră cu ale mele.
      Poate că trebuia să spun în primul comentariu că un adult care , voit sau din întâmplare, ajunge să vorbească mulțimii mult mai mult decât un profesor, bunăoară, dacă n-a fost prea atent la școală, când vorbea profesoara, ar trebui să mai deschidă, din când în când , câte o carte.
      Și să zăbovească .
      De exemplu- Comunicarea” domnului Mihai Dinu.

      Ștergere
    5. Asta dacă știe să citească! Dacă este vorba de domnul Băsescu, domnia sa are reale dificultăți de lectură. De aceea preferă să vorbească liber. Și prost.

      Ștergere
  2. Îmi place o maximă- Non opus est verbis, credite rebus!( o știu din clasa a X-a)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da, englezii au transformat maxima lui Ovidiu în ”Actions speak louder than words” și o folosesc curent în cultura lor. Mă întreb care ar fi maxima românească similară, la fel de valabilă, în cultura și civilizația românească?

      Oricum, revenind la subiectul articolului de față, domnul Băsescu este numai vorbe. Și ălea proaste.

      Ștergere