Ca priceput în
acțiuni militare psihologice ce sunt, vă pot mărtuirsi că actuala isterie
iscată pe tema câinilor este un pretext mediatic scăpat de sub control. În cazul
încă neelucidat al morții lui Ionuț Anghel, de patru ani, bunica acestuia a
introdus tema uciderii copilului de unul sau mai mulți câini, cel mai probabil
pentru a se disculpa ori pentru a ascunde gestul său iresponsabil de a-l lăsa
pe Ionuț, împreună cu fratele său mai mare cu doi ani, nesupravegheați cu
orele, într-un mic parc ce se învecinează cu terenuri virane.
Acest caz,
inclusiv contextul câinilor ucigași, a fost ca o mană cerească pentru actuala
guvernare, confruntată cu primele proteste masive îndreptate împotriva
politicii sale legate de Afacerea Roșia Montană, unul dintre cele mai vizibile
și populare cazuri de corupție instituționalizată și proastă guvernare din
ultimile două decenii. Presa aservită conducerii de partid și de stat, precum
și cea favorabilă guvernării au făcut tot posibilul pentru a exacerba tema pericolului
pe care îl reprezintă câinii lăsați de capul lor pe străzi.
Primarul general al Bucureștilor a preluat din zbor subiectul și l-a
confiscat pentru imaginea sa proprie, smiorcăindu-se la televizor de mila
copilului mort în circumstanțe nici până astăzi elucidate, gândindu-se, cu voce
tare, că și el e bunic. Ca primar general ce este și, probabil, ca jucător de
poker la cacialma, s-a apucat să supraliciteze, tot public, grija sa pentru
oamenii amenințați de câinii străzii, adormită în ultimii cinci ani, de când
este edilul șef al Capitalei, dar resuscitată de moartea crudă a micuțului
Ionuț, inventând un referendum local, în care voia să întrebe bucureștenii dacă
să respecte sau nu legile în vigoare.
Momentul a fost considerat prielnic și de aleșii neamului, adică de
parlamentari, mai ales că șeful lor și al guvernului era deja băgat în corzi de
demostrațiile masive împotriva sa și a politcii sale. În paranteză fie spus,
sintagma aleșii neamului nu mai este exactă pentru indicarea membrilor Parlamentului
României, în condițiile în care apoape un sfert dintre ei sunt parlamentari
fără să fie aleși, ajungând acolo printr-o chichiță legală tot de ei inventată.
Acești aleși și nealeși au dat peste cap procesul de legiferare parlamentar și
au trecut o lege care instituționalizează corupția în primării și
administrațiile locale, sub pretextul uciderii în masă a câinilor.
Vorbindu-se zi de zi despre subiectul Maidanezul, celălalt subiect, cel al
proastei guvernări și chiar al corupției la vârful statului, care face posibilă
Afacerea Roșia Montană, a fost cât de cât atenuat, în atenția publicului. Până
aici, am putea spune că pretextul mediatic al uciderii lui Ionuț pentru
reintroducerea în atenția publicului și discutarea pe larg și neobosit a
problemei câinilor fără stăpân a funcționat perfect, în favoarea conducătorilor
Țării.
Numai că acest pretext a fost scăpat de sub control. De aceea, într-un alt
articol (Arta manpulării după ureche), am opinat că toată acțiunea propagandistică a fost făcută de diletanți și nu de profesioniști. Ceea ce este firesc, deoarece și
guvernarea României se întâmplă după același model, al improvizației și
diletantismului.
Profesioniștii ar fi știut că nu deschizi un subiect mediatic de maximă
sensibilitate fără să ai pregătită, încă de la început, și închiderea lui. Ori,
subiectul Maidanezul este unul deschis prin definiție. Adică, nimeni din
adminstrația publică centrală sau locală nu va vrea niciodată ca acest subiect
să fie închis, adică rezolvat, deoarece el este aducător de sume semnificative
la bugetul de partid și la cel personal, fără grija că ar putea fi prinși cei
ce mânuiesc acești bani publici.
Tot profesioniștii ar fi știut că o campanie mediatică trebuie deschisă,
condusă și închisă de inițiator, nu numai iscată și apoi lăsată să se dezvolte
cum poate. Ori, în cazul Maidanezul, mijloacele de informare în masă au fost
doar incitate la subiect, cu scopul de a ocupa timpul sau spațiul redacțional
cu acesta, în detrimentul celuilalt subiect major al zilei, Roșia Montană. Mai
departe, fiecare redacție a trebuit să se descurce cum a crezut de cuviință. Dacă,
pe subiectul Afacerii Roșia Montană, cei plătiți din greu de promotorii
afacerii au putut compensa pierderile de audiență prin încasările de
publicitate pro-RMGC, pe subiectul Maidanezul nimeni nu a venit să compenseze
venitul redacțiilor care trebuiau să zică, de dimineața până seara, despre un
caz fără elemente concrete, cel al lui Ionuț, și o problemă fără rezolvare, cea
a maidanezilor.
Aproape în mod natural, acest subiect al câinilor printre oameni s-a
transformat într-un non-subiect și a căpătat o turnură isterică violentă.
Pentru că, în mod evident, orice non subiect de presă nu are cum să fie unul
rațional, ci numai unul emoțional. Iar isteria aceasta a adus audiența pe care
altfel posturile de televiziune și celelalte mijloace mediatice o sacrificaseră
pe altarul propagandei pro-guvernamentale.
Chiar și în afara cadrului mediatic, scăparea de sub control a pretextului a
exacerbat tot ce este mai vulgar, mai urât și mai jegos în societatea
românească, ea însăși destul de primitivă și de neigienizată, altfel. Toți
dereglații, dezaxații, devianții și impotenții s-au trezit că se pot manifesta
în public, fără nicio jenă sau constrângere, de unde, până atunci, își
satifăceau fanteziile rușinoase în baie sau prin cotloane ascunse. Așa au ajuns
unii să se ia de oamenii normali ieșiți cu câini pe stradă sau chiar direct de
câinii de pe stradă. Iar, dacă se arătau așa jegoși la suflet și la minte și pe
ecranul televizorului, atunci audiența postului creștea fără niciun efort
redacțional.
Ca în orice acțiune de masă scăptată de sub control, sunt mulți cei care
prind momentul, sau profită de împrejurare pentru a-și satisface unul sau mai
multe puncte de pe agenda proprie. Iar cînd zic asta, mă gândesc nu numai la
indivizi, ci și la organizații din țară și din străinătate.
Toți neprietenii României au prins momentul să arate cu degetul spre cel
mai înapoiat popor din Europa, cum ne înjurăm noi unul pe altul pe o temă ce ar
trebui să fie de consens național, cum nu știm noi să definim o problemă și
nici să îi găsim o soluție civilizată și durabilă, cum avem noi mai mulți
bolnavi cu nervii la mia de locuitori decât oricare altă țară euro-atlantică,
cum la noi corupția face legea și așa mai departe.
Toți dușmanii românilor au profitat de situația creată și au încurajat
dezbinarea între noi, creând chiar tabere opuse artificial, cum ar fi iubitorii
de câini contra iubitorilor de copii, apărărtorii drepturilor animalelor contra
apărătorii drepturilor oamenilor sau promotorii vieții contra promotorilor
morții.
Partea bună a situației este că, în aceste condiții, am putut vedea și noi,
cei ce sutem și iubitori de câini și iubitori de oameni și copiii lor, și
apărători ai drepturilor animalelor și ai drepturilor omului, și promotori ai
vieții fără moarte, cine ne sunt dușmanii și inamicii dintre noi, sau cine este
bolnav sau deviant dintre noi. Partea proastă este că nu ne pricepem ce să
facem cu aceste informații. Nu știm ce să facem cu dușmanii și neprietenii
dintre noi, cum nu știm nici care ar fi leacul pentru bolnavii cu capul și devianții
ce sunt printre noi.
Iar partea și mai proastă este că statul constituit din demnitarii,
funcționarii, aleșii care populează instituțiile publice nu ne este de niciun
folos în a rezolva problema dușmanilor și neprietenilor dintre noi, a
bolnavilor și devianților, România pe care aceștia o „conduc” și o
„administrează” arătând exact ca un sat fără câini.
Poate vă întrebați ce are de-a face cu subiectul oameni și câini poza insului al cărui nume îmi scapă, dar care face o clonă de emisiune 1X1, noaptea, la un canal fără audiență, când, evident, insul nu este câine. Dacă ați citit articolul, ați constatat că mă refer la unii dintre compatrioții noștri care sunt ori dereglați, ori dezaxați, ori devianți, ori impotenți. Ei bine, domnul ce se strâmbă din poză este un pic din fiecare. Iar din unele este mai mult. Așa că a ajuns în articolul meu ca o vizualizare a ceea ce spun eu că este urât, vulgar și jegos în societatea noastră românească.
RăspundețiȘtergere"cum nu știm nici care ar fi leacul pentru bolnavii cu capul și devianții ce sunt printre noi. "
RăspundețiȘtergereConstructia de noi spitale de psihiatrie si internarea lor cu forta acolo ... simplu.