Cam 120.000 de români, majoritatea dintre ei de la oraș, se uită noaptea devreme la
televizor ca să îl vadă și să îl asculte pe domnul Radu Banciu, un ins de 43 de
ani, din Târgu Mureș, școlit la Facultatea de Litere a Universității din Cluj
Napoca. Ceea ce, pentru postul de televiziune ce îi găzuiește emisiunea, adică la B1, constituie cel mai mare succes de audiență din fiecare zi și din toate timpurile.
Așa că nici nu
s-a pus problema ca postul de televiziune respectiv să îi închidă domnului
Banciu gura, atunci când aceasta a defecalizat ideea că „ei” ar răsplăti cu 250
de lei pe oricine le-ar aduce câte o piele de câine jupuit de viu, „cum se face
la foci, cum se face la șerpi”.
Domnul Banciu chiar a detaliat tehnologia de jupuire de viu a animalului,
insistând asupra efectelor ulterioare scoaterii blănii în câteva secunde, gesticulând
edificator cum „animalul se mai zbate, așa, de câteva ori” după care „dă ortul
popii, fiecare cum i-o suna ceasul, câte zile o avea de trăit. Asta nu-i
problema noastră” conchide teleastul, susținând că „ei” nu vor câinele mort sau
viu, vor doar „blana să se așeze pe ea”. Apoi le atrage atenția
„co-naționalilor” lor de „etnie romă” că pot intra în „cășile și curțile”
oamenilor și să le ia câinii pentru jupuire de viu, pentru că „ei” vor cumpăra
orice piele de câine, indiferent de ce rasă sau origine ar avea ea. În emisiunea următoare,
același domn a explicat, cu lux de amănunte, că este convins că doar uciderea
pe stradă, de cine apucă și prin orice mijloace, a câinilor comunitari ar putea
să ne scape de acest flagel și să ne prevină să ajungem „să călcăm pe ei pe
stradă”.
Este greu să îl combați pe acest domn. Nu pentru că ar avea, în vreun fel,
dreptate, deoarece, evident, nu are. Este greu pentru că nu poți ajunge cu
argumentele tale la publicul lui, mai ales dacă aceste argumente sunt scrise.
Și mai este greu pentru că argumentele tale nu au cum să fie din categoria „pamflet”,
cum și-a etichetat domnul Banciu producția împroșcată pe ecran.
În schimb, este ușor să întrebăm câțiva angajați de-ai noștri, de-ai
publicului civilizat, onest și spălat al României, de ce nu au făcut nimic cu
acest domn și cu postul lui de televiziune, în cele trei zile care au trecut de
la săvârșirea infracțiunii de instigare publică și până la scrierea acestor
rânduri?
Practic, domnul Banciu de la B1 a săvârșit fapta de a îndemna publicul prin
grai și prin mijlocirea televiziunii de a nu respecta legile și de a săvârși
infracțiunile de efracție, tâlhărie și uciderea cu cruzime și fără motiv a
animalelor, infracțiuni prevăzute și pedepsite de Codul penal și Legea nr.
9/2008. Totodată, postul de televiziune B1 este direct asociat la săvârșirea
acestei infracțiuni de instigare publică, infractorul prins în flagrant folosind tot timpul numele de „noi”, oridecâteori a îndemnat la jupuirea de vii a câinilor și de intrare prin
efracție în casele și curțile românilor pentru același scop de jupuire de vii a câinlor
aflați în acele proprietăți. Nici pe timpul săvârșirii infracțiunii, nici după
aceea, postul de televiziune B1 nu a negat nicicum asocierea sa la săvârșirea acestei
infracțiuni.
În calitate de angajatori și plătitori ai salariilor și indemnizațiilor
demnitarilor și magistraților, suntem foarte îndreptățiți să îl întrebăm pe
procurorul general al României de ce subordonații domniei sale nu s-au sesizat
până acum de săvârșirea acestei infracțiuni, atât de domnul Banciu Radu, cât și
de postul de televiziune B1, în condițiile în care ea nici nu s-ar fi putut
săvârși altfel decât în public, adică în văzul respectivilor subordonați. Cu alte cuvinte,
procurorii au de a face cu un flagrant văzut de toată lumea, pe care l-au
ignorat cu seninătate.
Dacă procurorii ăștia nu știu despre ce vorbim noi aici, poate se uită peste Art. 324 Cod penal, să se lămurească despre ce e vorba, inclusiv cu
faptul că instigarea nu trebuie să fie urmată de fapta instigatului, pentru ca
instigatorul să fie procesat și pedepsit cu închisoare de la 3 luni la 3 ani.
Apoi, pot să meargă la înregistrara emisiunii, la pagina de internet http://inregistrari.b1.ro/view-20_Sep-2013-lumea_lui_banciu-85.html
și să se convingă de săvârșirea infracțiunii, între minutele 11.29 – 14.06.
Sau, poate că domnul procuror general al României și subordonații săi
așteaptă ca noi, publicul civilizat, onest, plătitor de taxe și spălat să luăm
exemplu de la domnul Banciu și postul său de televiziune și să ne facem singuri
dreptate, chiar dacă am încălca astfel legile țării, legi pe care procurorii se
pare că nu vor să le apere și să le aplice, în acest caz flagrant.
Este posibil ca printre noi să se găsească cineva dispus să ofere o sumă
pentru pielea domnului Banciu, cu condiția ca acesta, la despărțirea de ea, să
se zbată așa, de câteva ori, după care să trăiască câte zile o mai avea. Problema
este că pielea domniei sale valorează mai puțin decât o ceapă degerată, fiind
foarte groasă și tăbăcită, mai ales în dreptul obrajilor, precum și cam cheală,
în rest. Așa că, mai degrabă, nimeni nu ar vrea să primească această piele,
nici dacă ar fi plătit pentru asta.
corect
RăspundețiȘtergereCorect era dacă procurorii își făceau deja datoria. Dar ei nu sunt corecți. Probabil așteaptă ordin ca să acționeze, că așa sunt ei, independenți...
ȘtergereAproape tot românul cunoaşte că fiecare pasăre piere pe limba ei.
RăspundețiȘtergereȘi, tot românul are o vorbă: nu e pasăre ca porcu'
Ștergere